Cum știe creierul tău dacă era mai bine înainte?

Publicat în Dilema Veche nr. 902 din 22 – 28 iulie 2021
Cum știe creierul tău dacă era mai bine înainte? jpeg

Știi că ai început să îmbătrînești atunci cînd te trezești rostind înțelept: „Pe vremea mea…”. De la interminabilele lamentări ale profesorilor nemulțumiți de atitudinea studenților lor la discuțiile nostalgice sau aprige dintre generațiile aceleiași familii, tema trecutului mai bun, mai virtuos, mai sănătos este centrală. Ea alimentează disputele dintre părinți și copii, unele mișcări sociale, stiluri de viață, curente filozofice sau religioase, politici sociale și educaționale ș.a.m.d. Fie că vrem sau nu, ne aflăm de o parte sau cealaltă a dezbaterii cu privire la valoarea trecutului de care ne-am îndepărtat sau ne-am detașat. În funcție de punctul trecut la care ne raportăm, această dezbatere poate să ne mențină la un nivel detașat, teoretic sau ne poate cuprinde întreaga ființă. De pildă, la o cafenea sau la o conferință științifică, o conversație despre pierderea comunității sociale în secolul al XIX-lea poate fi un exercițiu cognitiv valoros, fără implicare emoțională, în timp ce discursurile moralizatoare ale bunicilor sau remarcile pasiv-agresive ale unor prieteni bine intenționați pot deveni atacuri personale care ne pun la îndoială valorile și stilul de viață. În unele grupuri sau comunități a devenit o virtute să susții superioritatea unor vremuri trecute și o rușine să te bucuri de ceea ce a devenit lumea și noi odată cu ea. În altele, disprețul pentru tot ceea ce ține de trecut e atît de pregnant încît aruncă la gunoi proverbialul copil odată cu apa din copaie. Și atunci, cum stau lucrurile? Era mai bine înainte? Cum putem să judecăm drept dacă mergem spre mai bine sau spre mai rău?

Dacă este să luăm în considerare indicatori obiectivi, cantitativi sau statistici, din multe puncte de vedere (surprinzător de multe), timpul în care trăim este cel mai favorabil din istoria omenirii. Speranța de viață este semnificativ mai mare și în creștere. Educația, informația, serviciile medicale, cultura și multe alte resurse sînt mai accesibile ca niciodată. Libertatea de exprimare și de exercitare a propriilor convingeri filozofice, politice sau religioase este răspîndită în mult mai multe regiuni decît a înregistrat istoria umanității vreodată. Dacă ținem cont de faptul că, în România, acum mai puțin de 200 de ani încă mai existau robi, acum aproximativ 85 de ani femeile nu aveau drept de vot și acum mai puțin de 40 de ani libertățile fundamentale ale omului erau încălcate de un regim politic abuzator, putem conchide cu încredere că nu era mai bine înainte, oricît de apropiat sau îndepărtat ar fi trecutul la care ne raportăm. La un nivel subiectiv, ca femeie care are o profesie, participă activ la deciziile din familie și din societate și are drepturi civile și legale egale (cel puțin teoretic) cu un bărbat, mă pot considera privilegiată să trăiesc acum și nu pe vremea străbunicelor mele, care n-au avut parte de școală, servicii medicale la nașteri, opțiuni de planificare familială, mașini de spălat rufe sau vase, drept de vot sau salarii.

Pe de altă parte, probleme precum gradul de poluare, aglomerația și suprapopularea, prevalența bolilor mentale reprezintă tot atîția indicatori îngrijorători care arătau mult mai bine în trecutul recent. Omenirea pare să-și facă bine cu o mînă în timp ce se pălmuiește cu cealaltă. Cîștigăm și pierdem în același timp la niveluri atît de diferite și în modalități atît de complexe, încît verdictul cu privire la care vreme era mai bună devine extrem de dificil de dat. Totuși, analiza indicatorilor economici și sociologici e ca o plimbare cu avionul deasupra junglei amazoniene. Ne arată pădurea, dar nu ne spune nimic despre fiecare copac în parte sau despre rădăcinile sale. Pentru a înțelege fenomenul la un nivel mai profund și personal, avem nevoie de o mai bună cunoaștere a proceselor psihice care sînt puse în funcțiune atunci cînd evaluăm dacă era sau nu mai bine înainte.

