Barbarii de tirani ai limbii

Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
Barbarii de tirani ai limbii jpeg

A fost mai întîi, în 2003, filmul Invaziile barbare, în care Denys Arcand glosează pe tema prăpastiei dintre cultura clasică şi cea a specializării, dar şi despre cea dintre două lumi peste care nimeni şi nimic nu mai putea să arunce vreo punte. Trei ani mai tîrziu, a fost volumul Barbarii. Eseu despre mutaţie al lui Alessandro Baricco, piemontezul căruia glumeţii i-au spus „Barbaricco“ după apariţia cărţii. Filmul lui Arcand şi eseul lui Baricco au atras atenţia, cu disperarea gravă a lucidului, că ţesutul lumii noastre e moale şi să agresiunea nou-veniţilor nu va întîmpina rezistenţă. Aşa a fost mereu, spun unii istorici, cu ochii pe documente. Barbarul s-a instalat pentru că a găsit un loc unde nemulţumirile colcăiau, ordinea se stricase, regulile slăbiseră, iar şandramaua comunitară risca să se surpe. Barbarul, spun aceiaşi istorici, n-a venit cu un program de impunere draconică a propriilor valori, ci pur şi simplu le-a sădit pentru că a găsit pămînt nefolosit şi fertil.

Trecînd din înaltul demonstraţiei lui Baricco în teluricul vieţii româneşti de azi, se impune o întrebare. Este limba română sub asediu? Cu siguranţă. Este asediul acesta orchestrat de barbari? Aici începe să ne tremure vocea. Un nou răspuns afirmativ ar vira în insultă. Prin urmare, e nevoie de o formulare flauşată, care să lezeze mai puţine sensibilităţi. Corectitudinea politică obligă uneori la semantizări sterile şi la diluări păguboase ale mesajului. Nici termenul „colonist“ nu e bine privit şi bine primit în cancelariile discursului fără nuanţe. Şi totuşi, agresorul de azi al limbii române se află la intersecţia dintre barbar şi colonist. E un „barbanist“ (ei, da, şi uneori un habarnist, mais passons) care-şi caută locul unde poate să se stabilească şi să-şi facă un rost. A, era deja ceva/cineva pe locul acela? Ghinion. Să facă bine să se adapteze. Nu de alta, dar am venit. Şi nu sîntem dispuşi să plecăm.

Cele două faze ale întîlnirii barbarului cu limba română sînt colonizarea şi asuprirea. Desfăşurarea acestor faze în condiţiile stabilite de agresor dă naştere categoriei umane din titlu: barbarii de tirani ai limbii. Cu o perfidie voioasă, oamenii aceştia au grijă să mărşăluiască mereu sub stindardul noului şi să-şi aroge merite revoluţionare. „Limba actuală e depăşită, limba are nevoie de infuzii peste infuzii, limba dispune de un geniu viu, care preia şi absoarbe tot ce merită preluat şi absorbit.“ Descrisă în termenii aceştia, agresiunea începe să semene a chirurgie reparatorie. Or, tocmai aici e perversiunea, în schimonosirea prezentată drept lifting. Din ce în mai avariată, limba română e nevoită acum să îndure mojicia supremă: să i se spună că răul care i se face e de fapt un bine pe care conservatorii obtuzi îl desluşesc mai greu. Într-o ţară unde, cu treizeci de ani în urmă, lumea era silită să aplaude întreruperea curentului, coada la brînză şi frigul din case, prezentarea negrului drept alb se face uşor. Iar pe unii chiar îi convinge.

S-a scris îndelung, şi de obicei fără folos, despre formele de sluţire a limbii române în ultimele decenii: păsăreasca din multinaţionale (botezată uneori afacereză, căci sîntem oameni subţiri şi cu umor), calchierile nătînge, exprimarea precară a multora dintre cei care sînt lăsaţi să apară la televizor sau să scrie prin ziare, snobismul cu acute agramate al celor care lecturează în loc să citească şi servesc micul dejun în loc să mănînce. Ca o ironie a sorţii, barbarii de tirani ai limbii confundă chiar barbaria cu barbarismul şi ajung să vorbească – o, Doamne! – despre „barbarismele la care s-a dedat armata de ocupaţie“. Într-un timp al confuziei de valori, cîştigă teren şi confuzia de termeni. Ea pare să deranjeze doar cîteva grupuscule de nostalgici pe fruntea cărora opinia publică lipeşte eticheta de „grammar Nazis“ şi-i pofteşte să fugă în păduri şi să se joace acolo, nevăzuţi de nimeni, de-a limba corectă, de-a „pe care“ şi de-a „nu am decît“. între timp, ceilalţi fac mai departe ravagii „ca şi“ vorbitori.

