„Sper ca Parking să fie o poveste de dragoste nemuritoare“ – interviu cu Marin MĂLAICU-HONDRARI

Proiecția de deschidere a TIFF-ului, din Piața Unirii de anul acesta, va fi cu filmul Parking (regia Tudor Giurgiu), care are la bază romanul Apropierea, al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, care e și co-autor al scenariului. Înainte de prima proiecție, am vorbit cu Marin Mălaicu-Hondrari despre carte și film, despre atmosfera textului și puterea marilor iubiri. 

Ce a însemnat procesul ecranizării propriului roman?

Multă muncă. Muncă, muncă și iar muncă. La început mi-a fost destul de greu, pentru că nu mă pricepeam deloc la scris scenarii – iar scrierea unui scenariu are foarte puțin de-a face cu literatura –, dar apoi, după ce am înțeles ce voia regizorul Tudor Giurgiu de la mine, și după ce și lui i-a fost clar ce film ar vrea să facem, lucrurile au mers mai bine. Problema mea nu era ecranizarea propriului text, ci că nu știam cum să fac așa ceva. Acum știu. Tudor Giurgiu m-a ajutat foarte mult, a avut multă răbdare cu mine. Vorbim despre un proiect care s-a întins de-a lungul a opt ani, despre nenumărate drafturi. Și cînd te gîndești că totul a pornit de la o cronică scrisă de Marius Chivu la Apropierea. Și mă bucur că Editura Polirom a scos o nouă ediție din Apropierea, o ediție limitată, dedicată filmului.

Apropierea e o carte despre puterea literaturii și felul în care te poate ea salva. Un scenariu de film e o rescriere a poveștii. Ce ați păstrat în Parking din aerul romanului?

Vreau să cred că am păstrat atmosfera. Mixul acela de mister, fragilitate și speranță care cred că mi-a ieșit în roman. Acesta e și motivul principal, cred, pentru care Tudor a ținut să scriu scenariul alături de el, tocmai pentru a prinde atmosfera din roman. Dar lucrurile s-au schimbat pe parcurs, Tudor a citit și alte texte de ale mele, am sfîrșit prin a le combina și aș zice că rezultatul e peste așteptări. Sigur că am păstrat povestea de dragoste dintre María și Adrian, sper să fie o poveste de dragoste nemuritoare, așa cum ar trebui să fie toate poveștile de dragoste. Cel puțin în filme.

Cum ați descrie transpunerea în imagine a narațiunii inițiale? Ce a fost greu?

Ne-am îndepărtat destul de mult de povestea inițială. La început totul a fost greu. Nu voiam să renunț la personaje, eram reticent la apariția unor personaje și scene noi, pînă cînd mi-am zis: care-i faza? Și de atunci încolo n-am mai avut nici un fel de greutăți.

Dacă ar fi să recomandați Parking, ce ați spune despre film?

Aș spune ceva ce rareori se poate spune despre un film (sau despre o carte): merită toți banii. Chiar cred că e un film onest, chiar cred că toată echipa de producție a făcut tot ce a putut, chiar cred că Mihai Smarandache face un rol mare. Cu toții am dat din noi ce am avut mai bun la momentul respectiv. Dacă nu a fost îndeajuns, asta e. Dar în sinea mea sînt convins că Parking e un film care merită nu numai văzut, ci și revăzut.

Toată aventura spaniolă a protagonistului a prins viață în filmul de acum. Cum a fost pentru dvs. „revizitarea“ acestei lumi, după niște ani?

A fost aproape schizofrenic. M-am întors ca scenarist în locurile în care am fost paznic de noapte, culegător de măsline, grădinar, șofer pentru o doamnă avocat. Locurile se schimbaseră foarte puțin, dar mie mi-a fost greu să-l găsesc pe cel care scria acolo, în urmă cu doisprezece ani, Cartea tuturor intențiilor, sau pe cel care spăla mașini ca să cîștige un ban în plus, sau pe cel care… Nu mi-e dor deloc de „situația“ acelui Marin MH, dar mi-e dor de forța, de energia lui, de tinerețea, de fericirea și de nefericirea lui. Mi-e dor de poveștile lui Rafael Ayuso Escobar, cel care mi-a arătat ce înseamnă Córdoba. Mi-e dor de niște măslini.

Cît de implicat ați fost în filmări? Unde ați filmat?

Cel mai mult s-a filmat în Córdoba. S-a mai filmat în Cándas, un mic port la Marea Cantabriei, în Sîngeorz-Băi. Chiar dacă am participat (vreo două săptămîni) la filmările din Córdoba, cel mai implicat am fost la cele din Sîngeorz-Băi, orașul meu natal. Acolo am avut figuranți de lux, de la bunul meu prieten Dan Coman la Dudu Cordoș, arhitectul implicat în proiectul de refacere a cetății Alba Carolina de la Alba Iulia, de la top-modele la Maga, cățelușa Anei Dragu.

Cum a fost cînd ați văzut filmul, în sfîrșit, după niște ani de lucrat la drafturi de scenariu?

Încă nu l-am văzut, am refuzat să-l văd pînă nu va fi proiectat într-o sală de cinema, pentru public. Pentru mine, adevărata proiecție va fi cea de la TIFF, din 31 mai. Oricum, Tudor Giurgiu mă avertizase că a fi scenarist e una dintre cele mai frustrante meserii. Poate dura ani pînă cînd filmul ajunge pe ecrane. N-am avut nici o grabă. Au trecut opt ani de la primul draft.

Parking va fi proiectat în premieră în deschiderea TIFF-ului de anul acesta, în Piața Uniiri. Aveți emoții?

Abia aștept să fiu acolo.

a consemnat Ana Maria SANDU