Viitorul literaturii, literatura viitorului – interviu cu Martin PUCHNER, critic și teoretician literar
E un alt fel de a scrie istoria omenirii: Martin Puchner pornește de la textele fundamentale, de la repere ale culturii scrise pentru a spune povestea lumii. Și demostrează că sîntem ceea ce citim. Cartea sa Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația (Editura Polirom) oferă însă și o perspectivă optimistă spre viitor. Lumea scrisă va dăinui.
În cartea dvs. vorbiți despre cărțile care au format generații, despre poveștile care au durat în timp. Există vreo formulă magică prin care un autor își poate asigura viitorul?
Este greu să controlezi viitorul. Deși atunci cînd scrii, știi că o faci oarecum pentru viitor: nu scriem pentru un public live, ci pentru cei care ne vor citi în viitorul mai apropiat sau poate mai îndepărtat. Probabil că orice scriitor se gîndește și la modul în care va fi citit textul său în viitor. Știți, marile texte, cele care au trecut proba timpului, au rezistat pentru că au o anumită flexibilitate, astfel încît și generațiile următoare să găsească, citindu-le, lucruri interesante. Fiecare generație este diferită de cealaltă și urmărește altceva; numai anumite texte au rezistat schimburilor generaționale. Formula e să scrii texte în mai multe dimensiuni, pe mai multe paliere – astea rezistă în timp!
Cum se face, totuși, că doar anumite cărți devin fenomene universale, globale, iar altele nu – deși, adesea, calitatea literară e comparabilă?
Asta ține de ce am descris mai sus. Anumite texte sînt predispuse să circule, să călătorească, chiar dacă sînt marcate de un anume specific local. Ceva anume le face să fie transferabile în alte culturi. Odiseea, de pildă, o poveste despre cum îți găsești drumul spre casă, vorbește mai multor culturi, iar aventurile lui Ulise stîrnesc imaginația peste tot în lume. Eroii fantastici din Odiseea și toate acele făpturi mitologice se regăsesc, în diverse forme, și în alte culturi. Ăsta e și motivul pentru care povestea a călătorit în spațiu și timp. Sînt teme universale pe care autorii culți sau populari le-au folosit.
Puteți să explicați atunci de ce Harry Potter e atît de popular peste tot în lumea contemporană, în ultimul deceniu? Cum se explică succesul global și aproape instantaneu al seriei de romane?
J.K. Rowling e o autoare isteață. Ea s-a bazat pe două lucruri. Pe de o parte, avem nivelul poveștii despre elevii unei școli-internat din Anglia: cu elevii și micile rivalități între ei, cu iubirile lor, cu profesorii uneori excentrici, care vor să-i învețe lucruri noi, cu micile și marile cabale din cancelarie, cu transformarea unor adolescenți în adulți. Și mai este apoi celălalt nivel, al povestirilor medievale, al romantismului, al literaturii fantastice. Rowling a făcut o combinație între mai multe feluri de povești și le a adunat cumva împreună. A rezultat o combinație foarte puternică pentru că, pe de o parte, acțiunea se petrece într-o lume fantastică, exotică, a poveștilor medievale cu vrăjitoare și personaje fantastice, și, pe de altă parte, e universul familiar al școlii pe care toți cititorii de azi îl pot înțelege, chiar dacă n-au trecut neapărat printr-o școală-internat. Aproape oricine se poate identifica, într-o oarecare măsură, cu Harry Potter sau cu prietenii săi.
De ce se produce acum această întoarcere spre literatura medievală – pentru că, dincolo de fenomenul Harry Potter, putem vorbi deja de o tendință.
E vorba de încercarea de a fantasma despre o lume care e deja premodernă. Pentru noi, pentru cei de acum, atracția pentru epoca medievală se bazează pe faptul că e o lume premodernă, lumea de dinaintea industrializării. Simțim nevoia să ne imaginăm această lume care a existat înaintea celei de azi. Adesea, această lume premodernă devine viitorul: putem spune, de pildă, că magia e o formă de tehnologie, ea face ceea ce ne imaginăm că ar putea face noile tehnologii. E fascinația pentru o combinație între vechi și foarte nou, ori chiar pentru viitor.
Globalizarea înseamnă, printre altele, și că unele titluri noi apar simultan în mai multe locuri, traduse. Ce impact are asta asupra literaturii de calitate? E mai greu sau mai ușor de depistat literatura bună, cînd aproape oricine poate publica și deveni autor global?
E greu de spus. Adesea, valoarea e confirmată doar în timp. Și noi nu putem ști dinainte ce anume va rezista. Asta e valabil și pentru secolul al XIX-lea. Canonul literaturii de secol XIX, cărțile din acea perioadă pe care le citim azi, este foarte diferit de ce se citea în epocă. Sînt mulți autori care atunci erau cunoscuți și pe care azi i-am uitat. Probabil, oamenii epocii de atunci ar fi surprinși să afle ce autori au supraviețuit. Astăzi, într-adevăr, modul de producție și piața de carte te duc cu gîndul la o avalanșă. Dar nu neapărat cantitatea face diferența față de trecut. Ci faptul că autorii de azi sînt conștienți că se adresează unui public global. Și asta schimbă paradigma în care scriu. Cînd un autor cunoscut știe că noua carte îi va apărea simultan în 20-30 de limbi, e clar că asta îi transformă modul în care se gîndește la cititorii săi. Acum e pentru prima oară cînd autorii știu că pot să scrie pentru un public global.
