A treia fiică a anului

Publicat în Dilema Veche nr. 1025 din 30 noiembrie – 6 decembrie 2023
Foto: flickr
Foto: flickr

„Nimic nu ilustrează mai bine atributul splendorii decît un deal împădurit, toamna, cînd totul intră în marea derivă a brunurilor. Primăvara e a jubilației, vara, a unei omogene deplinătăți, iarna – a ascezei cathare. Dar splendoarea, splendoarea adevărată nu e de întîlnit decît toamna, în octombrie, pe o zi însorită. Moartea vegetală debutează cu o cutremurătoare sărbătoare.” (Andrei Pleșu, Jurnalul de la Tescani)

Cu vreo trei primăveri în urmă, mărturiseam că sfatul de a mă bucura de lucruri mărunte – frunza, soarele, cîmpul cu maci, adierea de vînt și toate cele cuprinse în listele „inspiraționale” – nu se prinde de mine. Nu știu și nu pot, spuneam pe Facebook, să mă las confiscată de bucurii mici, copleșită de ele; le prefer în varianta discretă, neexuberantă, așezată, să mă însoțească, nu să mă ocupe frenetic. Pe scurt, nu mă extaziez în fața unui fluture intens colorat, dar îl percep cu coada ochiului și e de ajuns ca să simt adierea firescului. Așa cred și acum, mai tot timpul anului, primăvara, cînd îmi pierd conturul în exaltarea naturii, vara și iarna, cînd temperaturile extreme îmi ocupă tot timpul cu strategii de apărare și-n toate astea n-au loc bucuriile mici. Dar toamna, toamna e altceva.

Toamna, toamna lungă, blîndă și generoasă, ca aceea care tocmai trece, bucuriile mărunte au răgaz să intre în ritual. La vreme de toamnă îmi recapăt chipul și conturul, în culorile blînde și răcoarea tandră, și am timp, și inimă, și memorie berechet cît să îngîn și să privesc toate amintirile legate de anotimpul în care mă simt acasă: amintiri lirice, cinematografice, gastronomice, muzicale, literare, agronomice, școlare. Chipuri de copii printre ghiozdane și flori, zacuști și gogoșari în sos de muștar, piețele pline ochi, „September, morning, / Still can make me feel that way” cu Neil Diamond, „Try to Remember the kind of September / When love was an ember about to billow” cu Belafonte și Mouskouri, frunzele galbene și umede care înmoaie pasul grăbit, caietele învelite în coală albastră, cu etichetă albă, pantofii negri cu baretă, „niciodată toamna nu fu mai frumoasă...” (Arghezi), New York-ul în filmele lui Scorsese sau ale lui Woody Allen, Toscana în ghidurile de călătorii și Iașiul cald al toamnei,  „It was night in the lonesome October / Of my most immemorial year...“ (Poe), practica agricolă din ’83, cînd descărcam – din silozuri? în silozuri? –, cu mîinile înghețate, cocenii, și bulevardul cu castani de pe care curățam, inutil, frunzele, Dean Martin și țigara aprinsă pe scenă, prietenii regăsiți la început de școală și cei pe care nu i-am mai regăsit niciodată, drumul lui Jeanne Moreau prin noaptea friguroasă și orașul indiferent, însoțită de muzica și trompeta lui Miles Davis, în Ascenseur pour l’échafaud, drumul de la Miercurea Ciuc la Odorheiul Secuiesc prin culorile arămii ale pădurilor, „tresar prin somn și mi se pare / că n-am tras podul de la mal”, peronul pe care cîntă Agnetha, în amurg de toamnă, „The Day Before you Came”, apoi „Les feuilles mortes, toi tu m’aimais, et je t’aimais”, frisonul uimit în fața primei dimineți reci, „cri, cri, cri, toamnă gri”, parcuri din care se ivesc, melancolic, primele bănci sau cărări goale, frunzele și stropii de ploaie din desenele animate (vechi) ale lui Disney sau „The Garden of Saint Paul’s Hospital Leaf-Fall” (Van Gogh), felul în care oamenii din stațiile de autobuz părăsesc umbra, devenită rece, și caută locurile încălzite de soare, Tom Waits – „Youve got to take me home, you silly girl”, găluștele cu prune și diminețile tîrzii, abecedarul: „Nici una dintre voi nu mă întrece în frumusețe, nici în bogăție, spune a treia fiică a anului, toamna. Nu vedeți că peste tot pe unde trec, pămîntul îmi dăruiește rodul?”, mirosul de vinete coapte pe plită, ultimele imagini din Les Quatre Cents Coups, cu Antoine înfricoșat în fața mării vineții, Totò și Malafemmena. Pe toate le las să mă locuiască, să mă ajute să conviețuiesc cu ploile reci și ceața.

