Zvonistica - instrucţiuni de folosire

În avalanşa informaţională care ne copleşeşte zilnic e tot mai greu să facem distincţia între adevărat sau fals, între informaţie şi opinie. O carte recentă aduce puţină de lumină în această chestiune înceţoşată. Cartea lui Cass R. Sunstein este intitulată On Rumors: How Falsehoods Spread, Why We Believe Them, What Can Be Done (Despre zvonuri: cum se răspîndesc, de ce le credem şi ce e de făcut) şi tratează, într-o perspectivă mai largă, cum circulă informaţia şi cum se formează opinia. Exelent documentat, volumul evocă istoria unor zvonuri celebre care-au schimbat lumea (sau măcar lumea economică ori cea politică), le urmăreşte alcătuirea şi le descrie în detaliu contextele. Un capitol interesant tratează modul în care se formează opinia publică. Autorul analizează fenomenul polarizării pornind de la o cercetare sociologică din 2005. Experimentul de atunci urmărea procesul democratic. Au fost aleşi 60 de cetăţeni şi împărţiţi în 10 grupe de cîte 6. Fiecare grup a avut de discutat cîte o temă spinoasă. Printre acestea: dacă Statele Unite ar trebui sau nu să semneze un tratat internaţional cu privire la lupta împotriva încălzirii globale. Ca să poată răspunde la această întrebare, subiecţii trebuiau, mai întîi, să dezbată nişte chestiuni punctuale: să se decidă, de pildă, dacă încălzirea globală e un fenomen real sau o mistificare, să hotărască dacă economia americană ar fi sau nu afectată de semnarea unui eventual acord internaţional, să vadă dacă o asemenea convenţie e chiar indispensabilă pentru prevenirea un dezastru de mediu.

În funcţie de experienţa de viaţă a oamenilor, grupurile erau compuse din indivizi „progresişti“ ori „conservatori“. Primii veneau din Boulder, ceilalţi din Colorado Springs. Astfel, erau acolo cinci grupuri provenind din „state albastre“ (adică democrate) şi cinci grupuri din „state roşii“ (adică republicane). Fiecărui individ i s-a cerut să răspundă întrebării în mod anonim: o dată înainte de dezbatere, apoi după runda de discuţii. Cercetătorii voiau să urmărească efectul dezbaterilor asupra formării opiniei. Rezultatele au fost foarte clare. Aproape în toate grupurile, indivizii aveau, după dezbatere, poziţii mult mai ferme. Cei mai mulţi „progresişti“ din Boulder erau deja favorabili – chiar şi înainte de discuţie – semnării de către SUA a unui tratat împotriva încălzirii globale; dezbaterea i-a făcut să fie şi mai favorabili. Conservatorii din Colorado Springs se opuneau ideii unui tratat, devenind, după dezbatere, încă şi mai înverşunaţi. În afară de această radicalizare, experimentul a mai produs şi un alt efect: toate grupurile au ieşit, după dezbatere, mult mai omogene – ca şi cum opiniile divergente s-ar fi resorbit. Chiar şi în cazul declaraţiilor anonime, participanţii s-au dovedit a fi mult mai consensuali. Pe de altă parte, dezbaterile au intensificat clivajul între „progresişti“ şi „conservatori“.

Experimentul acesta a devenit un caz-şcoală în ceea ce priveşte polarizarea grupurilor. Cînd oamenii împărtăşesc cam aceleaşi opinii, discuţiile îi fac să devină mai radicali. Acest tip de polarizare ar fi vizibilă în toate domeniile – susţine Cass R. Sunstein. De pildă, dacă un grup consideră că un anume politician e corupt, că patronul cutare e escroc etc., orice discuţie în interiorul grupului nu va face decît să întărească temerile (şi convingerile) iniţiale. Fenomenul e simplu: cînd membrii unui grup sînt înclinaţi să creadă într-o informaţie – fie ea eronată sau exagerată –, o vor face cu şi mai multă tărie după ce vor fi discutat între ei.

Experimentul descris de Cass R. Sunstein explică foarte bine relaţia dintre mediul televizual şi configurarea opţiunilor politice din România. Pseudodezbaterile cu oameni politici de (aproape) aceeaşi părere, şi adresate unor telespectatori cu aceleaşi convingeri n-au făcut decît să întărească opiniile în rîndul fiecărui grup. Între unii şi ceilalţi nu există comunicare directă, ci numai polarizare. Sunstein nu oferă nici o soluţie de ieşire din această spirală. Însă am putea încerca, pentru început, să închidem televizorul.