Rezistenţa prin ciocolată

Publicat în Dilema Veche nr. 665 din 17-23 noiembrie 2016
Rezistenţa prin ciocolată jpeg

În ultimii ani i-am evocat în diverse ocazii pe maeştrii cofetari din anii socialismului, apărători ai reţetelor originale în plină epocă a surogatelor şi a raţionalizării alimentare de stat. În mod miraculos, aceste notaţii mai degrabă eseistice, cu pretenţia unui desert uşor între lecturi mai consistente, au în­tîlnit în mod miraculos reacţia unor martori-cheie.

Am avut privilegiul să aflu de la Radu Nicolescu, fost lucrător în domeniu (şef sector comercial la Hotel Bucureşti), amănunte despre stratagemele folosite în anii ’80 pentru procurarea ingredientelor de calitate (ciocolata „cuvertură“ şi făina „trei nule“) de către maeştri cofetari precum Florea Buşcă de la cofetăria Bucureşti şi colegii mai tineri ai acestuia – Costel Ungureanu şi Cornel Ciulei.

Un alt fost insider, cunoscător al sectorului alimentar „cu ridicata“, Gheorghe Florescu, autorul preţioaselor Confesiuni ale unui cafegiu (Humanitas, 2008, el însuşi conservator al purităţii cafelei în era „nechezolului“), completează acest ciot de investigaţie cu o dezvăluire edificatoare:

În anii ’80 s-a generalizat procedeul de a „înmulţi“ ciocolata prin omiterea decorticării boabelor de ciocolată şi, în consecinţă, includerea în procesul de fabricare a cojilor acestora. Procedeul, în si­tuaţii normale considerat ilicit, a devenit reglementare oficială. Folosirea margarinei (eventual de soia) în locul untului de cacao şi alte soluţii substitutive explică gustul leşios, tot mai depărtat de caracteristicile gustative ale ciocolatei standard.

În anticiparea unor interviuri pe care sper să le realizez cît de curînd cu paşnicii insurgenţi din cofetării, îl îmbii pe cititor cu niţică frişcă.

Ciocolatierii de pe Calea Victoriei

Poate că n-au făcut nimic deosebit. N au luptat în munţi. N-au împărţit manifeste. N-au conspirat din interior… În fond, n-au făcut altceva decît să aplice nişte reţete. Numai că, de la o vreme, să respecţi întocmai reţeta era tot mai greu în România foamei şi austerităţii. Frişca naturală devenise marfă de contrabandă. Cacaua ajunsese rară ca praful de stele. Iar untul de cacao era o fantezie exotică!

Dacă mai sîntem azi în stare să facem deosebirea dintre un profiterol şi un coupe-jacques – este datorită lor. Datorită lor mai ştim azi să trăim normal, savurînd o „şocolată“ ca bunicii noştri. Erau patru astfel de redute ale normalităţii pe Calea Victoriei, în era comunismului luciu. Era faimoasa Capşă, a cărei cofetărie a dat decenii de-a rînd standardul în materie de bomboane de ciocolată. Era cofetăria Continental, consacrat loc de prime în­tîlniri. Era Nestorul, cofetărie care ţinea atunci de Ambasador: gloria cofetului interbelic a fost înlocuită mai nou de magazinul Estée Lauder… şi, vizavi, cofetăria Bucureşti, cea mai nouă şi mai spaţioasă; ctitorie comunistă, da, dar cu o delicioasă umplutură dulce, în buna tradiţie a micului Paris.

În aceste sanctuare se conserva secretul ciocolatei „ca pe vremuri“. Aici trufele erau întotdeauna proaspete şi cremoase. Aici bomboanele Carpaţi erau întotdeauna moi şi crocante la justă egalitate. Unii dintre aceşti maeştri ciocolatieri or fi turnat la Securitate, ca să-şi păzească postul. Alţii or fi fugit în străinătate: cu măiestria lor aveau să cucerească orice confiserie, pasticcerie sau ştrudelerie. Cine mai ţine seamă? Au fost nişte meseriaşi, nu nişte eroi. Dar meseria lor a salvat o delicioasă felie din memoria noastră.

Bomboanele de ciocolată Carpaţi

Multă vreme am detestat denumirea naţional-comunistă a pralinelor Carpaţi, cele care se găseau la cofetăriile bune din centru, chiar şi-n plină austeritate optzecistă. Aceste capodopere baroce de ciocolată fină, deopotrivă moi şi crocante, dulci şi amare, ar fi meritat un nume mai exotic şi mai sonor decît banalul „Carpaţi“. Pe vremea aceea se mai numeau Carpaţi cel puţin un autocamion, o ţigaretă (în variante cu şi fără filtru), o sucursală a Oficiului Naţional de Turism şi încă vreo duzină de uzine… Tot ce se iţea mai „de vîrf“ în industria vremii era pasibil să primească numele munţilor patriei. Dar să botezi cea mai delicioasă bomboană de ciocolată din tîrg cu acest nume plicticos de conformist mi se părea o greşeală de gust care se resimţea în gustul propriu zis al cofetului.

Abia de curînd am înţeles subtilitatea acestui toponim devenit „cioconim“. Revelaţia mi-a venit de la batonul de Toblerone. Celebra ciocolată elveţiană face parte din obiectele cu design unic în lume. Forma sa este atît de specială încît, mai nou, obiectele în formă de prismă triunghiulară (de pildă suporturile de meniu din restaurante) sînt denumite în jargon tot toblerone, aşa, ca substantiv comun.

Dar ciocolata Toblerone, odată despachetată, ne dezvăluie o altă surpriză: forma ei nudă este, de fapt, cea a unui lanţ muntos stilizat, fiecare prismuliţă reprezentînd un vîrf. Iar ansamblul simbolizează munţii Matterhorn, cei mai celebri dintre Alpi, cu aura lor de sănătate şi lăptozitate. Munţişori de ciocolată – iată metafora pe care n-o înţelesesem pînă atunci şi care mi se desluşea, precum un pisc ciocolatiu.

Ce altceva sînt pralinele Carpaţi decît nişte miniaturale masive muntoase, cu steiuri şi rîpe de nucă, coajă de portocală şi fructe confiate? Spre deosebire de rigoarea helvetică a „munţilor“ Toblerone, Carpaţii de ciocolată ni se arată mai accidentaţi, mai dezordonaţi, mai surprinzători. Mai… aşa, ca noi. 

Florin Dumitrescu este scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.