„Viaţa, povestea, trec prin noi“ – interviu cu Attila BARTIS

Publicat în Dilema Veche nr. 716 din 9-15 noiembrie 2017
„Viaţa, povestea, trec prin noi“ – interviu cu Attila BARTIS jpeg

Sfîrșitul, cel de-al treilea roman al scriitorului maghiar Attila Bartis, a apărut recent în ediție românească la Editura Polirom, în traducerea lui Marius Tabacu. Bartis are mulți admiratori în România. La această carte, scriitorul a lucrat cincisprezece ani. E un roman impresionant, în care istoria mare și cea indivi­duală devin două cîmpuri de luptă pentru personaje. L-am întrebat pe scriitorul maghiar ce înseamnă stilul și ce se poate recupera și schimba prin scris.

Am văzut de curînd o fotografie. Sînteți pe stradă, cu cîinele în lesă, și treceți prin dreptul unei librării care are în vitrină cea mai recentă carte a dumneavoastră, Sfîrșitul, care are pe copertă un tablou cu un cîine negru. E această tehnică a suprapunerilor, dintre realitatea imediată și cea îndepărată/visată, o formulă auctorială?

Eu nu aș numi-o formulă, în artă nu prea există formule. Aș spune chiar că arta se termină acolo unde încep formulele. Fotografia aceasta este de fapt rezultatul celei mai banale idei, dar chiar dacă ceva este banal, în viața unui om poate deveni foarte important din punct de vedere afectiv.

Am simțit mereu ochiul fotografului în romanele dumneavoastră. Dar în Sfîrșitul aș zice că lumea pare decupată în fotograme. Poate scriitorul să-l concureze la alt nivel pe fotograf și să ajungă să capteze exact ce nu se vede?

Fotografia și textul funcționează atît de diferit încît ar fi păcat să facem o comparație între ele sau să punem mai presus unul față de cealălt. Tocmai datorită incomensurabilei diferențe dintre cele două modalități de exprimare am nevoie de ambele, atît de cea verbală, cît și de cea vizuală. Dar pentru că le practic pe amîndouă, este normal ca ele două să se influențeze reciproc. Ca textul să aibă o forță imagistică puternică, iar în cazul fotografiilor să existe o narațiune.

Am citit cărțile dumneavoastră în ordinea traducerii lor în română: Tihna, apoi Plimbarea. Temperatura textului și atmosfera s-au schimbat, dar rămîne un aer care le leagă pe toate trei. Ce înseamnă stilul pentru dumneavostră?

Stilul este o formă fără conținut, ceea ce în sine nu m-a interesat niciodată. Stilul mă preocupă exclusiv din momentul în care am ceva de spus. La prima vedere, stilul este ca o semnătură. Prin stil pot să fac conexiunea între operă și persoană, epocă, geografie. Se manifestă o aspirație, o dorință foarte puternică, în special în culturile individualiste, ca autorul să poată fi recunoscut după caracteristicile stilistice ale operei sale. Ceea ce rezultă este mult manierism. Transpirăm să creăm ceva ce este indiscutabil numai al nostru. Textul însă va fi al nostru și atunci cînd nu ne zbatem crîncen. Nu avem de ales, căci fiecare cuvînt, fiecare idee, fiecare culoare și fiecare formă se naște în noi. Viața, povestea trece prin noi, noi sîntem prezenți în fiecare cuvînt. În puterea acestui stil cred eu mult mai mult decît în ceea ce născocește omul cu sudoare.

Ați lucrat mulți ani la Sfîrșitul. Ca și cînd felul aluvionar în care se construiește memoria personajului dumneavoastră ar fi avut nevoie și de o durată obiectivă. Cum ați scris romanul ăsta? Ce a fost diferit față de celelalte?