Cum se întîmplă de multe ori cînd se cucereşte un oraş sau o cetate, asediatorul are sprijin dinăuntru. în acest caz, aliatul barbarilor de tirani ai limbii e îngăduinţa leneşă a celor care presupun că democraţia implică dizolvarea normelor şi regulilor. Campionii indulgenţei dau din umeri şi întreabă: ei, şi? Ce dacă nu mai folosim acuzativul cu prepoziţie? Ce dacă amestecăm conjugările verbelor şi spunem „mi-ar place“ şi „ne-ar pare bine“? Ce dacă deraiem în anacolut? Pînă la urmă, contează esenţa, nu stilistica mesajului. Cine se cramponează de ambalaj îşi refuză accesul deplin la marfă, ne spun baritonii toleranţei. E chiar atît de important să avem reguli?

Răspund, cum am mai făcut-o („mai am făcut-o“, conform Nouvorbei de şantier) de cîteva ori. E nevoie de reguli peste tot. Chiar şi în comunităţile tribale. Chiar şi în bunăstarea nepăsătoare a Luxemburgului. Absenţa regulilor duce la instaurarea haosului. Dacă nu ai reguli de circulaţie, intri în blocaj în mai puţin de trei minute şi plăteşti preţul în cadavre. Dacă nu ai reguli în fotbal, oricine poate să ia mingea în mînă, să circule cu ea prin tribună, să coboare pe la vestiare şi s-o arunce în poartă, în timp ce portarul e snopit în bătaie de spectatorii intraţi pe teren. Dacă nu ai reguli în politică, cazezi frauda la tine acasă. Dacă nu ai reguli în spaţiul unei limbi, ajungi să nu te mai înţelegi cu ceilalţi. Să iei diamantul drept mezel şi să confunzi tîrnăcopul cu iasomia. Pentru barbarii de tirani ai limbii, aşa ceva nu pare să fie o problemă. Mi-ar plăcea să cred că pentru noi, ceilalţi, da.

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist şi traducător.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Casa dărăpănată” în care nu vrea nimeni să intre
Dosarul acesta este în primul rînd unul de recuperare a trecutului, dincolo de istorie, de date și de fapte.
p 10 youtube jpg
Prezentul luminează trecutul (mai curînd decît invers)
Statuia lui Castro inaugurată de Putin vorbește mai puțin despre prezentul Cubei – și mai mult despre trecutul liderului Rusiei.
index jpeg 2 webp
Atacul blînd al literaturii
La un moment dat, mi-au spus elevii că se cunoaște cînd îmi place foarte mult un scriitor, îl predau altfel, iar ei își dau seama.
index jpeg webp
Cum îi apropiem pe copii de trecut?
Pentru că a educa înseamnă a construi viitorul.
p 12 jpg
Relicve ale trecutului: nostalgia colecțiilor anatomice și antropologice
Aparent, rămășițele din colecții par că au scăpat efectelor timpului și sînt nemuritoare
Historical building at the Dalles jpg
„Casa aceasta mai are și alte încăperi? Oare ai căutat peste tot?” un dialog cu Valentin Radu ARSENE, psihoterapeut
Vindecarea vine după ce procesăm durerea și ne recuperăm părțile eului din acele bule de experiență și lăsăm cu adevărat trecutul să devină trecut.
p 13 jpg
Foamea de bani și moartea pasiunii
Ce anume readuce pe podium trend-uri din alți ani și, mai ales, care sînt acele idei care tot revin?
p 14 jpg
Cum văd ei trecutul? Another brick in the wall
Uneori, mă gîndesc la momentele mai puțin plăcute și la faptul că asta mă ajută să-mi doresc un viitor mai bun.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.