Mă mir şi mă întreb

Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Mă mir şi mă întreb jpeg

Aşa s-a potrivit, ca în ziua de 1 aprilie, să încep să mă gîndesc la încredere. La români, 1 aprilie e Ziua Nebunilor, la alţii, se confundă cu Ziua Inocenţilor, dar oricum s-ar numi, luna debutează cu un timp al jocului, al păcălelii, e un fragment de lume pe dos, în care lucrurile nu sînt aşa cum par şi în care nu e bine să te superi pe ce ţi se întîmplă, ca să nu se petreacă de-adevăratelea. Aşadar, s-ar părea că înţelepciunea populară recomandă să nu te încrezi în ce ţi se spune sau face şi să nu reacţionezi, dacă vrei ca lucrurile să nu devină realitate, altfel spus, neîncrederea te protejează.

Mă mir, aşa cum de altfel nu încetez să o fac de decenii, de cînd meseria de etnolog mă confruntă cu realităţile contradictorii ale vieţii rurale româneşti. Păi, dacă mentalitatea colectivă tradiţională prescrie neîncrederea, cum se face că în satul vechi relaţiile între oameni se construiau exclusiv pe încredere? Cum de puteai avea încredere în vecin într-atît încît să îl ajuţi cu munca şi cu timpul tău, la nevoie, avînd garanţia (neverbalizată vreodată) că, la prima chemare, ajutorul îţi va fi oricînd întors? Cum se petreceau lucrurile în interiorul familiei extinse, al neamului, în aşa fel încît să poţi fi încredinţat că nici un copil sărman sau orfan nu va rămîne pe drumuri, pentru că întotdeauna li se va fi găsit un cămin într-o gospodărie mai înstărită care să-i înfieze? Cum se legau fraţi sau surori de cruce prietenii între ei, doar printr-un simplu ritual simbolic, cu credinţa că legătura se va prelungi şi dincolo de moarte, în lumea cealaltă, unde se vor întîlni şi se vor sprijini în continuare? Cum de se încheiau afaceri şi înţelegeri importante prin exclusiva pecetluire cu aldămaşul (în treacăt menţionez că, adesea, acest pahar de vin sau ţuică era numit „cinste“ sau „cinstire“)? Şi – dacă tot am ajuns la cuvinte – nu pot să nu amintesc că inelele de logodnă în satul vechi se numeau inele de credinţă. La aromâni, existau cuvinte misterioase, al căror înţeles încă nu a fost unanim decodat de către lingvişti, cum ar fi jurămîntul Besa-besa: în fapt, puteai avea încredere absolută în orice înţelegere care se încheia cu o strîngere de antebraţ şi cu vorbele besa-besa; prin ele, rămîneai sub jurămînt pînă la sfîrşitul vieţii. Toate aceste forme de încredere necondiţionată constituiau norme morale care puteau fi subsumate unui cod sui generis al onoarei, în care vorba, gestul sau obiectul simbolic însemnau mai mult decît un jurămînt sau o semnătură pe un contract. De fapt, cred că cel mai important element în acest joc al încrederii şi al onoarei, în lumea satului vechi, rămîne totuşi grupul social. Înţelegerile de orice fel se pecetluiau sub ochii celorlalţi, întreg satul putea depune mărturie la o adică, dacă contractul nescris nu va fi fost respectat. Mărturia devine astfel garanţia respectării normei. Şi cît de importantă este în acest caz responsabilitatea martorului!

Aşa funcţiona satul vechi. Satul nou în România funcţionează „folcloric“, mai precis – cum consemnează o zicere de pe la noi – „astăzi lumea-i cum o vezi, la nimeni să nu te-ncrezi“. De aceea, printre altele, meşteşugarii ţărani excepţionali nu reuşesc să mai propăşească prin meserie. De curînd, am aflat de ce olarii cunoscuţi dintr-un sat de lîngă Bucureşti nu reuşesc să se unească într-o asociaţie profesională, pentru a profita de posibile contracte de vînzare cu magazine de profil din Capitală: pentru că nu au încredere, nici unii în ceilalţi, nici într-un contract care presupune munca în avans şi apoi primirea banilor exclusiv pe măsura vînzărilor, nici în posibilii cumpărători de la oraş. Şi atunci, preferă să aibă încredere doar în ei înşişi şi în căile bătute; încarcă carul de două ori pe an şi pleacă la drum ca pe vremuri, pe drumul oalelor, un soi de drum al oaselor, către satele fără olari, care au nevoie de vase pentru posturi şi pomeni. Doar că, acolo, oamenii nu se mai încred nici măcar în obiceiurile moştenite şi preferă să cumpere vasele chinezeşti din plastic, colorate, ieftine şi rezistente. „Chinezii sînt de vină“, spun olarii români, iar fiii lor preferă să lucreze cu ziua pe unde apucă.

La oraş, promisiunea şi cuvîntul de onoare mai funcţionau încă pe la începutul secolului trecut, ca garanţie a sincerităţii sau a respectării unei înţelegeri. Ba chiar şi aldămaşul, sau jurămîntul la icoană. Astăzi, în schimb, spre deosebire de uzanţele actuale din ţările vecine, la noi nu sînt suficiente semnăturile olografe la încheierea unui contract, e nevoie musai şi de o ştampilă oficială. Adaug că, din cîte ştiu, ştampila unei instituţii poate fi comandată de oricine, la orice atelier de profil şi în oricîte exemplare… Zilnic aflăm de pe toate canalele de comunicare că a scăzut nivelul de încredere în ceva, în politicienii români şi în soluţiile lor, în bănci, în şcoala şi medicina din România, în UE şi în viitorul ţării. Şi ca să închei fără să mă mai mir şi fără să mă supăr, citez dintr-o inscripţie descoperită de curînd pe uşa unui birou de contabilitate (in good English, of course) „In God we trust. All others must pay cash.“ 

Ioana Popescu este etnolog.

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.