Alo? Sînt eu, preşul

Vineri, 6 septembrie, seara tîrziu. Zona: Piaţa Universităţii. Manifestanţii care se opun proiectului minier de la Roşia Montană scandau „Presa română, plină de cianură“. Pentru a nu ştiu cîta oară, eu, reprezentant al presei, eram acuzat la grămadă, alături de mulţi alţi jurnalişti, că sînt vîndut şi că ignor protestele. L-am luat la întrebări pe primul bărbat care mi-a ieşit în cale, arătîndu-i legitimaţia de presă şi bătîndu-i obrazul. Mi-a spus: „Nu tu, frate, televiziunile! Tu eşti OK!“ Acel manifestant reuşise, în doar două propoziţii simple, să rezume aproape perfect starea presei din România.  

De ce sînt eu OK? Deoarece lucrez pentru un post de radio (RFI România) care este finanţat, în majoritate, din surse externe, mai precis din fonduri publice franceze. Presiune editorială nu există, libertatea de exprimare ne este garantată prin „Carta RFI“. Misiunea postului ne permite să abordăm şi subiecte care nu sînt mainstream în presa românească. Pentru că RFI a avut un om în Piaţa Universităţii în fiecare seară şi am acoperit protestele fără întrerupere. Aşa, şi?! Credeţi că manifestantul meu ştia toate astea? Nici pomeneală. Pentru el, toată presa înseamnă televiziuni. Nu mai există nimic altceva pentru consumatorul mediu de presă din România. Dacă nu eşti la televizor, nu exişti. 

Din cauza acestei anomalii de percepţie – care se datorează însă strict publicului, nu presei –, protestatarii din Piaţa Universităţii au fost furioşi că, duminică seară, „nici o televiziune“ nu transmitea de la manifestaţia lor şi nu le propaga mesajul. Cine a lansat informaţia în Piaţă, probabil, nu este abonat RCS/RDS. Nu de alta, dar Digi24 a avut în seara aceea opt ştiri pe post, cu o durată de 34,17 minute, conform unei monitorizări realizate de Pagina de Media. Şi fuseseră primii acolo. Nu la mult timp după, a apărut echipa Realitatea TV. Postul a transmis în acea seară şapte ştiri cu o durată de 39,25 minute. Pe mine m-a prins breaking news-ul pe B1 TV*, puţin după ora 19,30, cînd fusesem invitat de Sabin Orcan să comentez situaţia din Siria, iar manifestanţii ocupaseră Bulevardul Magheru. Postul a avut două ştiri, dar comentate îndelung, pe o durată de 73,17 minute.  

De aici încep însă problemele. Pro TV, postul cu cea mai mare audienţă din România, a avut o ştire de circa 3 minute, TVR tot una, dar de 43 de secunde, iar Antena 1, Prima TV, Antena 3 şi România TV: zero. De ce? Greu de dovedit. Să fie publicitatea RMGC, care i-a împiedicat „moral“? Sau chiar o clauză contractuală? Aceste două ipoteze ar fi extrem de grave şi ar trebui, odată probate, să ducă la amenzi din partea CNA şi la concedieri masive ale tuturor echipelor editoriale (vezi tabelul pentru situaţia exactă a publicităţii cumpărate de RMGC pe televiziunile româneşti). Să fie simplă neatenţie? Sau prostie? Şi asta e posibil, dar atunci din ecuaţie ies numai amenzile. Concedierile tot ar trebui să aibă loc.  

