Trompeta arabă
● Ibrahim Maalouf, Red and Black Light & Kalthoum (Alf Leila Wa Leila), Mi’ster Productions, 2015.
După vizitele recurente şi călduros primite ale lui Avishai Cohen, iată că e rîndul unui alt sex-simbol al jazz-ului est-mediteranean, franco-libanezul Ibrahim Maalouf, să se înfăţişeze în faţa publicului nostru relativ virginal şi, prin urmare, uşor de surprins cu experienţe inedite. Întîrzierea generalizată pe care România o are faţă de cultura populară occidentală ne dă, celor care trăim aceste vremuri, o serie de bucurii şi motive de entuziasm pe care publicul occidental, blazat şi obişnuit seară de seară cu astfel de concerte, nu le mai simte. Cei care prindem acum acest val de vizite muzicale sîntem o generaţie norocoasă, mai norocoasă decît a predecesorilor care visau mult şi aveau acces la puţin, mai norocoasă decît a celor care vor veni şi vor banaliza experienţele concertistice pe care le trăim în compania acestui contemporan val de jazz tineresc – ceva mai accesibil decît al tehnicienilor clasici, dar suficient de imprevizibil încît să suresciteze de la primul contact.
Dacă Avishai Cohen şi-a clădit identitatea prin exploatarea tradiţiei muzicale sefardice a romanticilor evrei iberici, Ibrahim Maalouf e un trompetist de formaţie franţuzească, crescut într-o familie de muzicieni care au realizat muncă de pionierat în ce priveşte aranjarea muzicii arabe pentru trompeta occidentală (ori modificări ale trompetei standard pentru muzica arabă). Confruntat la Paris cu spaţiul cultural maghrebian, artistul a avut şansa de a studia două surse complementare de muzică arabică – cea din vestul saharian, destul de populară în Franţa (am mai scris aici despre Hindi Zahra ori Dhafer Youssef), şi cea levantină, moştenită din spaţiul său natal. Utilizînd jazz-ul drept catalizator pentru împletirea celor două filoane şi mizînd pe rolul instrumentelor de suflat în ambele culturi, Ibrahim Maalouf s-a consacrat rapid drept un reprezentant de seamă al jazz-ului exotic, lucrînd în propria nişă, cu propriul stil jazzistic pigmentat cu etno arabic, funk şi pop (inclusiv colaborări cu hip-hoper-ul african Oxmo Puccino).
Anul 2015 ni-l prezintă pe Maalouf în plină vervă creativă, cu două albume lansate aproape simultan.
e materialul mai accesibil, dedicat femeilor de pretutindeni pentru a consolida statutul de jazzman romantic al artistului. Dedicaţia e întoarsă şi asupra propriei familii, în special asupra mamei (pianista Nada Maalouf), deci nu e neapărat un album în cheie amoroasă, dar e unul intens melodic. Elementele pop sînt proeminente, inclusiv un cover Beyoncé („Run the World Girls“) – nu mi-e clar cît e ironic şi cît e afirmarea unui epitom al feminităţii moderne. Artistul face în mod explicit reclamă albumului prin caracterul non-ştiinţific şi transparent, cu un sound facil care îndeamnă la dans şi la meditaţie asupra esenţelor moi ale umanităţii.
Al doilea album, intitulat
, e tot cam acolo ca temă generală (artistul trece printr-o veritabilă perioadă de smerenie în faţa femininului), însă are puternice conotaţii etno-istorice şi un focus clar definit. Materialul e centrat pe figura cîntăreţei egiptene Oum Kalthoum, personaj marcant pentru muzica arabică a anilor ’60-’70 şi o opţiune, în preferinţa mea personală, mai producătoare de revelaţii şi mai interesantă ca sursă de
-uri decît Beyoncé. Trompetistul mixează ingenios improvizaţia proprie cu prelucrări ale suitei etno-orchestrale „Alf Leila wa Leila“, piesă centrală a portofoliului „muzicii populare“ din lumea arabă, intens popularizată de pomenita divă. Albumul se prezintă drept o continuare naturală a seriei de albume-tribut din care făcuse parte şi cel dedicat acum cîţiva ani lui Miles Davis (obligaţie morală a oricărui trompetist din jazz-ul modern). N-auzisem de Kalthoum pînă să dau peste acest album şi datorez lui Maalouf descoperirea uneia dintre figurile muzicale remarcabile ale premodernităţii. Avem, aşadar, un muzician care mizează pe versatilitate şi pe acel vino-ncoa’ ce scoate jazz-ul modern din ghetoul specializării excesive.
Ibrahim Maalouf va concerta la Sala Radio pe 19 noiembrie. Mai multe detalii la www.twinarts.ro
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
