„Un obiect sonor asemănător cu iubirea“ – interviu cu trupa LOUNGERIE II

Ce vrea să zică numele Loungerie II?  

Un joc de cuvinte pornind de la ideea de „lounge“. Poate un omagiu adus şopîrlelor

Numele are o semnificaţie deschisă şi poate fi interpretat de cine vrea, cum vrea. Trebuie să menţionăm faptul că II-ul din coadă este foarte important.  

Cred în respectul pentru toţi oamenii pe care i-am întîlnit pînă acum şi alături de care am încercat să facem muzică şi poate că II-ul din coada numelui nostru este un continuu mulţumesc adresat celor care au avut o legătură cu apariţia şi construcţia proiectului Loungerie II – de la public, prieteni, muzicieni, şi pînă la foşti colegi de trupă şi oameni care au participat la formule de garaj/apartament în care a preexistat trupa. Mai important mi se pare faptul că astăzi numele trupei noastre (noi fiind: Andreea Tincea – voce, Cătălin Lungu – chitară, Dan Michiu Dinescu – chitară, Daniel Iliescu – tobe şi Doru Boeriu – bas) poate să incite la cu totul alte interpretări decît anul trecut sau decît în octombrie 2011, cînd am susţinut primul concert. Numele nostru pare că e viu şi propune interpretări dinamice, vii, la fel ca procesul nostru de construire şi dezvoltare creativă.

Ce s-a schimbat, ce-a rămas la fel după trei ani?

Ne asumăm efortul din ultimii trei ani, dar nu încercăm să revizităm trecutul. Acum sîntem într-un loc mult mai bun din punct de vedere muzical şi uman decît la începutul activităţii noastre. 

Cred că Dan a definit elegant, pe scurt, exact realitatea pe care am trăit-o în aceşti trei ani de existenţă. Am creat un EP, în 2012, şi două videoclipuri; în 2013, am creat primul album şi un material la o mare distanţă estetică de primele înregistrări lansate spre public; am concertat în toate locurile care ne-au atras, de la săli de cinema, la scene în aer liber sau în podul caselor; am cunoscut condiţii tehnice excelente pentru un concert şi am improvizat cîntări, aproape fără curent; am întîlnit oameni care au făcut întotdeauna experienţa muzicală să fie întreagă cu adevărat, dar am cîntat cele mai bune concerte în absenţa publicului; am îmbunătăţit modul în care ne cablăm şi ne decablăm; am dezvoltat o adaptabilitate ridicată la limitări tehnice şi lipsuri umane… Din punct de vedere creativ, e simplu: e ca în orice relaţie interumană care se construieşte pe bază de prietenie, respect şi apreciere. Timpul apropie şi leagă oamenii care fac muzică împreună, într-un mod asemănător cu iubirea. Se aplică experienţei împreună ca trupă regulile jocului psihologic dintr-o familie în care legătura este dată nu de obligaţia originii biologice, ci de sentimente mai altruiste, precum prietenia, aprecierea, înţelegerea, împărtăşirea unui anume tip de umor, a unui set comun de valori. Nu sîntem la fel. Şi e minunat că încă mai apar dispute între noi. Ne place să trăim cît mai des sentimentele de comuniune, emoţiile dinainte de concert, nervozitatea, agitaţia, liniştea şi contactul impalpabil, pe care le simţi în timp ce produci ceva unic alături de alţi patru oameni. După trei ani, organizarea unui concert e mai uşor de făcut. Scopul creativ e mai clar. Apare metalimbajul Loungerie II, pe care doar noi cinci îl practicăm. Apare conturul unei idei care, prin motivaţie şi acţiune, a devenit ceva mai mult decît un obiect conceptual: e un obiect sonor. După trei ani, apar efectele muncii tale, care tocmai s-a îmbunătăţit şi seamănă şi mai mult cu tine.

Ce gen cîntaţi voi, de fapt? De unde vă revendicaţi muzical? 

Din foarte multe zone. Creativitatea şi sinceritatea sînt cele mai importante criterii cînd ajungem să apreciem un muzician. În rest, de la hardcore punk, la pop şi dub. Nouă ne e foarte greu să ne autoclasificăm. Eu aş spune că facem un fel de pop/blues contaminat cu reziduuri experimentale.  

Mie mi se pare mai relevant ceea ce unii oameni ne spun după concerte, fără să se întrebe despre claritatea genului; ne spun că au văzut o experienţă organică, umană, intensă, că au văzut bucuria de a face muzică împreună. Ce gen de muzică e ăsta?! Nu mai contează aşa tare. E un gen care pe unii oameni îi face să trăiască un moment de intensitate.  

Ce trupe de afară, dar şi de la noi vă inspiră sau vă stîrnesc invidia şi admiraţia? Cu cine aţi pleca în turneu sau aţi colabora?  