Toamna foșnesc cărțile, frunzăresc YouTube-ul, cercetez colecția de DVD-uri cu filme. Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic, o revăd pe Valeria Seciu în Vocea umană (Cocteau) sau în Cehov ori pe Claude Rich și pe Marina Vlady în Steaua fără nume și caut, fără succes, înregistrarea unei piese vechi, uitate, „Acolo, departe...” de Mircea Ștefănescu. Căci melancoliile de toamnă nu pustiesc, nu împovărează, dimpotrivă, adună ce s-a risipit peste an, peste ani, amintiri, emoții, gînduri, bucurii, ca proviziile în cămară, ca să știi că, la o adică, ai de unde să cheltuiești pe noi emoții, amintiri, gînduri.

Vine iarna. A venit, deja. Știu, fiindcă deja aștept toamna viitoare.

Maria Iordănescu este psiholog.

p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg
p 13 jpg
image png
p 14 jpg
image png
Vechi și nou
Lucrurile repetitive, de rutină sau care presupun mare efort fizic pot fi acum făcute și de computere sau roboți.
p 22 jpg
Leneșul pre- și post-istoric
Dar, după cum poate ați observat, nici anul acesta nu ne-a mai luat iarna prin surprindere.
p 10 jpg
Muncă și relații de muncă în stil românesc
Să înțelegem că munca este bună numai dacă ne face bine, dacă ne face mai buni în ceea ce sîntem.
p 12 sus jpg
Munci și zile
Eu, Meehi? Eu nu-s așa. Mie-mi place munca

Adevarul.ro

image
„Cum am reușit eu cu soțul să facem toxiinfecție“. Angajata unui restaurant gustă din ciorbă cu polonicul, apoi îl pune în oală FOTO
Imaginile cu o angajată a unui restaurant dintr-un centru comercial din Cluj care atentează la sănătatea publică au devenit virale.
image
Un român a rămas trei luni fără permis pentru consum de alcool, deși nu pusese gura pe băutură. Cum s-a ajuns aici
Șoferul din Galați a fost oprit de agenții rutieri pentru un control de rutină, iar în urma testării cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au suspendat permisul, dar în urma analizelor de sânge s-a stabilit că bărbatul nu consumase alcool.
image
Femeia care nu i-a lăsat bacșiș coafezei pentru cele 7 ore de muncă, deși i-a plăcut rezultatul. „I-am dat banii și ea a început să-i numere“ VIDEO
O femeie a stârnit valuri de reacții pe TikTok după ce a mărturisit că nu i-a dat bacșiș coafezei sale care a muncit șapte ore și jumătate ca să-i aranjeze părul.

HIstoria.ro

image
Cetățuia Brașovului, inspectată de trei împărați ai Austriei
Cetățuia Brașovului a fost suficient de importantă încât să fie inspectată de trei împărați ai Austriei și impunătoare cât să atragă atenția reginei României, „ultima romantică a Europei”.
image
70 de ani de la marele viscol din februarie 1954
De-a lungul secolului XX, România a avut parte de ierni teribile, atât prin temperaturile scăzute, cât și prin cantitățile uriașe de zăpadă care au căzut, însă puține au produs o impresie atât de puternică precum a făcut-o cea de la începutul anului 1954, rămasă în istorie ca iarna „marelui viscol”.
image
Expozițiile lui Brâncuși, îndrumar pentru înțelegerea artei moderne
Expozițiile lui Constantin Brâncuși au fost campaniile lui de cucerire a publicului internațional, până a devenit necontestat, nestemat și, mai ales, nemuritor.