A. sau ce mai rămîne dintr-o pisică

Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
A  sau ce mai rămîne dintr o pisică jpeg

Aș spune că e pisică, dacă nu ar fi mai degrabă motan. Aș spune că e motan, dacă nu ar avea nume de fată felină fiindcă ne-am înșelat la început asupra sexului său. Aș spune că e prietenul meu feroce cu care am vînat lei, dacă măcar am fi reușit vreodată să facem o echipă de neînvins pentru a trimite pe lumea cealaltă felurite insecte și vietăți care ajung într-un fel sau altul din grădina Cișmigiu în camerele noastre. Nu sîntem nici măcar Bonnie și Clyde. Aș spune că-i alb ca spuma laptelui – e adevărat că mi-am dorit un gardian mare, alb, un puf statuar, nemilos, care să știe, să vadă și uneori să pară că nici nu există pierzîndu-și contururile în aerul înconjurător –, dacă n-ar avea pete roșcate care cu timpul își extind tot mai mult teritoriul pe corpul lui de pisică ce înaintează în vîrstă. Aș spune că știe multe despre mine, dacă nu mi-ar fi frică să-mi imaginez tot ce știe cu adevărat despre mine după toți acești ani. Și, de fapt, aș spune că am o pisică, dacă nu m-aș îndoi tot mai mult de ce se întîmplă cu orice ființă non-umană care-și petrece vremea vieții numai cu oameni, încercînd să țină pasul cu ei.

La ce bun să te mai numești pisică atunci cînd de ani buni n-ai mai păstrat din definiția speciei tale decît cîteva trăsături schematice, cînd ai uitat de unde vii, cine sînt ai tăi, cînd de fapt nu mai aparții speciei decît în mintea oamenilor cu care conviețuiești. Ce mai înseamnă o pisică atunci cînd ea nu mai aleargă, nu se mai cațără, nu mai prinde nimic, nu se mai luptă pentru nici o altă pisică, nu se mai strecoară prin cele mai neașteptate și strîmte locuri, nu mai simte miros similar cu al ei, ci numai accidental pe sub uși mirosul cîinelui vecin care totuși se plimbă de două ori pe zi pe-afară. Ce mai numim pisică atunci cînd avem o pisică numai pentru noi, oamenii. Pisica de bloc, de apartament, care treptat, în ani, urmărește omul și numai omul în toate mișcările lui, îi învață toanele, i le tolerează, i le speculează, doarme paralel cu el, se îmbolnăvește de dor cînd el pleacă de acasă, poftește la mîncarea lui, în timp ce ea mănîncă numai mîncare specializată, plicticoasă, pe care o primește regulat fără efort, se uită la filme pe laptop cu el, schimbă limba Word-ului apăsînd zilnic pe aceeași tastă. Ce-a mai rămas dintr-o pisică atunci cînd ea nu reacționează la mieunatul corului de pisici libere din curtea interioară a blocului, care scoate din minți toți vecinii mai ales primăvara, dar se trezește din cel mai dulce somn atunci cînd protagonista celui mai recent film al lui Jude, care rulează pe laptop, merge pe stradă și trece pe lîngă un grup de pisici bucureștene în călduri sau atunci cînd, într-un film de Rohmer, miaună o felină ce locuiește pe malul mării. (O asemenea pisică e chiar fără îndoială a mea, atîta timp cît se animă mai degrabă la estetic și ficțiune decît la cea mai pură, simplă și prezentă realitate.) Ce mai rămîne dintr-un animal numit pisică atunci cînd de mii de zile nu s-a mai întreținut cu ai ei, cînd tribul ei inițial a fost înlocuit de tribul oamenilor sau adesea de un om singur, el însuși fără trib. Mereu îmi spun că a deveni din pisică liberă „animal de companie” trebuie să fie cel mai otrăvit cadou sau cea mai bizară comoditate, dar mai ales cea mai dubioasă și demnă de studiat deviere comportamentală și îndepărtare de propria specie. Adică atunci cînd ești pisic unic și blocat între pereții unui apartament undeva sus la etaj, departe de pămînt, de noroi, murdărie și vietăți mici pe seama cărora poți să-ți exersezi definiția, funcțiile, abilitățile, plăcerile mobile ale vieții tale, sentimentul puterii asupra vieții pe care să ți-l recucerești zi de zi singur. Ce mai rămîne din ființa pisicii atunci cînd ea nu mai e decît parțial pisică. O ființă emoțională, cu abilități sentimentale, care gravitează în jurul unuia mai puternic, numit om, care și el la un moment dat gravitează în jurul unui corp cald, pufos și inteligent numit convențional pisică. Inteligent sau cu siguranță mai inteligent decît celălalt, omul, pentru că îl vede permanent și îl învață pe de rost fără să spună nimic. Pisica închisă în casă cu omul îl conține pe omul ei despre care știe tot. Pisica înghite omul în mintea ei și nu vom citi niciodată o carte, fie ea și științifică, despre asta.

S-a nimerit să am o pisică, nu am căutat-o eu, a venit la mine. Cea mai duioasă, cea mai afectuoasă, mai lipită de mine, mai dependentă. A crescut lipită de brațul meu drept în timp ce scriam și am simțit de-a lungul anilor cum crește fiindcă el, motanul, devenea tot mai greu și mie îmi era tot mai greu să mai tastez. Un motan care știe să îmbrățișeze cu lăbuțele din față, care nu se dă bătut cînd îl refuzi, cînd n-ai chef, o ființă afectivă insistentă, o ființă făcută numai din afecțiune. N-am să știu niciodată dacă regretă viața lui de altădată, nici dacă afecțiunea umană imperfectă a meritat pierderea celei feline naturale, dar o vinovăție pentru schimbarea definiției lui am să simt mereu.

I-aș scrie o scrisoare motanului meu cu nume de fată, dacă aș fi sigură că o citește, și l-aș întreba ce-și mai aduce aminte despre el însuși în lumea alor lui. Dar l-aș întreba și ce știe despre mine. (Scriu rar despre el tocmai fiindcă mi se pare indecent să scrii despre cineva care în nici una dintre lumi nu ar putea citi ceea ce scrii despre el.) Cred că lui i-ar fi oricum mai puțin frică să scriu eu tot ce știu despre el decît mie dacă ar scrie el tot ce știe despre mine. Căci dacă intimitatea mea cea mai profundă ar avea un nume unic, atunci acela ar fi numele motanului meu și poate nu e deloc întîmplător că, din jocul hazardului, tot un nume de fată ar fi. Ființă mixtă, hibridă, androgină, gender fluid, perpetuu fericită că exist.

Svetlana Cârstean este poetă. Cea mai recentă carte a sa este Sînt alta, Editura Nemira, 2021.

Foto: Atena. Credit foto: Ema Cojocaru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.