De afară sînt mult prea multe. Cu trupele/muzicienii de la noi pe care îi respectăm sîntem şi prieteni, iar cu unii colaborăm. Cîteva exemple concrete ar fi, pentru mine, Fierbinţeanu, Nu & Apa Neagră, Pandrea etc.  

Avem respect din punct de vedere creativ pentru oameni care îşi doresc să trăiască autentic în experienţa de a cînta. Şi asta se vede rapid la oricine. Mie îmi plac oamenii, în primul rînd oamenii, abia apoi trupele din care fac parte. Iar în turneu cred că se pleacă fie cu foarte buni prieteni, fie cu cei profi, la rece, cu oameni profund pasionaţi de ceea ce fac.  

Din mica istorie a rock-ului românesc, pe cine admiraţi cel mai mult?  

Florian din Transilvania şi Timpuri Noi.

Ce avantaje şi ce greutăţi presupune să faci în acest moment muzică în România? 

Uneori poate fi frustrant, dar şi eliberator, în acelaşi timp. Contează doar să ai abordarea şi motivaţiile corecte.  

Sînt de acord cu Dan. Mai important e să ştii ce vrei să faci. 

Neputinţele culturale sau de business aproape că devin o parte a frustrării care te împinge să creşti. Trăim aici, dar vrem să facem muzică de ascultat oriunde în lume, şi pentru asta nu are rost să te compari, să cauţi soluţii strict locale, e nevoie de seriozitatea muncii tale, de motivarea puternică şi de bucuria ocaziilor de a concerta.  

Ce puneţi la cale, spre ce vă îndreptaţi? 

Încercăm pe cît posibil să ne provocăm muzical unii pe alţii. Punem la cale un nou album. Nu ştim cît va dura, nu ne grăbim. Ne îndreptăm spre noi teritorii.  

Facem muzică. Sîntem puşi pe călătorit. Anul acesta am reuşit să trăim o deschidere: am concertat alături de alte trupe din străinătate şi din ţară. Nu ne grăbim nicăieri. Trăim pe îndelete procesul de a exprima cît mai cristalizat metalimbajul în care ne place să vorbim despre lume, aşa cum o trăim noi. Data viitoare poate îţi povestim despre diferenţa dintre identitatea Abator Industries şi Loungerie II şi despre cum fiecare dintre noi este încurajat de ceilalţi să îşi dezvolte propriul proiect independent, propria expresie muzicală. Pentru că, cu cît explorăm mai mult în afara Loungerie II, cu atît mai mult aducem înapoi în trupă

Chiar aşa, mulţi dintre muzicienii care cîntă în trupe au şi proiecte secundare, fie solo, fie în alte trupe; la voi cum e? 

Există, în primul rînd, proiectul secundar-principal în care sîntem implicaţi toţi, Abator Industries,

-ul nostru explorator, experimental, improvizatoric. În afară de asta, eu şi Cătălin cîntăm împreună sub numele de OTTTER, mai cîntăm alături de Fierbinţeanu, ocazional alături de Şerban (Semiosis) şi Lau (Coins As Portraits), în diverse formule de improvizaţie liberă, muzică experimentală etc. Cătălin mai cîntă în Bastos. În rest, fiecare ne ocupăm de muzică în felul nostru, fiecare încearcă să vină cu idei, să scrie...  

De inventariat că Doru (bas) lucrează materiale solo pe care le lansează online şi sînt materiale dense, de care ne bucurăm toţi. Cătălin (chitară) lucrează ocazional şi pentru prietenii din spaţiul performativ contemporan pentru care creează suport sonor original. Daniel (tobe) este încă parte din orchestre de tineret ale UNMB şi explorează muzica contemporană cu profesionişti. Iar eu mă pregătesc să revin la timpul liber care îmi va permite să creez un

, unul copt de experienţa celor trei ani de muzică în colectiv. Am fost cu toţii de acord, dintotdeauna, că a experimenta în diverse formule solo nu face decît să îmbogăţească pe fiecare dintre noi şi astfel să ţină proaspătă influenţa fiecăruia în trupă.  

Cînd nu sînteţi ocupaţi cu muzica, ce faceţi? 

Grafică/ilustraţie. 

Comunicare de editură, jurnalism şi organizare de evenimente culturale, iar Doru – arhitectură, în timp ce Cătălin şi Daniel fac, cum spuneam, şi mai multă muzică.  

Dilemei vechi,

Albumul

al trupei Lift to Experience şi cartea lui George Orwell –

(traducere de Radu Lupan, Editura Polirom, 2009 –

). 

Albumul

al Azizei Mustafa Zadeh, filmul

şi cartea lui Patti Smith –

(traducere de Casiana Ioniţă, Editura Polirom, 2014 –

). 

Albumul

de la Dirty Loops. 

Albumul

de la Esbjörn Svensson Trio, filmul

şi cartea lui Nicolas Bouvier –

a consemnat Marius CHIVU