Este adevărat, a durat mult scrierea acestui roman, aproape cincisprezece ani. Pe de altă parte, cel puțin trei pătrimi din carte, deci cea mai mare parte a cărții în forma actuală, au fost scrise în decursul unui an. Recunosc, nu s-ar fi putut întîmpla asta dacă n-aș fi muncit în cei cincisprezece ani anteriori. Dar nu se pune neapărat problema tehnicii scrisului, în multe cazuri însăși viața își spune cuvîntul în nașterea unui text. Sau moartea. În cazul de față, moartea tatălui meu. Chiar dacă Sfîrșitul nu este roman autobiografic, am o comuniune afectivă de netăgăduit cu fiecare frază a romanului, așa că după moartea tatălui meu a trebuit să o iau de la capăt.

Există o violență surdă în cărțile dumneavoastră. Istoria mare și cea individuală devin două cîmpuri de luptă pentru personajele dumneavoastră. Una o condiționează pe alta. Destinele sînt făcute din înfrîngeri și supraviețuiri. Cum se salvează această umanitate din cărțile dumneavoastră?

Cred că în roman există exact atîta violență și tensiune cît există și în viață. Poate chiar mai puțină. Nu-i o bucurie mare, dar așa funcționează omul. După ce omul a tot acumulat timp de două milioane de ani, datorită spiritului nostru am ajuns în vîrful lanțului trofic, să fim ultima verigă. Nu a trecut însă mult timp de cînd acest lucru s-a întîmplat. Cu doar zece-cincisprezece mii de ani în urmă. Și de atunci sîntem înspăimîntați de ideea că am putea pierde această poziție. Nu sînt clarvăzător și nu cred necondiționat în futurologie, dar nu prevăd încă cincisprezece mii de ani pentru umanitate. Adică nu e sigur că se va autosalva pentru viitorul îndepărtat.

Cînd vorbeați despre relația mamă-fiu din Tihna, spuneați că n-are un filon autobiografic, pentru că în biografia dumneavoastră e alt scenariu. În Sfîrșitul recuperați acest episod, al pierderii timpurii a mamei?

Aș vrea să clarific noțiunea de autobiografie. Se consideră autobiografie un text dacă în baza lui se poate reconstitui cîtuși de puțin viața unui om. În baza cărților mele nimeni nu ar putea să-mi scrie biografia la nici un nivel. Acest lucru însă nu înseamnă că aceste texte nu sînt personale. Însă caracterul personal nu este egal cu caracterul autobiografic, cele două noțiuni nu sînt sinonime. Fiecare text conține elemente, întîmplări legate de viața mea. Acestea mă ajută să creez o lume care mă atinge afectiv în întregimea ei. Nu pot lucra altfel. Dar elementele autobiografice nu au nici un alt rol. Da, imaginea mamei din Sfîrșitul este mult mai aproape de imaginea mea reală despre mama decît cea din Tihna. Dar ambele sînt scrise de mine.

Ce ați reușit să recuperați și să schimbați prin scris din istoria personală?

Este foarte greu de spus. Un lucru este sigur: scrisul este o muncă de cercetare. Un text nou nu este nou doar pentru cititor, multe lucruri îl surprind în aceeași măsură și pe scriitor. Ceea ce scrie el îl afectează în aceeași măsură precum îl afectează pe cititor. După terminarea cărții devine alt om, nu mai este același care se așezase odinioară la masa de scris. Constat că lucrurile nu stau așa dacă omul nu cercetează, ci pur și simplu utilizează ceea ce știa din start – atunci textul este gol, nu trezește interesul. Dacă pe mine ca scriitor nu mă afectează o propoziție, cum să-l afecteze pe cititor? Dar ce înseamnă acest efect, în totalitatea sa, este aproape imposibil de spus.

Cum credeți că ar fi arătat destinul dumneavoastră dacă ați fi rămas la Tîrgu Mureș?

