Zece ani de Anim’est

Din 2006, începutul de octombrie înseamnă, în Bucureşti, şi Anim’est. Adică o simpatică oaie roz pe post de mascotă, care invită publicul să ia parte la proiecţii de filme de animaţie, completate de workshop-uri, masterclass-uri, nopţi tematice de muzică şi film, petreceri şi întîlniri dedicate animaţiei. Evenimentele se desfăşoară în perioada 2-11 octombrie, motiv pentru care i-am rugat pe cei trei directori ai festivalului – Laurenţiu Brătan, Vlad Ilicevici şi Mihai Mitrică – să facă bilanţul Anim’est-ului, după zece ani de existenţă. 

● Laurenţiu BRĂTAN

„Cele mai bune filme“ de pînă acum şi ce urmează

E întotdeauna greu şi ingrat să faci clasamente sau liste cu „cele mai bune filme“, dar şi o provocare, de fiecare dată. Dac-ar fi să pun laolaltă scurtmetraje cu lungmetraje care au fost proiectate la festival de-a lungul timpului, din ea n-ar trebui să lipsească, în mod cert, cele de mai jos.

(2008), lungmetraj israelian, regia Ari Folman. E una din capodoperele genului, care de fapt transcende genul, îmbinînd documentarul cu animaţia.

e un documentar de animaţie construit ca o anchetă asupra memoriei. Sau, mai degrabă, asupra lipsei ei ca urmare a unei traume de război. Istoria lumii (războiul civil din Liban, din anii ’80) se îmbină cu istoria personală a regizorului, care a fost trimis ca masă de sacrificiu, împreună cu mulţi din generaţia lui, într-o luptă absurdă, căreia nu reuşeau să-i vadă nici o logică şi nici un interes. Filmul are o suită de scene absolut hipnotice, alternate cu altele realist-documentare, şi se termină cu una cutremurătoare, care nu e de animaţie, ci sînt imagini de arhivă cu masacrul de la Sabra şi Şatila, din 1982, care a oripilat lumea.

(1973), lungmetraj francez de René Laloux – unul din reprezentanţii legendari ai animaţiei franceze. E un SF adaptat după benzile desenate ale unui artist suprarealist – Roland Topor – şi unul din cele mai rafinate filme de gen. Muzica, desenul, povestea, atmosfera – toate se îmbină perfect, într-un film-vis ce te transpune într-un univers din care ţi-e greu să ieşi.

(2010), scurtmetraj grec, realizat de un colectiv numit NOMINT (Christos Lefakis şi Yannis Konstandinidis). E un filmuleţ de doar două minute şi jumătate, complet nebunesc – un suprarealism plin de umor şi o fantezie debordantă. Sfînta găină cu două capete şi cu coarne, pe o pajişte ireal de verde, priveşte perplexă cînd la maşina eşuată acolo dintr-o altă lume, cînd pe fereastra uzinei în care probabil s-a născut, ca urmare a unui experiment, iar în cele din urmă cîntă operă, în aplauzele unei săli pline.

(2007), lungmetraj francez de Marjane Satrapi şi Vincent Paronnaud. E o bornă în istoria filmului de animaţie, căci propune genul documentarului de animaţie (puţin) înaintea lui

Probabil nu pentru prima dată în mod absolut, ci pentru prima dată în mod foarte percutant. Bazat şi el pe un BD şi construit pe povestea personală a iraniencei Marjane Satrapi, emigrată în Franţa din Iranul Revoluţiei Islamice de la sfîrşitul anilor 1970, e unul din filmele de referinţă din ultimii zece ani de cinema.

(2012), scurtmetraj belgian semnat Emma de Swaef şi Marc James Roels. E centrat pe un personaj construit din vată, într-o lume de vată – un film de o frumuseţe uimitoare şi cu o atmosferă învăluitoare. Premiat la foarte multe festivaluri, inclusiv la Anim’est (Premiul Publicului), în 2012.

(2008), scurtmetraj argentinian al lui Santiago Bou Grasso. Parabolă a unei societăţi în care sclavagismul revine în modernitate într-o formă diferită de cea de acum 150-200 de ani, dar cu acelaşi fond. Filmul evoluează relativ şi intenţionat monoton, punînd accentul pe finalul cu totul neaşteptat.

Dacă vorbim despre viitor, festivalul e unul din cele mai solide festivaluri de gen din Europa şi unul din cele mai mari. Felul în care va arăta festivalul în anii care vin nu poate fi imaginat decît într-un cadru care să îmbine proiecţiile clasice cu evenimente conexe (concerte, prezentări, spectacole alternative etc.). Ediţia de anul acesta e centrată pe tema „Animaţie şi muzică“. Ediţiile viitoare vor fi centrate pe teme cît mai diverse şi mai incitante.