Scandările manifestanţilor ar fi trebuit să sune, în concluzie, cam aşa: „Posturile cutare şi cutare – vîndute, pline de cianură etc“. De ce trebuiau acuzate şi celelalte televiziuni la grămadă? Ca să dau numai un exemplu: Cristian Vasilcoiu, reporter Realitatea TV, petrecea noaptea alături de manifestanţi, iar de dimineaţă se posta în faţă la DNA, unde îl puteţi găsi cel mai des. El cu ce a greşit? Sau colega lui de duminică seară, care era acuzată că nu transmite nimic, chiar în timp ce era live pe post? Sau ceilalţi reporteri de televiziune care erau acolo? Cu nimic, dar lucrează în televiziune şi – nu-i aşa? – televiziunile sînt vîndute, aşa crede piaţa. Motivul cel mai des invocat este cel al încasărilor din publicitate. Dar nimeni nu-şi pune problema că publicitatea este 1) un act comercial legal şi 2) un proces de vînzare – cumpărare care nu conţine componenta „moralitate“. E mai puţin morală o reclamă RMGC decît una la medicamente homeopatice sau alta la cuţite-minune? Nicidecum. Cu alte cuvinte, simpla încasare a sumelor de la companie în schimbul spoturilor nu este motiv suficient de acuzare. Influenţa publicităţii asupra conţinutului editorial rămîne de probat; pînă atunci, nu putem specula decît acest aspect. Şi, ce-i drept, unele televiziuni româneşti ne dau motive destule de neîncredere. Cazurile flagrante în episodul protestelor sînt România TV şi Antena 3. 

Acesta din urmă a reuşit să doboare un nou record în materie de liberă exprimare. Negativ, bineînţeles. Colegii de la Casa Jurnalistului au publicat un material cu părerile jurnaliştilor prezenţi în piaţă despre comportamentul presei faţă de proteste. Deschiderea e făcută de Ana Cărbunaru, de la Antena 3, care ne spune că presa a relatat „după criterii politice, fiecare după cum a bătut vîntul. (...) Cine era cu partidul respectiv n-a dat despre partidul respectiv şi cine ţine cu partidul ălălalt a dat în el.“ Vădit deranjaţi de spusele propriului angajat, cei de la Antena 3 s-au gîndit că ar fi bine să treacă la ameninţări. Aşa că, într-o bună dimineaţă, un apelant anonim i-a sunat pe tinerii jurnalişti să le ceară retragerea materialului de pe site. În caz contrar, ar urma să fie daţi în judecată. Coroborate, probele ar fi cel mult circumstanţiale, măcar din filmele poliţiste ştim că ele nu sînt admisibile la tribunal. Dar toate detaliile ar trebui să ne dea mult de gîndit cînd vine vorba de o televiziune de ştiri patronată – cel puţin o vreme – de un politician.  

Dincolo de televiziuni, presa mainstream – ziare, site-uri şi posturi de radio – a fost demonizată de manifestanţi, pe nedrept. De exemplu, multă lume spune că nu mai citeşte HotNews.ro din cauza faptului că site-ul de ştiri a încasat publicitate de la RMGC. Dacă ar trece peste argumentele emoţionale, aceşti oameni ar fi văzut că dezbaterile pe tema exploatării de la Roşia Montană au fost marcate clar, cu însemne publicitare şi cu anunţuri transparente care menţionau sursa banilor. Mai important: întotdeauna au fost prezente ambele tabere. HotNews.ro, de altfel, a transmis zilnic live de la proteste, a postat fotografii şi filmări şi a luat pulsul manifestaţiei foarte exact. Site-ul a publicat şi articole de opinie pe tema protestelor – unele critice, semnate de Dan Tapalagă. Publicaţia dovedeşte că preţuieşte libertatea de exprimare şi, mai mult, că delimitează strict genurile jurnalistice, lucru întîlnit din ce în ce mai rar în presa noastră.  

Manifestaţia anti-„Roşia Montană“ a fost folosită de unii drept prilej pentru a proclama victoria definitivă a aşa-zisului jurnalism independent. Expresia este însă o contradicţie în termeni, pentru că jurnalismul este independent prin definiţie. Orice altceva nu mai este jurnalism. În opinia manifestanţilor sau a unor jurnalişti care activează în presa alternativă online, independenţa este dată de lipsa încasărilor din publicitate de la companiile monstruoase. Numai că acest raţionament este falimentar.

