Vorbiţi maori?
Tena koe. Kei te pehea koe? Adică: „Bună. Ce faci?“. Anul acesta, la Tîrgul de Carte de la Frankfurt învăţăm limba ma¯ori. Ţara invitată e Noua Zeelandă. Iar guvernul acestei ţări şi-a propus să popularizeze la Frankfurt cultura şi limba indigene. Oferta e pe cît de interesantă, pe atît de contestată. Căci Frankfurter Buchmesse se vrea o placă turnantă în comerţul mondial de carte (aici se vînd drepturile de publicare) iar literatura din Noua Zeelandă – în special literatura ma¯ori – nu pare prea atractivă pentru editori. Însă organizatorii sînt optimişti.
Cele în jur de 70 de titluri noi traduse şi publicate anul acesta în Germania ar fi cea mai bună dovadă a „vizibilităţii internaţionale“ pe care a căpătat-o această literatură, spune Kevin Chapman, preşedintele Asociaţiei Editorilor din Noua Zeelandă. Statutul de ţară invitată a multiplicat cu cinci sau şase numărul titlurilor „importate“ în Germania (în anii trecuţi, s-au publicat cam o duzină de cărţi neozeelandeze). Există cîţiva autori cunoscuţi în Germania şi în restul lumii (Katherine Mansfield, Janet Frame, Frank Sargeson, Patricia Grace), însă ei scriu în limba engleză, aşa că e oarecum normal ca şi cărţile lor să aibă vizibilitate internaţională. În schimb, din ma¯ori nu s-a tradus mai nimic. Limba ma¯ori de abia şi-a „inventat“ forma scrisă în ultimele cîteva decenii; nu are încă o ortografie clară – vorbitorii sînt mai numeroşi decît cei care ştiu s-o scrie, dar nici ei nu sînt mulţi, doar vreo 200.000. Producţia de carte în limba ma¯ori e extrem de scăzută. Cele mai multe cărţi scrise în această limbă sînt ghiduri de călătorie, mici monografii, cărţi de bucate. Literatura ma¯ori se rezumă la cîteva poveşti populare transcrise în „limba literară“ – transcrierea fiind în sine considerată muncă de creaţie (nu doar cercetare etnologică), de vreme ce povestitorii înşişi sînt nevoiţi să inventeze semne pentru a pune în cuvinte cele povestite de băştinaşi. Sună romantic, însă la Frankfurt oamenii sînt mai degrabă pragmatici. Dincolo de exotism, ce ar mai avea de oferit această ţară pieţei internaţionale de carte? Şi, în definitiv, se poate vorbi de piaţă de carte dacă ne referim doar la această cultură ma¯ori care încă mai rămîne de descoperit? Noua Zeelandă vrea să se afirme ca putere culturală şi literară, nu prin cărţile în engleză, ci prin această literatură încă nescrisă. E un pariu riscant.
Cert este că, anul acesta, organizatorilor celui mai mare tîrg de carte din lume le va fi greu să justifice – şi, cu atît mai dificil, să impună – producţia literară a acestei culturi low profile. Ce şi cît se ştie în Occident – căci aceasta e piaţa de carte care contează – despre producţia literară din Noua Zeelandă? De regulă, ca să faci cunoscută o cultură, porneşti de la clişee pentru a populariza apoi creaţia mainstream şi fenomenele periferice importante, pentru a putea apoi prezenta o imagine de ansamblu coerentă şi completă. Însă ce clişee despre Noua Zeelandă sînt cunoscute în lumea Occidentală de care arhipelagul este oricum legat prin istoria colonială recentă? Ce ştim despre literatura acestei ţări – dinainte ca ea să ne fie prezentată, în toată diversitatea, pe scena centrală a acestei maşinării de schimburi culturale de la Frankfurt?
Tocmai asta e şi provocarea pentru Jürgen Boos şi echipa sa. Dacă li s-a părut greu să prezinte, în anii precedenţi, literatura catalană (o minoritate a unei mari culturi), literatura Indiei (un continent cu zeci de subculturi şi sute de limbi şi dialecte, care produce o piaţă de carte cît cea a Europei) ori literatura chineză (enormă – datorită populaţiei căreia i se adresează, inaccesibilă – din cauza cenzurii), le va fi probabil imposibil acum să convingă cu producţia literară destul de subţire a unui stat insular, cu o limbă necunoscută majorităţii populaţiei locale. Strategia – contestată de numeroşi jurnalişti culturali care au urmărit prezentarea conceptului – se bazează pe promovarea tradiţiilor. Organizatorii pavilionului dedicat ţării invitate au considerat probabil mai atractiv ambalajul folcloric. Aşa e, exotismul atrage întotdeauna atenţia. Însă nu e cam puţin să propui la Frankfurter Buchmesse un concept bazat, în primul rînd, pe tradiţii şi artă culinară? La un tîrg de carte contează... cărţile. Iar cu cărţile de bucate nu se face o literatură.
