Sau să nu se plătească, primesc, dar să se schimbe oricum...

Publicat în Dilema Veche nr. 390 din 4-10 august 2011
Sau să nu se plătească, primesc, dar să se schimbe oricum    jpeg

Cu sau fără conţinut online plătit, ziarele şi revistele deja nu mai sînt ce au fost. În jurul publicaţiilor cresc afaceri colaterale care să aducă venituri suplimentare. Într-o lume măsurată de-a lungul şi de-a latul (şi ţinută din scurt!) de specialiştii în marketing, publicaţiile au devenit şi brand-uri. Aşa încît se inventează şi aplică noi tehnici de a aduce bani din vînzarea brand-ului, a imaginii, a notorietăţii şi respectabilităţii ziarului: nu se mai scot bani doar din conţinutul editorial, se scot bani (şi) din încrederea publicului fidel în ziarul preferat.

Manevre de marketing

În copilăria mea, revista Pif oferea gadgets (o jucărioară sau altceva), care o făcea şi mai dorită. Azi, orice ziar sau revistă care se respectă are căni, pixuri, tricouri şi alte „artizanale“ inscripţionate cu logo-ul său. De vreo 20 de ani, ziarele apar cu add-ons, adică le oferă cumpărătorilor cărţi, filme pe DVD, muzică pe CD. Asemenea manevre de marketing au adus venituri bunicele şi au fidelizat publicul. Dacă în alte ţări (Italia, Spania, Franţa) ele s-au făcut cu măsură (ziarele păstrîndu-şi identitatea şi personalitatea), în România au devenit de vreo doi ani procedeu curent: principalele cotidiene au „dat“ aproape zilnic cîte ceva la pachet; nu numai cele de calitate, dar şi unele tabloide sau ziare de sport. Piaţa s-a suprasaturat de cărţi şi colecţii de filme de toate felurile, iar ziarele riscă să fie percepute ca simple „ambalaje“ sau „pretexte“ pentru a-i vinde clientului altceva. Tot cu măsură au apărut în lume şi alte afaceri legate de publicaţii. New York Times şi Daily Telegraph au lansat wine clubs; unele ziare germane le oferă cititorilor/abonaţilor, sub brandul (deci garanţia) lor, croaziere; Aftonbladet, un ziar popular suedez, patronează un club de fitness, pe care i l-a acordat sub licenţă şi săptămînalului german Die Zeit (care nu e popular!). Există şi lucruri mai fine: The Spectator le oferă periodic cititorilor, contra cost (de la cîteva zeci la 2-300 de pounds), conferinţe, dezbateri între mari personalităţi politice şi intelectuale sau o cină cu redactorul-şef; ori, recent, ceva cu totul special: o serată cu whiskey şi trabucuri în memoria lui Winston Churchill, la preţul special de 185 de lire de persoană.
Aşadar, un ziar nu mai înseamnă pur şi simplu o sumă de texte şi imagini puse pe hîrtie; e o mică întreprindere care, pe lîngă funcţiile sale despre care învăţăm din manual, trebuie să producă şi bani. Publicaţiile îşi vînd conţinutul, (re)numele şi tot ce se mai poate. În acest peisaj, singurul lucru rămas gratuit era accesul la versiunea online. Pentru cît timp?

Altceva şi altfel

Problema cu Internetul este că, devenind accesibil la nivel de masă, a ajuns să pară, mai ales pentru tineri, „de la sine înţeles“. Iar în asta se include şi informaţia: apariţia blogurilor şi a reţelelor sociale a creat canale suplimentare de difuzare a informaţiilor, practic imposibil de controlat. Şi atunci, ce sens are să ceri bani pentru ceva de pe site-ul „tău“, din moment ce mîine va apărea oricum pe alt site, blog etc.? Şi, la viteza de circulaţie pe Internet, ce poate face un trust de presă dacă i se preiau un articol şi-o poză care, în cîteva ceasuri, ajung pe mii de bloguri şi reţele sau în milioane de inbox-uri? Cîte mega-procese poate declanşa?

Există militanţi radicali ai web-ului care ridică din sprîncene la orice încercare de a limita în vreun fel (inclusiv prin introducerea unei taxe) accesul tuturor la Internet. Există însă şi destui oameni mai degrabă moderaţi, temperaţi ori sceptici care nu văd cu ochi buni ideea de a plăti pentru a putea citi ştiri şi articole online. Argumentele lor merg de la chestiuni practice pînă la grija pentru soarta democraţiei şi a libertăţii de exprimare. Unii nu văd rostul taxării unui site de ştiri: aceleaşi informaţii vor apărea gratuit în altă parte; articolele vor fi preluate, rezumate, reambalate şi-napoi la lume date. Introducerea plăţii n-ar face decît să încurajeze piratarea conţinutului jurnalistic – aşa cum se întîmplă deja cu muzica ori filmele. Alţii consideră că plata pentru conţinutul online îi va defavoriza pe cei cu o situaţie economică precară, limitîndu-le accesul la informaţie şi dezbatere, ceea ce înseamnă mai puţină democraţie. Sînt şi unii care cred că transformarea presei online în sursă de profit va dicta şi mai intens decît pînă acum subiectele, abordarea şi ierarhiile: totul se va supune legilor pieţei, Internetul va intra şi el în mecanismul financiar al patronilor de presă. Pe scurt, indiferent de motivaţii şi argumente, cei care se împotrivesc plăţii pentru presa online ajung la o întrebare retorică simplă: de ce să stricăm ceea ce pînă acum a mers bine? Mai bine găsim alte soluţii de finanţare a presei online.

Ca şi adepţii necondiţionaţi ai paywall-ului, adversarii săi judecă în termenii modelului de presă existent pînă acum. Or, presa online a devenit deja altceva: revoluţiile din ţările arabe au fost transmise în direct de oameni simpli – pe reţele sociale ori cu telefonul mobil. Jurnaliştii profesionişti colaborează tot mai mult cu cititorii pentru a găsi subiecte, pentru a afla detalii, pentru a completa o informaţie etc. „Jurnaliştii trebuie să accepte că nu au monopolul asupra înţelepciunii. Acum zece ani era o idee cu totul ameninţătoare, şi încă mai e pentru unii“, spune Alan Rusbridger, jurnalist la The Guardian. Şi tot el redefineşte succint relaţia dintre jurnalişti şi cititori: „Dacă eşti deschis către contribuţii din partea altora, vei sfîrşi prin a avea un conţinut mai bogat, mai bun, mai diversificat decît dacă ai încerca să lucrezi singur. În lumea reală, dacă punem la un loc ce ştiu oamenii va însemna mai mult decît ştim noi, cei din birourile redacţionale“. (The Economist, 9 iulie 2011)

Gratuit sau nu, ştirile se fac şi circulă altfel în mediile electronice. Iar ceea ce numeam pînă mai ieri „public“ devine un fel de partener în producerea şi difuzarea ştirilor. Nu mai e nevoie de jurnalişti profesionişti, din moment ce oricine poate plasa rapid o ştire sau o fotografie pe blog sau pe Facebook? Ba da. Ba chiar meseria de jurnalist devine, într-un fel, mai complexă. E nevoie de cineva care ştie să verifice, să pună în context, să analizeze, să asambleze ştirile „nude“. Şi să producă şi altceva, pe lîngă ştiri.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.