Narnii și petice

Publicat în Dilema Veche nr. 807 din 8-14 august 2019
Narnii și petice jpeg

Nici nu-mi mai aduc aminte dacă am avut vreodată o vacanță ideală. Ceea ce știu e că aveam mereu tot soiul de așteptări în ce privește vacanțele, care mai de care mai elucubrante, și că realitatea, în general, le cam contrazicea pe toate. Cred că atunci cînd mi-am dorit mai cu înflăcărare să fie bine, s-a întîmplat mereu ceva care a dat totul peste cap. Și cînd m-am așteptat mai puțin să iasă ceva, întîmplările mi au luat-o înainte și m-au uimit. Tot ce pot să fac e să cos din peticele diverselor vacanțe despre care îmi amintesc un soi de sac decolorat, dar încă valid.

Primele mele vacanțe erau planificate de mama, o expertă într-ale leisure-ului și evadărilor. Evadările astea aveau loc fix în mijlocul anului școlar, pentru că atunci era mai liber în locurile în care mergeam. De la școală îmi luam scutire, ba chiar îmi anunțam prietenele, țin minte, că „de mîine o să fiu bolnavă“. De fapt, nu era deloc ce pare la prima vedere: era mai curînd și un fel de home-schooling parțial, pentru că în vacanțele astea ne și făceam lecțiile, prietena mea și cu mine – eu fiind o elevă cuminte și premiantă. Totul era excesiv de sănătos, cu o rutină bine stabilită și rar încălcată. Singurele ingrediente care salvau vacanțele astea aseptice erau imaginația și oamenii noi pe care-i descopeream. La mare venea, mereu, Zîna mării și ne punea pești sau broaște din cauciuc pe lămpile de la hotel. La munte, ursul Nounours ne trimitea scrisori la cantina Casei de Creație din Cumpătu și, drept răspuns, îi lăsam altele prin scorburi (acum, însă, la același Cumpătu, vine des, în realitate, și sare lejer orice gard cînd nici nu se-ntunecă bine). Prietenele și prietenii mamei aveau în mînecă aceste Narnii în care puteam să dăm cîte o fugă oricînd. Fără ele, vacanțele prea organizate ar fi adus mai mult cu un program de lucru.

Sătulă, la un moment dat, de atîta perfecțiune, m-am hotărît, pe la 16 ani (și forțată de împrejurări, ce-i drept), să pornesc singură într-o vacanță. Unde altundeva decît tot la Cumpătu, un loc safe, în care toți mă știau? Plecasem să descopăr lumea (practic, aceeași pe care o știam de la 6 ani, dar din altă perpectivă) cu traista-n băț. De fapt, eram un șoarece speriat și de umbra lui. Încă de la început, vacanța s-a dovedit învăluită într-un fel de pîclă, cea a fricii mele de lumea mare și rea. De cîte ori am fost singură în anumite locuri, am avut această percepție a realității: oricît de aurie aș fi simțit-o pînă atunci, în momentele alea îi deslușeam fix reversul. Am descoperit, în anul ăla, ce înseamnă să fii complet pe cont propriu. Cum e să nu fie nimeni care să te cocoloșească atunci cînd te întorci în camera ta mică și standard. Tot singurătatea, probabil, m-a făcut, în aceeași vacanță, să fac gesturi disperate și inutile – m-am dat cu sania într-un trenuleț cu niște copii mai mici. Rezultatul: am intrat într-o sanie cu cai care, cred că numai în anul ăla, plimba turiștii de colo pînă colo. Caii ne-au sărit, nu ne-au lovit, dar băiatul din față s-a dat cu capul în sania propriu-zisă și și l-a spart. N-a fost nimic dramatic, l-au cusut și i-a rămas doar un semn.

Țin minte, însă, pînă-n ziua de azi, momentul în care m-am ridicat din zăpadă, din învolburarea de sănii. Eram ușor amețită și speriată. În același timp, știam că nu pot să mă bazez decît pe mine. Era o anxietate continuă și un gust de nisip în dinți, ambele, însă, amestecate cu un fir foarte firav, nici cît o ață dentară, de ușurare: era o primă încercare de maturizare.

Au urmat alte vacanțe, mult mai bune, cu momente memorabile: una la Bran, la sfîrșit de ani ‘80, în care am descoperit conviețuirea amoroasă adolescentină; altele studențești, pe vremea comunismului, în care îmbinam exaltarea, tot amoroasă, cu horror ul condițiilor de acolo; primele vacanțe în străinătate, în care am trăit, pe lîngă șocul cultural, frigul și foamea; prima vacanță în Grecia, unde mi s-a părut Paradisul; și formidabila vacanță în care fiul meu, din fericire, sau poate din păcate, a descoperit, la propriu, America. Lista ar tot putea continua. Urmarea ei e însă destul de clară: de mult am încetat să mai încerc să-mi mulez vacanțele după vreun șablon.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.