Vorbiți despre publicul global, dar vă referiți, de fapt, la ceea ce am putea numi Occident, sau civilizația occidentală. Pentru că, cel puțin în ceea ce privește transferul de cultură, o bună parte din lume a rămas deconectată: China și India sînt două piețe de carte imense, fiecare cu dimensiuni comparabile celei așa-zis occidentale. Cum se face că în lumea asta globală, cultura occidentală e superioară celorlalte? Cum a cîștigat poziția dominantă?
Cred că aveți dreptate să spuneți că piața e inegală sau nedreaptă. Asta se datorează nu atît apartenenței la Occident, cît limbilor. Există autori de mare succes mondial care provin din India. Dacă știu și scriu în engleză, au acces la piața asta. Un bun exemplu de autor non-occidental care a devenit global e Orhan Pamuk. E vorba de acces la traducere și la piața literară globală, dominată într-adevăr de industria cărții occidentale. Cît privește China, aveți perfectă dreptate, de-abia acum încep să pătrundă, într-un număr cît de cît semnificativ, autorii chinezi pe piața de carte occidentală. Asta se întîmplă pentru că sînt sprijiniți de guvernul lor. Dar și pentru că editurile din Vest încep să-și dea seama că au neglijat prea multă vreme acea parte a lumii. Cred că asistăm la o schimbare. Deci nu vorbim neapărat despre o confruntare Est-Vest, cît de o competiție între limbi, de traducerea în limba engleză și de transferul prin intermediul limbilor germană și franceză – mai ales în cazul literaturilor din Europa de Est. Și, datorită importanței și impactului global al premiului Nobel, și limba suedeză a căpătat importanță. Dar, da, aveți dreptate, piața editorială funcționează inegal la nivel mondial. Și cred că anumite tendințe ar trebui corectate. Mai ales în SUA, unde doar aproximativ 2-3% din cărți reprezintă traduceri din alte limbi.
În contextul ăsta, există un viitor pentru culturile/limbile mici?
E complicat, dar da, cred că există un viitor și pentru literaturile mici. Mai ales cu ajutorul noilor tehnologii și al Internetului. Costurile legate de depozitare și de distribuție pe Internet sînt infinit mai mici, astfel încît pot apărea nișe altminteri imposibile. Revoluția tehnologică face posibilă publicarea unor cărți în limbi mici. Datorită Internetului, aceste cărți ajung cumva la cititorii potențiali. Asta în pofida discrepanței enorme de care vorbeați mai devreme, anume faptul că Internetul privilegiază limba engleză și că mai ales cărțile în limba engleză ajung la publicul global. Internetul aduce deci unele speranțe, dar și motive de îngrijorare. Unii autori care scriu în limbi mici aleg deliberat, de la un moment dat, să scrie în engleză, pentru a atinge un public mai numeros. Una peste alta, însă, Internetul permite existența unor nișe, deci prezervarea unor culturi mai puțin cunoscute.
Tehnologiile sau suportul lecturii influențează în vreun fel modul în care asimilăm ceea ce citim?
Da, cu siguranță. Există acum studii care confirmă faptul că, dacă citim în format electronic, reținem mai puține detalii. Faptul că citim de pe ecran ne priverază de o anumită experiență tactilă și ne afectează memoria. Contează aici și punerea în pagină. Pot să vă spun că mi se întîmplă și mie să uit un titlu sau uneori chiar autorul atunci cînd citesc de pe Kindle, printre altele pentru că îmi lipsesc referințe: o carte tipărită are un anume format și doar deschizînd-o mi se întipăresc în minte, chiar involuntar și fără efort, detalii: un subtitlu, o notă etc. Asta îmi lipsește cînd citesc un text care curge continuu pe un ecran.
Mai are vreun viitor literatura în contextul în care, prin accesul la Internet, s a democratizat și accesul la cunoaștere, și lumea se bazează tot mai mult pe un soi de inteligență colectivă, pe informații obținute din surse colaborative etc.?
Există un viitor pentru literatură. Dar poate că și literatura se va transforma, poate că în curînd romanele nu vor mai avea un autor, ci mai mulți. E clar că diferența între cititori și autori se va micșora. Există deja o seamă de proiecte colective de scriere de ficțiune – cred că genul acesta de literatură se va dezvolta. Dar, oricum, cititul are un viitor: astăzi se scrie și se citește mai mult ca niciodată. Și asta n-o să dispară.
a consemnat Matei MARTIN
Foto: G. Helene