Secţiunile dedicate copiilor („Minimest“) sînt din ce în ce mai apreciate. Festivalul investeşte astfel în formarea spectatorilor de mîine, aşa cum, prin latura sa educaţională, şi-a propus să se ocupe şi de animatorii români de mîine. 

● Vlad ILICEVICI

Festivalul în cîteva cifre

170.000 de spectatori au umplut, de la prima ediţie şi pînă în prezent, sălile de cinema bucureştene care au găzduit festivalul Anim’est. Peste 200 de lungmetraje de animaţie premiate la festivaluri internaţionale de renume, titluri precum

sau

şi peste 3000 de scurtmetraje de animaţie de pe şase continente au fost selectate în cadrul festivalului de-a lungul celor nouă ediţii de pînă acum. La creşterea apetitului pentru animaţie şi la o percepţie mai temeinică asupra unei industrii complexe şi generoase au contribuit 500 de invitaţi internaţionali, animatori consacraţi precum Bill Plympton, John Dilworth sau Michel Ocelot şi studiouri celebre precum Laika, Pixar, Aardman sau Framestore. Ambianţa proaspătă şi prietenoasă asociată festivalului a fost susţinută de cei peste 1000 de voluntari dedicaţi, cei mai entuziaşti dintre aceştia regăsindu-se astăzi în echipa Anim’est.

Încă de la prima ediţie, festivalul şi-a propus să crească industria filmului de animaţie autohton, componenta educaţională fiind din ce în ce mai importantă în fiecare an. Alături de cele 30 de workshop-uri şi 15 masterclass-uri de animaţie pentru adulţi şi copii, misiunea de a dezvolta filmul românesc de animaţie a dat naştere unui proiect ambiţios în afara festivalului, „Animation Worksheep“, ajuns, în 2015, la a cincea ediţie. Dintre cei 56 de absolvenţi ai acestui atelier intensiv de animaţie ce se desfăşoară timp de două săptămîni şi jumătate în fiecare primăvară, tineri animatori din România şi din Republica Moldova, mai bine de jumătate lucrează în prezent în studiouri de animaţie sau în industrii conexe, ca ilustratori, graficieni, regizori etc. Mai mult decît atît, platforma educaţională Anim’est a fost extinsă prin intermediul unei sesiuni de prezentare/concurs de proiecte de scurtmetraj de animaţie, botezată „Project Worksheep“ şi ajunsă anul acesta, cu sprijinul HBO România, la a treia ediţie. 

● Mihai MITRICĂ

Cum stăm cu animaţia autohtonă?

Odată cu cei zece ani de existenţă, am sărbătorit evoluţia animaţiei autohtone, cu proiecţia, în deschiderea ediţiei de anul acesta, a docu-dramei

(2015), în regia Ancăi Damian. Face parte dintr-o trilogie de documentare de animaţie, primul fiind

–

a cărui regie poartă aceeaşi semnătură şi care a deschis ediţia Anim’est din 2011. Anca Damian explorează, în această trilogie, cîteva destine tragice, oameni care se aruncă cu capul înainte în situaţii extreme, fără să le pese că vor ajunge victimele lor. O coproducţie România-Franţa-Polonia, animaţia

aduce în prim-plan călătoria prin aproape o jumătate de secol de istorie a polonezului Adam Jacek Winker – artist, fotograf, dar şi un experimentat alpinist. Refugiat politic la Paris, artistul a trăit cu ideea de a schimba lumea. A escaladat vîrful Mont Blanc, unde a ridicat un steag al solidarităţii cu poporul afgan. A luptat în Afganistan împotriva sovieticilor şi l-a cunoscut pe legendarul Massoud. Un destin de excepţie, în tradiţie romantică.

De-a lungul anilor, Anim’est a fost o gură de oxigen pentru animatorii români – fie că lucrează în cadrul unor şcoli/universităţi, fie că-şi produc filmele cu sprijinul CNC, fie că lucrează absolut independent, fără nici o finanţare. În 2007, cînd a fost organizată prima competiţie românească în cadrul festivalului, cu greu s-au strîns filme pentru a încropi un program. În prezent, se înscriu de trei ori mai multe filme româneşti la preselecţie. O superioritate numerică, dar şi calitativă faţă de acum opt-nouă ani. O parte din autorii lor sînt absolvenţi ai „Animation Worksheep“, aşadar, e un efort care dă roade. În programul românesc de anul acesta sînt proiectate 11 scurtmetraje, dintre care unele de o calitate cu nimic mai prejos faţă de producţiile străine.  

pagină realizată de Ana Maria SANDU 

Foto: A. Marineci, C. Tomoiagă, A. Damian