Ce-am avut şi ce-am pierdut

Publicat în Dilema Veche nr. 705 din 24-30 august 2017
Ce am avut şi ce am pierdut jpeg

În fiecare an ajung la 2 Mai pe la jumătatea lui iulie. A cincea sau a șasea casă cum intri în sat, pe stîn-ga. Deschid poarta vopsită în albastru dobrogean, intru în curte, trec pe lîngă un măr cu fructe mici, ajung în dreptul verandei, mă uit prin jur să văd ce s-a mai schimbat. De undeva (dintr-o cameră, de la duș, din grădină) apare Mița, gazda noastră dintotdeauna. Mă știe din 1978, de cînd aveam opt luni și ai mei m au adus prima oară aici. Are vreo 80 de ani, dar nu i-ai da mai mult de 70. Se uită bucuroasă la mine, ne îmbrățișăm, pisica Mia, neagră și uscățivă, mă privește suspicioasă dintr-un tufiș.

„Ai ajuns și tu pe-aici?“, zice Mița; evident că n-am dat nici un telefon înainte, cînd te duci în același loc în fiecare an nu mai suni, că știi că ți se găsește cumva o cameră. Îmi arunc lucrurile în camera respectivă și mă întorc în curte, între timp Mița a pus de-o cafea, ne așezăm pe banca de sub nucul pitic și începem să povestim. Ce mai fac copiii, ce mai face nepoata, ce mai face strănepotul, prin curte trec alți turiști, vin de la plajă, atîrnă prosoape și costume de baie pe sîrmă, își ceartă copiii sau le dau de mîncare sau îi culcă, noi povestim mai departe.

„Ce-i mai plăcea lui Toca aici“, își amintește Mița de taică-meu, „stătea acolo, în capul mesei, cu o carte… Într un an în care erau mulți copii aici în curte și chirăiau și făceau o hărmălaie nemaipomenită… mai știi, cînd a zis că dacă nu-i dau eu afară se ocupă el? «Bine, Toca, ocupă-te tu», i-am zis, și el ce-a făcut? S-a dezbrăcat și a stat în fundul gol pe terasă!“

Casa asta – ca și stăpîna ei – a văzut multe la viața ei. Turiști cehi (pe la sfîrșitul anilor ’60), ajunși cine știe cum pe-aici; încă mai dăinuie vestigiile trecerii lor: o pătură groasă de lînă, cîteva farfurii cu margine aurită, o oală, un polonic (mai era și o scrumieră albastră, dar cred că s-a spart, că n-am mai văzut-o de ceva vreme).

După cehi au venit bucureștenii: intelectuali, artiști, bețivi, boemi, care se refugiau verile aici, însoțiți de magnetofoane și lăzi de vodcă. Mița i-a primit bucuroasă pe toți („Într-o noapte era iarăși petrecere, că la noi în curte era mereu petrecere, și m-am dus în bucătărie să beau un pahar de apă. Și ce-am găsit acolo? Un băiat și o fată care se sărutau de mama focului, mai-mai să… Și le-am zis: «Măi copii, păi aici v-ați găsit să faceți nebunii? Mergeți în camera din spate, că nu stă nimeni în ea!»“), i a hrănit și a stat la povești cu ei (dar nu și la băute, că ea lucra pe șantierul naval și se trezea la șase să se ocupe și de animalele din ogradă). Probabil că cel mai mult s-a legat de taică-meu, deși bairamurile lui o exasperau, că n-o lăsau să doarmă, dar se și bucura să vadă atîta viață și nebunie în jurul ei. Cam cel mai memorabil a fost prin ’82 sau ’83, un bal mascat la care au venit mult peste o sută de oameni; curtea era plină, oamenii erau pînă-n stradă, din niște cazane uriașe se serveau spaghete cu sos de roșii. Eu eram îmbrăcat în copil de arab, adică aveam o geacă verde de fîș și mi se vopsise o mustață; un actor care acum este director de teatru stătea pe casă și cînta „cucurigu“; o actriță care a jucat mai apoi în filmele lui Mungiu, Puiu și Muntean purta un șorț și-atît; altcineva era îmbrăcat într-o rochie făcută din ziare (Scînteia și Săptămîna). Muzica urla, petrecăreții dansau, lăzile de vodcă se goleau văzînd cu ochii. Pe la 5 m-am dus la culcare, deci nu știu cînd s-a terminat.

După ’89, gașca asta uriașă și veselă și nebună s-a spart; puțini își mai permiteau (timpul, banii…) să-și piardă vara la 2 Mai. Iar acum și eu, și Mița am rămas doar cu poveștile („Victor Rebengiuc era un om cu atît de mult bun-simț! A venit într-o seară cu niște pești, vreo 15-16, cînd i am văzut am zis: «Victor, eu nu-i fac singură pe ăștia!», și el a zis: «Dar cum să-i faci singură, tanti Mița? Te ajut!» Și el i-a curățat pe toți, după care eu i-am prăjit. Și să știi că și acum, cînd trece prin sat, se oprește pe la mine și mai stăm puțin de vorbă, anul ăsta n-a venit încă, dar a fost și anul trecut, și acum doi ani…“).

Și stăm așa și pălăvrăgim și ziua trece („Nu te duci la plajă? Sau faci și tu ca Toca, stătea o lună și mergea de patru ori la mare…“) și amintirile sînt în fiecare an aceleași, că nu mai are cine să facă altele noi, dar nu-i nimic, bine că le avem și pe astea. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. 

Alex Tocilescu este scriitor și publicitar. Cea mai recentă carte publicată este Imperiul pisicilor (Editura Polirom, 2017).

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
ISIS amenință să se răzbune pe Putin pentru torturarea suspecților de terorism care au ucis 137 de oameni în sala Crocus. „Asasinii” au fost bătuți, electrocuți și mutilați
Gruparea jihadistă Stat Islamic i-a amenințat pe rușii „sălbatici“ cu „masacrul” , inclusiv pe Vladimir Putin, pentru torturarea bărbaților suspectați că au ucis 137 de persoane într-un atac terorist la o sală de concerte de lângă Moscova, vineri, 23 martie.
image
Economist șef al BNR: „Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai. Sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun”
Economistul șef al Băncii Naționale Române. Valentin Lazea, recomandă românilor să sorteze plasticele din gospodărie și să renunțe la zborurile cu avionul, pentru a avea un nivel de trai mai bun.
image
Surpriză de proporții în dosarul tragediei de la 2 Mai: procurorii cer strămutarea cauzei. De ce nu mai au încredere în judecători
Deși, de regulă, părțile dintr-un dosar recurg la cereri strămutarea a unui proces, sperând in sentințe favorabile, de această dată Parchetul a făcut această cerere, unul dintre motive fiind acela că se fac mari presiuni din partea opiniei publice.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.