Un teatru cool?

Piaţa culturală de la Berlin a fost mereu agitată. Dar parcă nicicînd nu au fost turbulenţe mai mari ca în această vară. Preconizata schimbare a directorului (intendentului) de la Volksbühne a provocat deja un cutremur cu numeroase replici.

Frank Castorf conduce Volksbühne de 25 de ani. E regizorul care a produs cîteva dintre cele mai uluitoare spectacole ale ultimului sfert de secol, un director experimentat, care a plasat Volksbühne într-o perpetuă avangardă, care a ştiut să ofere teatrului său un profil unic în peisajul aglomerat şi oricum divers al Berlinului şi care mizat mereu pe polifonii, pe interdisciplinaritate, pe multicalificarea artiştilor săi, fiind el însuşi mai mult decît un director: un mentor. A reuşit nu numai să transforme fostul teatru naţional al RDG într-un autentic teatru european, ci şi, în anii din urmă, să reducă substanţial cererile de subvenţie. Fără să fie comercial – dimpotrivă, lui Castorf i se reproşează adesea spectacolele lungi (recent, a montat unul de 12 ore, după Ibsen) –, teatrul a reuşit cumva să sporească încasările (coproducţii internaţionale, sponsorizări, finanţări diverse etc.). Dar scăderea numărului de spectatori e un fapt incontestabil care i se poate imputa.

Schimbarea din funcţie a lui Castorf nu e o surpriză: se ştie deja de cel puţin doi ani că i se caută înlocuitor (iar acesta nu-şi va prelua atribuţiile mai devreme de 2017). Nu este normal ca un director să se eternizeze în funcţie, nu e normal ca o instituţie importantă să fie dependentă de un singur om, oricît de priceput ar fi acela. E nevoie de „un nou început“, după cum spun responsabilii de la Berlin. Tranziţia a fost pregătită cu grijă de responsabilii culturali ai oraşului şi ai landului. Înlocuirea cu Chris Dercon a fost, şi ea, anunţată cu grijă. Director la Tate Modern Art, un curator cu multă experienţă, Dercon este, el însuşi, o figură aproape iconică în lumea sa. Un mentor, exact ca Frank Castorf. Nu are neapărat experienţă în teatru, deşi are la bază (şi) studii teatrale. E un manager cultural care a livrat rezultate remarcabile, un om cu viziune.

Decizia de înlocuire a lui Castorf cu Dercon a iscat numeroase controverse şi, în interiorul teatrului, o opoziţie acerbă. 180 de personalităţi semnează o scrisoare adresată ministrului federal al Culturii Monika Grütters, precum şi altor responsabili culturali de la nivel local şi federal în care cer revenirea asupra acestei decizii. Printre semnatari se numără actori binecunoscuţi precum Sophie Rois, Birgit Minichmayr, Martin Wuttke şi regizori importanţi, ca Herbert Fritsch, René Pollesch şi Christoph Marthaler.

Dar care sînt, concret, planurile noului director? Chris Dercon şi directorul de programe Marietta Piekenbrock înşişi nu au anunţat încă prea multe. Se ştie însă deja că vor să se adreseze unui public mai larg, că vor evita textele lungi şi, în general, teatrul vorbit, mizînd – în spiritul, nu-i aşa, al trans- şi interdisciplinarităţii – pe teatrul de mişcare, de animaţie şi pe arta video, şi că vor privilegia montările în limba engleză. Dercon a mai anunţat şi că vrea o restructurare a instituţiei prin comasarea unor departamente (mai ales tehnice) şi concedierea unor angajaţi, pentru a face economie.

„Volksbühne, adică departamentele sale artistice şi tehnice, este un centru de producţie obişnuit cu provocările. Nu ne sperie noul“, se arată în scrisoare. „Nu am găsit în planurile noii conduceri nimic din ceea ce a făcut cu noi şi pentru noi acest teatru: o artă angajată, un concept teatral specific, o întreprindere teatrală de repertoriu şi de ansamblu care să corespundă potenţialului acestui teatru cu peste două sute de angajaţi şi cu ateliere proprii. Un potenţial cu care se poate lucra la spectacole pe spaţii întinse.“ Foarte puţine dintre reproşurile din scrisoarea deschisă sînt de ordin sindical. Nu de concedieri le e frică angajaţilor teatrului, ci de lipsa de viziune a managerului, de perspectiva unei disoluţii a identităţii acestui teatru. Care – explică angajaţii – trebuie să rămînă şi pe mai departe un „teatru de repertoriu şi de ansamblu“. „Nu am găsit, în planurile descrise de Chris Dercon, o concepţie pentru dezvoltarea artistică şi structurală a teatrului nostru.“

Castorf însuşi crede că aici e o mare neînţelegere a responsabililor culturali. Sau o lipsă de profesionalism. „Pe vremuri“, spune Castorf într-un interviu acordat revistei Die Zeit –, „pe vremea RDG, decidenţii aveau măcar minime competenţe în domeniul cultural, ele erau necesare măcar pentru a rezista… rezistenţei, pentru a contracara opoziţia din teatru“. Astăzi, „mărcile competenţei ar fi cuvintele englezeşti şi limba de lemn. Se vorbeşte foarte mult americăneşte, asta e destul ca să ajungi în zona de conducere a teatrului.“ Castorf sugerează că, mai nou, „cei de sus“ vor „ceva cool“. Or, spune Castorf, „cool nu e temperatura mea“. Are dreptate: Volksbühne e cool tocmai pentru că a ales să evite cu obstinaţie tot ce e cool. Bine ar fi să rămînă aşa.