Dacă acceptăm existența efectului fluturelui și dacă în fizică poate fi adevărat enunțul potrivit căruia o bătaie din aripă a unui fluture poate provoca un uragan la celălalt capăt al lumii, cam așa este și cu viața unui om. Așa că putem considera a fi o imensă grație faptul că la această întrebare nu știm răspunsul. La fel cum niciodată nu vom afla dacă vreun fluture a generat vreodată în realitate un uragan sau nu, dar știm că există șansa. Dac-am fi siguri de acest lucru, am extermina toți fluturii. Tot așa n-am să pot ști niciodată ce s-ar fi întîmplat dac-aș fi rămas la Tîrgu Mureș. Poate că Uniunea Sovietică nu s-ar fi destrămat încă. Poate că m-aș fi oprit din scris. Poate că cineva ar fi înființat un oraș în Antarctida. Un lucru știu sigur: această carte nu s-ar fi scris niciodată și nu ar fi fost publicată acum în traducere românească. 

traducere din limba maghiară de Bára HAJNAL

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: Cosmin Bumbuţ

****

„Cînd încerc să sap pînă la rădăcini, îmi dau seama că Mama, Tata, Hitler, Stalin şi Imolka au decis sensul vieţii mele. Cu toate că, în afară de Imolka, toţi am păţit la fel. Şi desigur că fiecare îşi are Imolka lui. Nu văd nici un motiv ca, rememorîndu-mi propria viaţă, să mă apuc să inventez pentru familia mea o istorie măreaţă. N-aşfi în stare s-o fac şi nici n-aş avea cu ce. Nu mai pot să-i întreb nimic nici pe Mama, nici pe Tata şi nu m-am întîlnit niciodată cu vreunul din bunicii mei. Iar motivaţia îmi lipseşte, pentru că povestea familiei mele nu este una aparte, nu e ieşită din comun, ci se înscrie, cu toate individualităţile sale, în prototipul familiilor ungureşti. Sau poate chiar în cel al familiilor neevreieşti din clasa de mijloc din Europa Centrală. De altfel, sînt convins că şi poveştile familiilor evreieşti sînt destul de asemănătoare. Exceptînd ceea ce nu se poate excepta.

Dar există în familia mea cîteva episoade pe care eu le consider importante. Care se repetă la nesfîrşit, ca şirurile de la tricotaj – unul pe faţă, unul pe dos. Numai că importanţa lor nu constă doar în faptul că se repetă, ci în perfidia cu care rămîn ascunse zeci de ani, de parcă nici n-ar fi existat. Tata nu şi-a dat seama niciodată, iar mie mi-au trebuit treizeci de ani ca să observ că trăim în aceeaşi locuinţă ferindu-ne unul de celălalt, la fel cum se ferea pe vremuri Tata de bunicul meu. Şi cum se ferea bunicul de străbunicul meu.

Dar bineînţeles că există şi poveşti cărora nu le găsesc nici un corespondent, ci pur şi simplu le îndrăgesc. Cum ar fi, de pildă, aceea că bunica dinspre mamă a înnebunit şi a dormit ani la rînd.

Sau că străbunica dinspre tată şi-a pierdut minţile şi a început să care în casă hălci întregi din stîrvuri de cal.“

(fragment din romanul Sfîrșitul)

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

calinic si balasoiu 01 foto arhiepiscopia argesului jpg
Arhiepiscopul Calinic, reacție în cazul deputatului Bălășoiu, exclus de PSD după un scandal sexual FOTO
Exclus din PSD după ce ar fi apărut în mai multe imagini dezbrăcat alături de un tânăr, deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus și din Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Marina Ovsianikova
Jurnalista Marina Ovsiannikova a evadat din arestul la domiciliu. A fost dată în urmărire de ruși
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova a fost dată în urmărire după ce a evadat din arestul la domiciliu împreună cu fata sa de 11 ani. Aceasta a devenit cunoscută pentru critica adusă în direct la TV față de războiul din Ucraina.
Mangia jpg
Devis Mangia, făcut „bulangiu“ de Pițurcă: Relatare șocantă, la o emisiune TV
Antrenorul italian e acum în mijlocul unui scandal de proporții, după ce a tot jucat cu focul, în ultimii ani.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia