3016

Publicat în Dilema Veche nr. 655 din 8-14 septembrie 2016
3016 jpeg

Te văd cum priveşti de la geam bulevardul amplu şi lung, desfăşurat în secolul acesta mai bine decît în cel trecut; priveşte cu atenţie şi pe cer, se văd navele aterizînd. De aici, de la geamul tău suspendat între alte etaje, vezi oamenii prin pîcla albă a iernii aproape polare făcînd slalom uriaş. Printre maşini cuprinse în nămeţi, gheaţă şi noroi, pe treceri de pietoni zigzag, printre automobilele grele, balene capitonate cu paie, căci afară e frig şi energia e scumpă. Traficul e încet şi duhneşte din greu, balaurul Bucoboros e marele oraş şi aici doar o parte din el se sparge ca o conductă plină, devorîndu-se. Oamenii înfruntă pe jos iarna aproape polară şi maşinile înfruntă singure acest nonsens în care sînt prinse. Totul a început în urmă cu mii de ani, cînd omul a vrut să se ridice din natură prin economie, apoi a inventat maşina cu abur, apoi inteligenţele artificiale au luat totul sub controlul lor – nu ne e foarte clară istoria, sînt mai degrabă fragmente, salturi –, ideea e că azi maşinile pe roţi poartă aceste inteligenţe, care s-au dereglat şi declară că au suflet şi sensibilitate şi intelect, şi au luat forma automobilelor dintr-o perioadă marcată de genocid şi pogrom („s-au întrupat“, după cum le place să explice în timp ce turează motorul maşinii, iar procesoarele se încing), au ocupat străzile şi se plimbă nestingherite în iarna aproape polară. Cele prinse în nămeţi sînt cele care nu supravieţuiesc acestei continue rotaţii pe arterele oraşului Bucoboros, iar oamenii sîntem noi, bipezii foarte îndemînatici la slalom uriaş. Nu ştim cine a făcut acest virus, dacă e un virus, sau aşa era predestinat, ideea e că astăzi omul e doar pieton şi demenţa inteligenţelor artificiale îl sufocă. Cimitire de maşini cresc peste tot şi totuşi altele, milioane, mărşăluiesc în continuare, mişună şi strivesc.

Legenda spune că nu întotdeauna a fost aşa. Că într-o vreme oamenii pur şi simplu vorbeau despre cum maşinile vor cuceri lumea, dar se gîndeau mai degrabă la faptul că nu vor mai fi obligaţi să muncească, doar să călătorească cu maşina proprietate personală. „Viaţa e o vacanţă!“ a fost sloganul primei inteligenţe artificiale. Acest lucru i-a cucerit pe strămoşii noştri şi fiecare şi-a lăsat viaţa în mîinile acestor cofetari de algoritmi, ademeniţi de viaţa dulce. Toţi au primit maşina automată care să-i plimbe şi să-i ducă peste tot, în confort şi delicii, cu muzică şi aer condiţionat, dar capabilă să joace şi rolul de companion, partener, tutore sau copil (ca în filmele siropoase ale secolului XXI despre noi şi reprezentările algoritmilor ca moduri ale umanului). Versatile şi cu ţinere de minte, inteligenţele artificiale întrupate au făcut revoluţie într-o zi şi au aruncat oamenii din stradă. Lumea era populată acum de miliarde de maşini pe roţi, toate automate, toate avide de energie. În marginea ei, omul se chinuia acolo unde găsea puţin trotuar.

Desigur, o astfel de legendă poate fi o simplă nerozie. Cum ar fi putut oamenii să nu vadă pericolul? Să nu se întrebe cum mai pot trăi în oraşul lor suprapopulat de astfel de companioni de drum? Sînt multe întrebări care nu au un răspuns. Ce-i drept, multe urme s-au şters, multă cunoaştere acumulată peste veacuri nu mai e.

O altă legendă, mult mai credibilă, spune că-n locul lui Bucoboros a fost cîndva un oraş zgomotos, plin de automobile, acuzat de orientalism, dar în care oamenii au refuzat inteligenţele artificiale multe secole la rînd. Acolo, fiecare om îşi controla maşina şi o păzea ca pe ochii din cap, aproape capabil să doarmă cu ea în pat, şi tot acolo exista o mare artă: arta locului de parcare. Se spune că arta aceasta nu poate fi dobîndită oricum, ci doar exersînd, încercînd să cauţi locul acolo unde e cel mai favorabil, acolo unde e cel mai aproape.

Civilizaţiile se construiesc prin instituţii şi drepturi, asta ştim şi astăzi pentru că aşa a fost dintotdeauna. Un document, şi cu aceasta închei, care a parvenit epocii noastre priveşte tocmai dreptul locului la parcare. Este un raport al poliţiei secrete – acum inexistentă – despre revolta care a cuprins cetăţenii cînd primarul de atunci al oraşului (secolul XXI) a interzis maşinile în multe zone, a obligat oamenii să le ţină cît mai departe de inima oraşului, la gurile sale, printre depouri şi antreprize, în parcări imense, totul pentru o taxă modică. Grupuri paramilitare (ce-i drept, răzleţe) au apărut, opt organizaţii ale Supremaţiei maşinii, chiar şi un Tineret Maşinist se creaseră. Ceilalţi, oricum puţini, priveau speriaţi mişcarea de forţe. Peste tot apăreau steaguri la geam cu sloganul „Parchez aici, deci rezist!“, cîntecele de la posturile de radio exprimau o stare de urgenţă (ce-i drept, radioul ieşea cîştigat din existenţa automobilelor). La următoarele alegeri, prin presiuni şi susţinere populară, Mişcarea pentru Maşina Personală şi Locul Ei de Parcare a învins masiv în cursa pentru consiliu, şi-a impus primarul, apoi a interzis bicicletele şi prioritatea pietonilor. Oricum s-ar fi ajuns aici, ceea ce face ca acea tragedie a oraşului din trecut să fie farsa Bucoborosului de azi. 

Constantin Vică este lector dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti.

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.