UBB a lansat Platforma Umanistă

9 aprilie 2023
image

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a lansat joi, 6 aprilie 2023, Platforma Umanistă, asumată ca direcție strategică prin programul de management pentru perioada 2020-2024, ProUBB+.

Platforma a fost creată în contextul în care științele umaniste (socioumane), adică științele care se ocupă de cunoașterea omului și a binelui public, sînt puse într-un con de umbră de științele dedicate naturii/tehnologiei. Acest lucru este confirmat de subfinanțare, de reducerea ponderii acestora în curriculum universitar (și preuniversitar) și de criteriile utilizate în rankingurile universităților (care adesea ignoră rezultatele științelor socioumane: ex. se accentuează rolul articolelor în raport cu cel al cărților).

Potrivit inițiatorilor platformei, diminuarea rolului științelor umaniste în contextul puternicei evoluții tehnologice poate avea implicații nefaste, precum:

O cunoaștere deficitară a omului și a binelui public, cu consecințe asupra bunăstării acestuia, dezvoltării armonioase a societății, inclusiv asupra protejării identităților colective și naționale și a patrimoniilor culturale.

Riscul formării de specialiști fără un orizont cultural adecvat (cu excepția situației în care aceasta este o preocupare personală), cu consecințe asupra utilizării potențialului profesional, a dezvoltării continue și a existenței unui mindset (auto)reflexiv, constructiv și colaborativ, nu rigid și conflictual.

Dezvoltarea de tehnologii care pun la risc omul și societatea. Spre exemplu, accesul diferențiat la tehnologie poate genera discriminare, inegalități, dezechilibre democratice, iar revoluțiile industriale/tehnologice fără o dimensiune umanistă implică riscuri la nivelul societății, inclusiv al naturii (vezi schimbările climatice).

Reducerea rolului activ al universității – prin diminuarea atitudinilor reflexive și autoreflexive – în dinamica și dezvoltarea societății.

Printre măsurile propuse de inițiatorii Platformei Umaniste se regăsesc:

Finanțarea adecvată a disciplinelor socioumane.

La UBB acestea sînt susținute în pofida unor deficite financiare specifice și structurale (ex. programele de limbi clasice, fără de care însă țara ar intra curînd în criză culturală).

Accentuarea rolului propedeutic al acestora în formarea tuturor specialiștilor.

UBB a introdus transversal și gratuit curs de fundamente umaniste/logică, retorică, teoria argumentării.

Utilizarea transversală a acestora în toate demersurile tehnologice, cel puțin sub aspectul eticii și acceptabilității sociale a noilor paradigme tehnologice (vezi modelul UE), dar și a unor demersuri multi-/inter-/transdisciplinare.

Spre exemplu, specializarea inteligentă propusă de UBB – InfoBioNano4Health – are componenta socioumană implementată transversal pentru a stabili limite etice și de siguranță și acceptabilitate socială pentru noile tehnologii dezvoltate. În fine, sub aspect multi-/inter-/transdisciplinar, UBB a dezvoltat un Centru de Industrii Creative și abordări precum Digital Humanities și Cybersecurity (cu implicare studiilor de drept) etc.

„O universitate umanistă este o universitate mai activă la nivel social, care problematizează și formulează paradigmele societății și noile direcții ale civilizației umane, avînd în centrul omul și bunăstarea acestuia. Pornind de la această Platformă Umanistă mă aștept la dezbateri și discuții privind atît finanțarea zonei umaniste, crearea cursurilor umaniste transversale –  pe care UBB a început deja să le implementeze cu resurse proprii, dar e timpul ca ele să fie susținute la nivel de sistem – și asumarea componentei socioumane în demersurile tehnologice, cît și găsirea unor soluții referitoare la bunăstarea omului și dezvoltarea armonioasă a societății în contextul revoluțiilor industriale/tehnologice, inclusiv protejarea identităților colective și naționale și a patrimoniilor culturale”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

„Platforma nu este o ideologie militantă, ci răspunde unor probleme ale societății actuale din perspectiva umanistă, fiind o bază teoretică pentru demersuri concrete, iar nucleul platformei e grija față de om în noul context social – binele public, înlăturarea discriminării de orice fel, starea de bine, provocările cu care omul se confruntă în noul context social”, subliniază prorectorul UBB responsabil cu relația culturală a UBB cu societatea, prof. univ. dr. Corin Braga.

