Dimineață cu pisici

Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
Dimineață cu pisici jpeg

Noi ne culcăm pe la 1. Uneori pisicile dorm cu noi, alteori nu. Asta depinde de noi, nu de ele. Dacă vrem să dormim bine, le închidem în cealaltă jumătate a casei. Dacă nu ne pasă cum dormim, le lăsăm la noi. Cînd dorm cu noi, motanul Jiri (se citește Irji), lung și masiv, doarme la picioarele mele. Pisica Ursula, mai minionă, mai frumoasă, un fel de Marilyn Monroe a pisicilor, doarme pe covorașul de pe partea nevesti-mii. O vreme se învîrt amîndouă să-și găsească poziția potrivită, apoi se culcă.

Cîndva, poate pe la cinci, poate pe la cinci jumate, mă trezesc să mă duc la baie. Jiri e tot la picioarele mele. Ursula între timp a ajuns în pat, doarme sprijinită de genunchii nevesti-mii. Nu le deranjează drumul meu, nici măcar nu întredeschid ochii să vadă ce fac. Pe la șase jumate, Ursula se trezește. A dormit destul, acum îi e foame. Se dă jos din pat și se așază pe covor. Noi dormim. Ea se spală, apoi se urcă pe mine. N-o simt. Pisica e jignită. Sare pe noptieră, se uită la mine să vadă dacă am auzit-o; n-am auzit-o. Sare peste mine, aterizează lîngă capul nevesti-mii, dar degeaba, dormim ca doi nesimțiți. Pune labele din față pe mine. Degeaba. Se urcă din nou pe noptieră, dă o tîrcoală, aruncă niște pastile pe jos. Noi, nimic. Pisica pufnește (mă rog, pufnește în gînd), coboară din pat, îl ocolește, se suie pe calorifer și începe să-și ascută ghearele pe perdea. Apoi sare pe masă; ăsta e un gînd bun, pentru că pe masă e o chestie de lemn. Pisica începe să împingă chestia de lemn. Această acțiune produce un zgomot neplăcut, de lemn care se freacă pe lemn. Nevastă-mea deschide un ochi, se uită la pisică, îi zice să înceteze. Pisica nu vede nici un motiv pentru care ar face asta, așadar continuă. „Alex”, zice nevastă-mea. Eu sforăi încet, n-aud nimic, probabil că visez ceva. „Alex”, repetă nevastă-mea ceva mai tare. „Hm?”, mormăi eu. „Pisica vrea mîncare.” Motanul ciulește și el o ureche. Pisica continuă să producă acel hîrșîit. Oftez. „Hai, Ursula”, zic. Pisica coboară de pe masă, face cîțiva pași către ușa camerei, se oprește. „A adormit oare la loc?”, se întreabă pisica. „Ce se întîmplă? De ce nu se mișcă mai repede?” Mă dau, cu chiu, cu vai, jos din pat. Stau așa, somnoros, cu picioarele pe jos. Motanul se ridică și el. În cele din urmă mă ridic în picioare și pornesc către bucătărie. Ursula fuge grăbită în fața mea, Jiri merge pe lîngă mine, frecîndu-se de picioarele mele. Îl împing cu glezna, se supără, dă să mă muște. Ursula a ajuns în bucătărie, stă acolo și miaună. „Da, da”, zic eu. Deschid ușa de la frigider să văd dacă a mai rămas plic de cu seară. Ursula intră în frigider și miroase. Iată o bucată de pui!, își zice. O dau la o parte cu piciorul, se bagă la loc în ușa întredeschisă și se întinde să adulmece puiul. O iau cu mîna dreaptă, cu stînga scot plicul, apoi închid ușa cu cotul. Pisica nu e pe deplin fericită, dar pe de altă parte ea nu e niciodată pe deplin fericită, așa că nu-i nici o tragedie. Mă uit la cele două boluri care sînt puse pe jos, pe un plastic verde, din ăla pe care-l pui sub farfurii ca să nu murdărești masa. Pe marginea bolurilor e carne uscată, așa că le pun în mașina de spălat. Pun două boluri noi pe masă. Ursula se urcă și ea pe masă. O dau jos și pun mîncarea în boluri. Ursula miaună nerăbdătoare, Jiri mă privește tîmp. Pun bolurile pe jos. Ursula se repede la ele, miroase mîncarea din cel din dreapta, apoi pe cea din celălalt, realizează că-s la fel și începe să mănînce. Jiri se freacă de picioarele mele. Îl iau și-l pun lîngă bolul liber. Începe și el să mănînce. Pun plicul înapoi în frigider și mă întorc în pat.

Peste vreo zece minute apar și pisicile. Între timp, eu am adormit din nou. Jiri se așază la picioarele mele, apoi se urcă pe mine, apoi se întoarce la picioare. Ursula se urcă pe noptieră, se gîndește pentru cîteva secunde să-l atace pe Jiri, apoi renunță la plan și începe să se spele pe față. Cînd termină, se suie grijulie în pat și se culcușește între mine și nevastă-mea. Nu e poziția ideală, așa că se întoarce. Nici asta nu-i poziția ideală, așa că se mai întoarce o dată. Acum e bine. Se lipește de spatele nevesti-mii și adoarme. Jiri se ridică, trece pe lîngă ea și se oprește lîngă capul meu. Își împinge capul sub cearșaf, dar nu reușește să intre. Se impacientează, mai încearcă o dată, eu îl simt, mă întorc către el și ridic cearșaful. „Hai, motane”, zic. El stă pe gînduri. „Hai, Jiri”, îl îndemn. Intră prudent sub cearșaf, apoi iese pe jumătate, apoi intră din nou și se întinde lîngă mine. Îl mîngîi pe cap și începe să toarcă. Torsul lui e drăguț, dar mă ține treaz, așa că nu-l mai mîngîi, și după o vreme motanul adoarme și el. În cameră se face liniște, doar vocea fetiței vecinilor, care s-a trezit și se pregătește să meargă la grădiniță, se aude în surdină prin perete.

Alexandru Tocilescu este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Imperiul pisicilor, Editura Polirom, 2017.

Foto: Ursula și Jiri

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.