"Umorul e prin esenţă incorect politic" - interviu cu Simona TACHE şi Mihai RADU

Publicat în Dilema Veche nr. 517 din 9-15 ianuarie 2014
"Umorul e prin esenţă incorect politic"   interviu cu Simona TACHE şi Mihai RADU jpeg

Pentru că ne dorim să rîdem tot anul, am stat de vorbă cu cei doi autori ai cărţii Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut (Editura Trei, 2013), „caţavencii“ Simona Tache şi Mihai Radu, despre ce mai înseamnă azi umorul, despre tipologii, cupluri, şosete aruncate, stereotipuri etc.

Deşi se spune despre noi că sîntem un popor cu umor, cartea voastră e o apariţie rară pe o piaţă de carte încremenită în propria seriozitate. Cum vă explicaţi faptul că păreţi un OZN al umorului de bună calitate?

Mihai RADU: Dacă e vorba de farfurii zburătoare murdare, femeile se pricep mai bine. Să zici că faci umor în România este ca şi cum te-ai lăuda că ţi-ai deschis o şcoală de înot pe fundul apei. Însă e doar o senzaţie, pentru că, pe de altă parte, acum se rîde mult şi prost, se rîde în prostie, cumva la propriu – umorul ca o şaorma cu de toate şi cu nimic.

Simona TACHE: Se spune că românul are mult umor şi că se pricepe să facă haz de necaz, asta ca să nu punem la socoteală şi umorul involuntar la care făcea Mihai trimitere. Cu toate astea, piaţa de carte de la noi e de o solemnitate rară. Şi la fel e şi cea de film. Cauza e, probabil, o altă trăsătură fundamentală a poporului nostru: extraordinara poftă de a se lua în serios. Cică, atunci cînd rîzi, nu eşti suficient de profund. Iar nevoia asta de a fi profund devine presantă, cînd te afli faţă-n faţă cu o pagină golaşă de Word sau cu un buget de la CNC. E ca-n acele vox populi în care reporterul selectează oameni mai simpli şi îi întreabă ce e orgasmul. Sînt mulţi care habar n-au, dar le e ruşine să spună că nu ştiu şi să se ia în rîs. Cum să rîzi de tine, tocmai cînd te dă la televizor? Şi atunci improvizează, luîndu-se în serios…

Cine are mai mult umor? Femeia sau bărbatul?

M.R.: Indiscutabil, acela dintre ei care are umor. 99% din ce numim „umor“, din ce vedem că se scurge dintr-o parte în alta pe reţelele de socializare, în online, la TV, e mimentism, maimuţăreală. Trăim o falsă abundenţă de umor. Cam cum îşi trăieşte înţelepciunea moartea în braţele lui Puric.

S.T.: Apreciez diplomaţia lui Mihai, dar adevărul e că bărbaţii au, în general, mai mult umor. Pentru că au şi mintea mai relaxată, mai odihnită. Sînt mai puşi pe joacă, nu au creierul burduşit de îngrijorări, gen „Aoleu, n-am plătit întreţinerea!“ sau „Tre’ să dăm cu aspiratorul, nu mai suport atîta jeg, n-am mai făcut curat de ieri!!“

Care e cea mai mişto reacţie pe care aţi primit-o de la un cititor/o cititoare?

S.T.: Cînd m-a sunat Ştefan Agopian – e un mofturos căruia rareori îi place ceva şi mai e şi de o sinceritate brutală, te poate desfiinţa fără să clipească – şi mi-a zis că n-a mai rîs aşa de 20 de ani şi că, dacă traducem cartea în străinătate, o să vindem un milion de exemplare. Sau cînd am aflat că au fost oameni care au comandat prin poştă, de la editură, 18 exemplare. Sigur, s-a întîmplat de Crăciun, în perioada cadourilor, dar… 18 exemplare????

M.R.: Comentarii de genul „Se vede că nu eşti căsătorit!“ Sau „Nici eu nu puteam s-o zic mai bine.“ Sînt acele momente în care cititorul se identifică atît de mult cu ce ai scris, încît te exclude din ecuaţie.

Cum faci umor inteligent, care să nu cadă în kitsch sau trivial? Care e limita? Vi s-a întîmplat să treceţi dincolo de ea?

M.R.: Puneţi voi o limită şi vă zic de-acum că am trecut de ea în toate părţile, pe toate dimensiunile. Kitsch-ul, trivialitatea îşi au, cred, funcţionalitatea lor în umor, te ajuţi foarte mult de ele, chiar şi nerostindu-le. După cum umorul se naşte şi din exagerare, din supradimensionare, iar aici se aseamănă foarte mult cu kitsch-ul sau cu grotescul.

S.T.: Gîndiţi-vă la Bruno al lui Sacha Baron Cohen. Pentru mulţi, e sărit mult dincolo de limită, e de o trivialitate îngrozitoare. Mie, personal, mi se pare genial, pentru că duce sfidarea tuturor tabuurilor pînă foarte departe, unde nu-ţi imaginai că ar îndrăzni să ajungă nici pasărea-n zbor, darămite picior de om. Limita e a fiecăruia şi poate să depindă chiar şi de circumstanţe exterioare. Într-o zi eşti cu fundul în sus şi nu ţi se pare nimic amuzant, iar în altă zi poţi să rîzi doar pentru că scoate unu’ limba la tine.

Cum aţi scris textele astea în dialog? Povestiţi-ne mecanismul.

M.R.: Sînt chestii de bucătăria rubricii, o las pe Simona. Mă duc în sufrageria rubricii să mă uit la TV.

