Apocalypse Now!
● Lana Del Rey, Norman Fucking Rockewell!, 2019.
„I wanna move / Out of the black / Into the blue.“ Își mai amintește cineva impecabilul final postapocaliptic al melodramei hippie numite Lust for Life? Dacă „Get Free“, piesa de pe care am citat mai devreme, era atunci, în 2017, pe lîngă o imitație seducătoare a „Creep“-ului formației Radiohead, un mesaj secret pentru ceea ce va urma doi ani mai tîrziu, albastrul acela din trailer-ul dedicat noului album ar putea fi răspunsul. Norman Fucking Rockwell surfează, la nivel vizual, într-o Americă la fel de stereotipală ca o bună parte din ilustrațiile lui Norman Perceval Rockwell: „Give me Hallmark, / One dream, one life, one lover, / Paint me happy in blue, / Norman Rockwell! / No hype under our covers, / It’s just me and you“. Pe „Venice Bitch“, o piesă de aproape zece minute (!!!), Lana Del Rey se aruncă iarăși într-un ocean nostalgic șaptezecist, citîndu-se pe sine însăși și pe toți ceilalți. Toate semnele sînt la locul lor aici: un indicator stradal pe care stă scris „End“, „blugii și pielea“, aluziile progressive, „cerul cu diamante“, o chitară zdrăngănind ca-n orice imn Crosby, Stills, Nash and Young. Și, poate, o pereche de jeanși tăiați din al căror buzunar ar putea să se întrevadă, într-o secvență subliminală, coperta de la Fructele mîniei.
„There’s a new revolution, a loud evolution that I saw / Born of confusion and quiet collusion of which mostly I’ve known / A modern day woman with a weak constitution, ’cause I’ve got / Monsters still under my bed that I could never fight of, / A gatekeeper carelessly dropping the keys on my night of“, cîntă Lana Del Rey la sfîrșitul sfîrșiturilor și undeva mai că l ai putea auzi pe Leonard Cohen susurînd Hallelujah. „Hope is a dangerous thing for a woman like me to have – but I have it“ s-a numit cîndva „Sylvia“ – și, da, îi era dedicată Sylviei Plath –, iar astăzi închide un album de vreo 68 de minute, pe care chitarele și pianele prestează ca pe posturile de radio AM din timpurile lui Richard Nixon. În „The Greatest“, Lana Del Rey joacă perfect această carte a abandonării într-un trip nostalgic ca unică soluție salvatoare: „I miss Long Beach and I miss you, babe, / I miss dancing with you most of all, / I miss the bar where the Beach Boys would go, / Dennis’ last stop before Kokomo“ față în față cu „The culture is lit and I had a ball, / I guess that I’m burned out after all / If this is it, I’m signing off, / Miss doing nothin’ the most of all, / Hawaii just missed that fireball, / L.A. is in flames‚ it’s getting hot, / Kanye West is blond and gone, / „Life on Mars“ ain’t just a song, / I hope the livestream’s almost on“. Țara arde de pe o coastă pe alta, în timp ce producția lui Jack Antonoff (Lorde, Taylor Swift, Charli XCX) lucrează – „You hate the heat, / You got the blues“ – într-o arie lirică a pop-ului, care mixează sound-ul apocalipsei cu romantismul bine temperat al erei în care „I’d be safe and warm / If I were in L.A.“
Paul Breazu este jurnalist.
