Vine revoluția electronică!

De zece ani aud mereu aceleaşi lamentaţii: că era informaţională va distruge cultura scrisului (şi a cititului). Tot de zece ani, constat că piaţa de carte e într-o creştere lentă, dar sigură. De cinci ani aud că noile dispozitive de citire tip e-book cu cerneală electronică vor revoluţiona cititul mai ceva decît tiparul lui Gutenberg. Pînă una-alta, revoluţia se lasă aşteptată: oamenii citesc, bine mersi, cît citeau şi pînă acum, iar cine şi-a luat e-book citeşte, tot bine mersi, de pe un ecran de mărimea unei foi de hîrtie. Anul acesta, la Tîrgul de Carte de la Frankfurt s-a discutat, din nou, despre cartea electronică. Noile medii şi impactul pe care îl au asupra pieţei de carte e temă centrală deja de un deceniu, însă anul acesta – cred editorii – breasla e pregătită de marea schimbare. Într-adevăr, dispozitivele sînt acum mai fiabile, mai ergonomice şi, mai ales, accesibile. O „carte electronică“ redă fidel pagina tipărită, răsfoitul virtual seamănă cu răsfoitul paginilor reale, pînă şi foşnetul paginilor generat de computer oferă senzaţia unei lecturi de carte tipărită. Într-un dispozitiv cît o carte încape cît într-o bibliotecă întreagă, şi în bibliotecă se pot adăuga volume noi din librăriile care au deja centre de vînzări electronice. Piaţa e aproape pregătită din punct de vedere tehnic. E pregătit şi publicul? 

În SUA, piaţa cărţilor de buzunar a scăzut, în ultimul an, cu aproape 60%, piaţa hardcover – cu 20%; în schimb, cărţile în format electronic reprezintă aproape un sfert din piaţa americană de carte. Distanţele mari dintre oraşe (şi librării) au creat această oportunitate de dezvoltare pentru comerţul electronic: orice carte apărută la o editură newyorkeză poate fi acum descărcată, imediat după apariţie, de un cititor din cine ştie ce orăşel texan. În Europa există încă reţineri din partea cititorilor. Pe de o parte, piaţa de carte e fragmentată (în funcţie de limba în care sînt publicate cărţile); pe de altă parte, publicul e mai conservator. Însă şi aici „revoluţia“ e pe cale să izbucnească. Preşedintele Uniunii Editorilor din Germania, Jürgen Boos, estimează că vînzările de carte în format electronic se situează între 3 şi 5% din volumul total al vînzărilor. Potenţialul de creştere pentru următorii ani e imens. Problema principală (în Europa şi în America) rămîne însă pirateria, care nu poate fi deocadată combătută cu mijloace tehnice. Mai mult de jumătate dintre cărţile în format electronic sînt copiii-pirat.

A devenit desuet, inutil editorul? Da şi nu. Da, pentru că aproape oricine poate să publice orice. Scrisul şi publicarea devin tot mai democratice odată cu adoptarea la scară largă a cărţilor electronice. Or să apară, probabil, în mai mare măsură decît acum, volume de poezie, eseuri, cărţi de ştiinţă, în fine, acele genuri şi nişe pe care editorii de acum nu se prea înghesuie să le publice, din cauza costurilor tiparului şi a publicului restrîns. Asta e bine. Or să apară, fără îndoială, şi nenumărate cărţi care reproduc bloguri, jurnale de călătorii, culegeri de impresii ieftine, filozofări de crîşmă, spre bucuria grafomanilor frustraţi şi nepublicaţi. De pildă, în noul context s-au găsit şi oportunităţi noi. Cel mai mare portal de vînzări de carte, Amazon, a anunţat că se transformă şi în editură. Un scurtcircuit previzibil: librăria scoate la vînzare cărţile autorului, fără să mai aibă nevoie de o editură care să le publice. Asta e rău – o să ziceţi – pentru că în masa de publicaţii n-or să se mai poată decanta adevăratele valori. De abia aici (re)apare relevanţa meseriei de editor: pînă la urmă, tot editurile importante, mărcile serioase, numele cu rezonanţă vor fi chemate să garanteze pentru produsul editorial, fie tipărit sau difuzat prin mijloace electronice.

Dacă e să fie vreo revoluţie, aceea va fi în ceea ce priveşte distribuţia de carte. Însă miza pentru piaţa de carte va rămîne neschimbată: conţinutul de calitate.