Cînd se stinge lumina

Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
Consumism, bişniţă, trotuar jpeg

Celor care s-au născut  după 1990

În urmă cu cîteva luni, într-o seară, puţin după ora 10, s-a oprit lumina. Iniţial am crezut că era vorba despre o întrerupere scurtă, aşteptînd din clipă în clipă ca becurile, dar mai ales televizorul cu filmul său de pe HBO, care ajunsese la momentul dezvălurilor spectaculoase şi a demascării criminalului, să se reaprindă. Însă nu s-a întîmplat aşa. Am rămas în întuneric mai bine de două ore. Şi pentru că în astfel de momente nu ai ce face, te gîndeşti, dar mai ales îţi aminteşti. Mi-am amintit de lungile seri ale copilăriei mele (atunci cînd nu erau filme pe HBO), petrecute în beznă şi sub plapumă, într-un apartament asemănător cu cel în care locuiesc acum, doar la cîteva blocuri distanţă. De senzaţia de oprire a timpului pe loc şi de încremenire într-un lung stop-cadru, ca şi cum viaţa, oraşul cu toţi oamenii lui ar fi încetat să mai existe. Trei oameni – o familie – îmbrăcaţi în halate de molton, îngrămădiţi unii într-alţii sub plapumă, pentru că radiatorul care încălzea „camera de iarnă“ (adică cea mai mică dintre încăperile apartamentului unde iarna era o temperatură suportabilă, datorită „aparatelor casnice“ care compensau lipsa căldurii din calorifere şi unde ne strîngeam cu toţii) nu mai funcţiona fără curent electric. Linişte şi, din cînd din cînd, un zumzet de voci, de la un radio cu baterii de prin vecini.

Serile fără lumină de atunci se scurgeau într-o resemnată aşteptare. În anul 2010, plictiseala se instalează aproape imediat şi ne dăm seama cît de dependenţi sîntem de obiectele din jurul nostru care la o pană de curent devin simple elemente de decor. Cît de nerăbdători sîntem să aflăm finalul filmului de pe HBO. Aşteptarea era întreruptă la răstimpuri de unul dintre noi care se ridica din pat, ca să se uite pe geam la ferestrele blocului de vizavi unde singurele semne ale locuirii erau pîlpîirile lumînărilor, şi de o întrebare care se repeta: „A venit?“. O dată la cîteva zile, cu toţii „salvam planeta“, fără voia noastră. În ultimul deceniu al regimului comunist, în fiecare casă exista un întreg arsenal de surse opţionale de lumină dintre care lumînările de bună calitate erau pe primul plan. Mulţi îşi achizionau de pe la tîrgurile de vechituri opaiţe sau lămpi cu gaz. Cînd s-a stins lumina acum cîteva luni am căutat prin sertare şi n-am descoperit nici măcar un muc de lumînare, nici o lanternă, nimic. Obiceiul de a fi prevăzători pentru astfel de situaţii „de criză“ s-a pierdut. Mi-am luminat drumul prin casă cu telefonul mobil. Cine s-ar fi gîndit, în anii ’80, la o astfel de invenţie? Aproape o oră am navigat pe Internet, la laptop, pînă cînd am rămas fără baterie. Apoi, am verificat ferestrele blocului de vizavi. Dincolo de ele, puteai ghici alte laptop-uri şi telefoane mobile, însă nicăieri nici o lumînare.

În spatele blocului meu de astăzi, există un meschin spaţiu de joacă pentru copii – o groapă cu nisip, două tobogane, trei leagăne pe care în mod surpinzător n-a reuşit încă să le distrugă nimeni. Se poate vorbi aici despre cea mai mare densitate de copii pe metru pătrat de pe Calea Moşilor. Însă şi mai multe sînt mamele, bunicile, bonele şi alte personaje anexate copiilor care ocupă cele cîteva bănci din apropiere. Noi nu aveam alte spaţii de joacă în afară de borduri, treptele de la ghenă, copaci în care puteai să te caţeri şi bătătoarele de covoare, însă nici nu ne supraveghea nimeni. Eram lăsaţi de capul nostru, o mică haită de copii, în spatele blocului. 

Acolo, părinţii îşi făceau apariţia doar seara, ca să ne cheme acasă. Şi pentru că nu vroiam să ne despărţim atît de repede, ne făceam vizite şi mîncam unii pe la alţii. Acum îmi dau seama că era de fapt o formă de întrajutorare tacită – „Îl hrănesc eu în seara asta pe al tău pentru că am ceva prin frigider, iar cînd o să ai tu, îl trimit la tine!“. De obicei, mîncarea „din deplasare“ ni se părea altfel, cu totul specială. Un schimb de replici între mame: „ – De unde ai avut, dragă, carne? Mi-a spus Ancuţa că a mîncat la tine tocăniţă cu carne de porc. – Aiurea! Era cu salam.“

Am observat că într-un mod inevitabil cei din generaţia mea se raportează în permanenţă la acei 10-15 ani pe care i-au trăit în comunism, la amintiri doar pe jumătate trăite sau trăite prea puţin. Nu este vorba despre nici un fel de nostalgie, doar de căutarea unor repere, pentru a avea termeni de comparaţie. Mulţi dintre noi au început să uite detalii, însă graniţa pe care am trecut-o ne-a marcat fără să ne dăm seama. Mă întreb însă la ce se raportează cei care n-ar putea niciodată să confunde carnea de porc cu salamul. Oare pentru ei o pană de curent care durează două ore e o mică tragedie?

Foto: Vasile Dorolți

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.