S.T.: Pînă vă povestesc eu despre bucătăria rubricii, Mihai o să ducă gunoiul rubricii. Şi fii atent, Mihai: după ce duci gunoiul, dai şi cu aspiratorul prin sufrageria rubricii, că e un jeg de nedescris, n-am mai făcut curat de ieri. Revenind, lucrurile se petrec aşa: dacă săptămîna asta lansez eu provocarea, scriind primul text, iar Mihai răspunde, săptămîna viitoare va fi invers: alege el tema şi eu răspund. Se întîmplă şi să mai fim în impas, caz în care ne ajutăm ca fraţii: „Alo, băi, ai tu vreo idee? Că nu ştiu cu ce să te atac.“ Avem, fiecare, în calculator, listuţe de teme, pe care le extragem din viaţa noastră, a prietenilor noştri sau a omenirii, în general.

În carte, vă jucaţi cu o sumedenie de stereotipuri legate de femei şi bărbaţi. Sînt stereotipuri autohtone sau universal valabile?

M.R.: Sînt felurite stereotipuri. Unele ţin de comportamentele unor generaţii, de o dimensiune socială, altele sînt, pur şi simplu, împrumuturi care circulă sub forma deja ambalată a serialelor TV sau a glumiţelor de crîşmă. După cum multe texte pleacă din observaţii la cald, conjugal-biografice. Toate acestea sînt rejucate, personalizate, puse într-o experienţă oarecare. Nu ştiu ce să zic de autohton sau universal, cît despre valabilitate, am căutat-o mai mult pe cea a reacţiei: rîsul.

S.T.: Asta cu universalitatea e relativă. Dacă ar intra cartea pe mîna unui obsedat de corectitudinea politică, şi-ar pune imediat ochelarii de cal şi ne-ar umple de sînge. „Păi, ce, toţi bărbaţii îşi lasă şosetele aruncate???“ ar tuna, cu venele pulsînd de nervi, după care ne-ar întreba cum se aplică ce am scris pe cuplurile de lesbiene sau în familiile care practică poliamorul. Degeaba i-am spune noi că umorul e prin esenţă incorect politic şi operează cu stereotipuri, tot ne-ar spînzura simbolic sau măcar ne-ar băga în pîrnaie simbolică pe viaţă.

Ce text al celuilalt preferaţi şi de ce?

M.R.: Culmea, mie îmi place cel mai mult Simona cînd deplînge specia feminină şi-i înfierează gena.

S.T.: Asta se întîmplă mai mult off the record. Am eu nişte momente de stand-up ad-hoc, în care jelesc umoristic fiinţa chinuită de hormoni care este femeia. La alea se referă. Iar eu îmi amintesc că am rîs mult la textul lui intitulat „Moarte lui Ashton Kutcher“. E despre cum sînt tîrîţi bărbaţii la comedii romantice, dar, din punctul meu de vedere, nici nu era nevoie să se obosească să scrie prea mult la temă. Era suficient titlul, spune tot.

La ce-aţi rîs cel mai tare anul trecut? Sau de cine?

M.R.: Am rîs din ce în ce mai mult de Ponta. E ceva cantitativ, cumulativ, care duce la greaţă. Dar, uite, am rîs în vacanţă citind Teatrul lui Sabbath, romanul lui Philip Roth.

S.T.: Eu la Ponta plîng, dar rîd de noi, ăştia de care îşi bate joc Ponta. Nervos, evident.

Ce v-a scăpat din povestea asta cu tipologiile masculine şi feminine?

M.R.: Ne-a scăpat faptul că rubrica va plăcea atît de mult, pentru că acum trebuie s-o continuăm.

S.T.: Cam aşa. Şi în nici un caz nu ne-a trecut vreodată prin cap că, din joaca asta, o să iasă o carte.

Vă simţiţi un fel de La Bruyère cu două capete?

M.R.: Doar două? Ne-ar mai trebui cîteva ca să facem de-un La Bruyère.

S.T.: La Bruyère e moralist, noi – nu. Nu doar că nu ne-am propus asta, dar, dacă cumva ne-ar ieşi, din greşeală, am spune „Stop“.

Prea marea luciditate nu naşte monştri în cuplu?

M.R.: Cînd zici monştri, te referi la copii, nu? Nu cred în luciditate, ca să zic aşa, cînd vine vorba de cuplu. Există însă un soi de ingenuitate care poate să ajute sau să prăbuşească tot. Dar e întîmplare pură. Şi cu monştrii, şi cu cuplurile.

S.T.: Luciditatea e o lentilă cu două feţe. Dacă îi priveşti prin ea doar pe ceilalţi, ajungi la vorba lui Camil Petrescu şi faci coadă în spatele Annei Karenina. Dacă te priveşti şi pe tine, atunci rezultatul e mai puţin demn de marea literatură, dar mai sănătos. Te apucă rîsul şi gata, ai trecut razant pe lîngă dramă şi pe lîngă linia de tren.

Situaţiile voastre amintesc într-un fel de Seinfeld. V-aţi gîndit la asta?

M.R.: Seinfeld a fost un moment, într-adevăr. Succesul a fost atît de mare, încît acum tot ce ţine de umorul de observaţie îi este cumva atribuit ca stil.

S.T.: S-ar putea spune că tandreţea faţă de obiectul amuzamentului şi absenţa oricărei intenţii moralizatoare se trag de la Seinfeld, acest Adam şi Eva al rîsului despre nimic şi propria persoană. Aşa că, de sărbători, cînd îşi sună lumea străstrăstrămătuşile, am putea să-l sunăm pe Larry David. Nu şi pe La Bruyère.  

au consemnat Luiza VASILIU şi Ana Maria SANDUţ

Foto: A. Revega

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.