Îi admir pe Ştefan Mako şi pe Vlad Ursulean pentru dedicarea cu care îşi fac meseria şi pentru că abordează subiecte pe care o mare parte din presă le ratează din lipsă de viziune. Nu pot fi însă de acord cu ridicarea lipsei banilor la rang de virtute. Ei sînt tineri şi vîrsta le permite un atare stil de viaţă. Alţii, cu griji mai mari – familie, facturi, rate etc. –, pur şi simplu nu pot face asta. Şi nu trebuie arătaţi cu degetul. Jurnalismul e o meserie ca oricare alta şi ea trebuie să asigure celui care o practică un trăi decent. Mako şi Ursulean au fost ridicaţi de Piaţă la rang de eroi. Şi sînt, dar din punctul meu de vedere, din alte motive. Principalul este acela că sînt tineri şi ştiu care sînt valorile meseriei lor. Faptul că nu încasează bani din publicitate nu e o virtute, ci marchează lipsa de fonduri pentru a face şi mai mult. Modelul lor de finanţare nu este unul durabil şi, mai devreme sau mai tîrziu, ceva va trebui să se schimbe.  

La final, despre reţelele de socializare. De la aşa-zisa revoluţie Twitter din Republica Moldova şi de la Primăvara Arabă încoace, social media e un adevărat fetiş. Sigur că accesul la Internet, mai ales cel mobil, permite propagarea unui mesaj în timp real, dar audienţa este mică. Degeaba e un documentarist independent în piaţă în fiecare seară, pentru ca apoi să posteze pe YouTube a doua zi şi să îşi facă reclamă pe Facebook. Datele din vizualizări vorbesc de la sine. Cîteva mii, cel mult. Cîţi telespectatori are o televiziune pe minut?... Degeaba apar site-uri independente, finanţate în urma cîştigării unor burse internaţionale (felicitări pentru asta!), dacă autorii lor aproape înjură presa mainstream. Ei au uitat că lansarea lor şi publicarea materialelor de investigaţie – excelente, de altfel – sînt legate de un site mainstream. Altfel, lumea nici n-ar fi ştiut de existenţa lor, cu tot Internetul şi reţelele de socializare. Mai mult, publicul de pe social media este, în mare parte, tot cel protestatar, din Piaţă, care caută a doua zi să vadă ce „s-a dat“ de la manifestaţie. Reţeta e una perdantă pentru cauza lor.  

Concluzii: da, o parte a presei româneşti a greşit flagrant şi şi-a ratat misiunea de informare a publicului în cazul protestelor anti-„Roşia Montană“. Autorii sînt însă uşor de identificat şi de izolat în peisajul media românesc. Da, presa românească are o problemă gravă de patronat, iar acesta foloseşte îndeosebi televiziunile nu pentru un business onest (care, să facă bani!), ci pentru influenţă politică sau economică. Da, o parte a presei şi-a făcut datoria, dar asta nu contează pentru manifestantul care se contrazice pe sine însuşi. El e educat, dar generalizează cu nonşalanţă. Da, publicitate se face în presă, dar ea în sine nu este o problemă. Mult mai grave sînt mesajele mascate, practicate de Antena 3, de exemplu, care face emisiuni interminabile doar cu sărmani care storc lacrimi. Da, presa alternativă începe să iasă la iveală, dar ea nu este suficientă pentru că nu atinge un public larg, ci doar unul extrem de specializat. Da, presa alternativă are şi ea nevoie de bani. Dacă vreţi să o ţineţi departe de publicitate, atunci renunţaţi la dictonul „tot ce e online e gratis“. Nu, nu vă foloseşte la nimic să demonizaţi toată presa. La un moment dat, s-ar putea ca ea să nu vă mai dea „bună ziua“, pentru că, să nu uităm, jurnaliştii sînt şi ei oameni. Nu îi puteţi înjura la infinit, şi să aşteptaţi din partea lor să vă ia în braţe. Iar la final, cauza pierde. Nimeni altcineva.

* Acest articol nu se referă la calitatea relatărilor despre protestele din utimele săptămîni, ci doar le semnalează.

Numărul de reclame sau inserţii publicitare pentru Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) difuzate de posturile TV în acest an le găsiţi pe Pagina de media

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu este jurnalist la RFI România şi documentarist independent.

Foto: C. Georgescu