Cuget, deci… greșesc uneori. Pentru că gîndirea umană trebuie să execute un volum imens de procesări ale informației, a dezvoltat rutine, „automatizări” menite să ușureze sarcina imensă. De cele mai multe ori, acestea ne ajută să ajungem la concluzii utile cu un efort mental redus. Ocazional, însă, rezultatele sînt eronate. Cînd „scurtăturile gîndirii” dau un rateu, spunem că a apărut o eroare sistematică, un bias al gîndirii. Din punct de vedere cognitiv, compararea prezentului cu trecutul este o operație dificilă, deoarece nu putem alătura decît simbolic elementele de comparat. În plus, percepția timpului este în sine un proces psihic complex, derivat din analiza ritmurilor biologice și a informațiilor primite prin alte simțuri. Drept urmare, comparația dintre prezent și trecut este extrem de vulnerabilă la erorile sistematice ale gîndirii. De pildă, eroarea de confirmare ne va determina să selectăm automat acele aspecte care se potrivesc cu viziunea noastră referitoare la trecut și vom vorbi despre cît de bine era înainte de alienarea pe care a adus-o tehnologia în ultimii ani – totul într-un videoclip pe care îl încărcăm… pe YouTube. Eroarea de încadrare este cea care ne face să ajungem la concluzii total diferite în funcție de contextul și modalitatea de prezentare a informației. De exemplu, am putea fi revoltați de discursul moralizator al bunicii referitor la cît de mult ne-am îndepărtat de traiul simplu și sănătos, dar să ne entuziasmăm la fel de aprins citind un articol despre beneficiile adoptării unui stil de viață eco-bio care propune reîntoarcerea la metodele și valorile… bunicii. Declinismul sau paseismul sînt denumiri ale unei erori cognitive care presupune tocmai evaluarea favorabilă a trecutului și discreditarea prezentului sau a viitorului. Măcar ocazional fiecare dintre noi cade victimă acestei erori, mai ales atunci cînd apare în ecuație trecutul trăit și reamintit.

Memoria autobiografică nu este nici pe departe o bancă de amintiri înregistrate fidel, care pot fi reproduse și aduse în atenție drept dovezi de necontestat. Parafrazîndu-l pe Julian Barnes, amintirile pe care le relatăm cel mai des cu privire la noi sînt și cele mai neadevărate. Acest fapt este cu atît mai adevărat cu cît, încercînd să fim coerenți cu ceea ce trăim în prezent, fiecare (re)povestire transformă amintirea și o accentuează. Astfel, o amintire ambivalentă poate deveni în timp o marcă idealizată a unui trecut pe care îl vedem prin multele straturi de evenimente trăite și narațiuni ulterioare ale acestora. Idealizăm pentru că avem nevoie să ne menținem iluzia unui sine pozitiv, care este alcătuit din suma tuturor experiențelor de viață. Iar dacă ceea ce trăim în prezent este mult prea aproape pentru a fi reinterpretat, trecutul devine un material de lucru maleabil pentru o poveste pe care ne-o spunem în fiecare zi altfel. Avem nevoie de idealizarea trecutului ca de o armă împotriva dezamăgirii, suferinței sau anxietății pe care le simțim într-un prezent pe care nu-l înțelegem față de un viitor pe care nu-l putem anticipa.

Dintr-un punct de vedere adaptativ, problema superiorității sau inferiorității trecutului este aproape irelevantă. Sîntem oamenii timpului nostru pe care îl putem desconsidera sau îl putem privi ca pe o resursă inestimabilă. Este o problemă de perspectivă pe care ești privilegiat să o ai în timp ce citești acest articol. 

Zenobia Niculiță este psiholog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.