Sinteza analizei care stă la baza platformei umaniste lansate de UBB poate fi consultată accesînd link-ul https://news.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2023/04/Platforma-umanista-UBB.pdf, UBB propunînd Platforma Umanistă pentru discuții și generalizări la nivel de sistem!

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentînd cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflîndu-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflîndu-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Secretul ascuns timp de 60 de ani într-o comoară din Spania. Două obiecte vechi de 3.400 de ani au o origine neașteptată
O descoperire arheologică făcută în urmă cu mai bine de șase decenii în Spania capătă o nouă semnificație după ce cercetătorii au reușit să dezlege misterul a două obiecte vechi de aproximativ 3.400 de ani.
incendiu in statiunea straja png
O cabană din Straja, cuprinsă de un incendiu puternic. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață, 11 noiembrie, la o cabană din stațiunea montană Straja, Hunedoara, Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite.
Conferință de presă Cotroceni Nicușor Dan președintele României 0715 jpg
„Cineva minte”. Magistrații ripostează după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi privind abuzurile din Justiție. Cristi Danileț îi prezintă cazul CEDO
Judecătoarea Sorina Marinaș susține că l-a informat pe președintele Nicușor Dan despre presiunile la care ar fi fost supusă din partea Inspecției Judiciare și că i-a transmis inclusiv întregul dosar disciplinar.
Volodimir Zelenski conferință de presă FOTO EPA EFE jpg
Zelenski: „Nu sunt pregătit pentru astfel de surprize”. Ucraina respinge noua propunere americană privind concesiile teritoriale
Președintele ucrainean avertizează că eventualele concesii teritoriale nu vor opri agresiunea Rusiei și insistă că nicio decizie privind teritoriul țării nu poate fi luată fără participarea Kievului.
ger romania jpg
Vreme extremă în România: de la 27 de grade Celsius, direct la frig! ANM anunță o răcire bruscă după cea mai caldă zi din noiembrie
România va avea parte de o schimbare spectaculoasă a vremii în următoarele zile. După o perioadă în care temperaturile vor urca neobișnuit de mult pentru mijlocul lunii noiembrie, ajungând chiar la 27 de grade Celsius în sudul țării, meteorologii anunță o răcire accentuată.
calin donca facebook jpg
Mașina care l-a făcut celebru pe Călin Donca, scoasă la licitație! Milionarul riscă să piardă și alte bunuri
Autoturismul autohton cu care Călin Donca s-a afișat în repetate rânduri va fi scos la licitație pe 17 noiembrie. Afaceristul se confruntă cu executarea silită, după ce mai mulți clienți au obținut în instanță recuperarea unor sume importante de bani. Datoriile depășesc 400.000 de euro.
colaj nicusor si vanghele jpg
Reacția jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce a fost interzis de Nicușor Dan la Cotroceni
Jurnalistul Ovidiu Vanghele a publicat un mesaj după conferința de presă susținută de președintele Nicușor Dan, în care a explicat că nu a primit un răspuns la întrebarea adresată președintelui.
Cea mai de preț „bijuterie” a Anei Baniciu! De ce nu va cânta de Revelion și cum este Mircea Baniciu în rolul de bunic
Ana Baniciu, dezvăluiri despre viața de familie. Ce obiect moștenit de la mama sa îi poartă noroc și cum este Mircea Baniciu în rolul de bunic
Ana Baniciu (33 de ani) iubește bijuteriile și păstrează cu grijă piese moștenite din familie, fiecare cu povestea ei.
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Prețurile carburanților miercuri, 11 noiembrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în marile orașe
Prețurile carburanților din benzinăriile din România rămân ridicate și miercuri, 11 noiembrie. Cele mai mici tarife pentru benzina standard pornesc de la 9,77 lei pe litru, în timp ce motorina standard costă cel puțin 10,75 lei pe litru.