„The Impossible Becomes Possible…“

Publicat în Dilema Veche nr. 807 din 8-14 august 2019
„The Impossible Becomes Possible…“ jpeg

„The ACROSS Trust“

Vacanțele își au timpul lor. Și eroii lor. Unii legendari, a căror biografie de vacanță o descoperim generații grăbite spre puzzle-ul multicolor din tubul de carton, întors.

Dar rămîn necitite alte și alte chipuri de pelerini prin vacanțele timpului. Și dacă biografia lor s-a impus spre a fi recompusă după aproape trei decenii de umbre e dovada grației și a smereniei de la capătul unei vieți de suferință.

Erau anii confuzi de speranțe și înfrîngeri, de căutări disperate ale propriei identități. Ai regăsirii chipului nostru sfărîmat în cioburi infinite, incolore, toate de aceeași mărime… Atunci, o ambulanță elegantă și nemaivăzută pe străzile întunecatei capitale a făcut escală la București și a preluat echipajul. Era cel mai recent tip de Ambulanță Mark XV, donată trustului ACROSS de Scunthorpe Pentagon Rotary Club, în 1990. Iar cadoul oferit românilor de celebra fundație britanică de caritate a fost un pelerinaj la Lourdes – Paști, 1992. Coordonator de proiect din partea română: Emanuel Cosmovici, președintele, atunci, al Fundației umanitare Caritas – România.

Grupul era alcătuit din zece bolnavi în fază terminală, dintre care șase în scaun cu rotile și patru imobilizați la pat. Graba lor prin lume îi țintuise în corpuri golite de sevă, „cortul“ le era în bernă, cu faldurile căzute. Dar modul în care se raportau la propriul corp era gestul de recunoștință și iubire pentru ceea ce le mai putea oferi el, fulgurant, acum. Mult-puținul de confort zilnic era mulțumirea exprimată prin rugăciune. Erau asistați de unsprezece însoțitori, cu care alcătuiau adevărate „cupluri“, după principiul vaselor comunicante.

Irina avea niște ochi de o adîncime răvășitoare, era studentă la Istoria Artei, cu un diagnostic ultimativ de chinuitor. Geo, prietenă și colegă de facultate, veghea permanent asupra corpului ce-și ispășea neputința, dar timbrul din vocea ei anula orice derapaj de neliniște sau îngrijorare. Mihai îl întîlnise de cîteva ori pe stradă pe Radu. S-a apropiat de el și i a aflat povestea – nu văzuse zăpada ierni la rînd, pentru că nu-și putuse procura un cărucior. Radu avea 35 de ani și 25 de kilograme. O mamă, la pat, era îngrijită de propria-i fiică, o copilă de nu mai mult de treisprezece ani, care se pregătea, cu optimism, de un examen de treaptă. Cu doar cîteva săptămîni în urmă, Maria își pierduse copilul, de numai cinci ani, bolnav de cancer. Și el trebuia să ajungă în pelerinaj la Lourdes.

În dimineața duminicii pascale, grupul de români a dat un interviu în Domain, pentru Europa Liberă. Atunci povestea preotului franciscan Anton Demeter, martir al închisorilor comuniste din România, avea să transmită, prin undele emisiunii Bună dimineața, duminică de Paști, realizator Don Maclean, semnificația unor destine similare. Condamnat pentru credință/„uneltire contra regimului comunist“, la 20 de ani de închisoare, a fost pus cu fața la zid, în timpul unui interogatoriu, și izbit cu un ciocan de lemn în șira spinării. Următorii ani (peste 45, s-a stins la sfîrșitul lui 2006) i-a petrecut în scaunul cu rotile: „Nu regret nimic, nimic. A fost pentru Christos!“, a declarat părintele Anton Demeter, vicar general.

La festivitatea organizată în ziua de Paști, cîntecul, redescoperit, a fost darul românilor pentru reprezentanții fundației britanice: un cîntec pentru gazdă, cînt de bun venit, dar și de rămas bun…

De la John Higgs, C. Hann, P. Connor la directori și manageri, continuînd cu personalul-gazdă de la Astazou, șoferii care au asigurat transportul, în maximă siguranță, al bolnavilor, dar și cei de pe mini-ambulanțele care ne-au plimbat prin locuri nici visate (bolnavi sau valizi, deopotrivă) – Paris, Biarritz, Pau ar fi doar cîteva exemple – și pînă la cei care ne-au devenit prieteni – Andy Williams era sfetnic de taină, iar Stef ne-a spus imperativ: „Să vă reparați drumurile, că nu vine nimeni aici să-și rupă mașina“ (nota bene: era în urmă cu treizeci de ani…) –, cu toții au fost generatori non-stop de bucurie și „deplină încredere“ în reușită.

„Darul“ Fecioarei din Lourdes nu a întîrziat să-și arate miracolul. Cioburile multicolore de la capătul tunelului s au transformat, pentru cei zece pasageri temporari, în oglindă. O oglindă adevărată, pe care Alice și-ar revendica-o peste timp, un ochi de lumină în care și-au recuperat chipul după o săptămînă de pelerinaj la Lourdes. Un contur înseninat de strălucirea privirii recîștigate. Și a unui zîmbet de mulțumire. Mulțumiri pentru ACROSS care a făcut ca totul să fie posibil. Chiar și imposibilul. Și toate poveștile lor, puse cap la cap, au dat măsura unui timp de loisir și bucurie, bucuria integrală a credinței, trăire la maximă intensitate a clipei, ca o sevă ce inun-da zglobie trupuri de mult abandonate în chin și care nu sperau să se mai poată confrunta, la scenă deschisă, cu viața. O săptămînă de vacanță cît lungul șir de patimi.

Foto: B. Buenaluz, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.