„Traducerea este o interpretare profundă“ – interviu cu traducătoarea Gabriella KOSZTA

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
„Traducerea   este o interpretare profundă“ – interviu cu traducătoarea Gabriella KOSZTA jpeg

Ne-am cunoscut în 2007, la Pécs, cînd eu venisem la Tîrgul de Carte de la Budapesta, în cadrul programului European First Novel. V-am vizitat atunci la Editura Jelenkor. Traduseserăți deja autori români. Ce s-a schimbat de atunci? Și, mai ales, cum?

Îmi aduc foarte bine aminte cînd ai venit la Pécs. Orașul cîștigase titlul de Capitală Culturală Europeană 2010 și Editura Jelenkor pregătise mai multe programe literare. Editura s-a născut în redacția revistei literare cu aceeași nume, care, și înainte de 1989, era deja bine cunoscută și apreciată ca un „atelier“ literar contemporan unde au apărut scriitori maghiari care nu erau chiar bine văzuți de puterea politică (în ciuda faptului că era organul cultural al județului), de exemplu Miklós Mészöly, Péter Nádas sau Péter Esterházy. În ’93, editura s-a separat de redacție și a devenit independentă. Și-a propus să aibă un program literar mult mai larg, care să integreze literatura contemporană maghiară în­tr un context cultural european. Cu această idee a pornit colecția „Mică Europa“ și ea se focusa pe literaturile contemporane din țările vecine cu Ungaria și din țările mai mici din Europa Occidentală. Am început să colaborăm cu edituri și redacții din țările vecine, cu autorii noștri am participat la tîrguri de cărți și la diferite evenimente culturale în Occident și în Balcani. Era o perioadă foarte fructuoasă, cu toate că editura a avut tot timpul probleme financiare. Fără librării și o rețea de distribuție, nu reușeam, doar din vînzări, să depășim limita critică. Din punct de vedere financiar, editura era ca o livadă care înflorea, dar nu rodea. Lettre Internationale în limba maghiară, redactată de Eva Karádi și publicată de Editura Jelenkor, a jucat un rol important în înnoirea și lărgirea relațiilor literare.

Am făcut această mică istorie ca să înțelegeți cum a devenit literatura română contemporană un element important în programul Editurii Jelenkor. Atunci cînd ne-ai vizitat la Pécs, eu încă nu tradusesem multe cărți, dar erau mai multe volume românești pe biroul meu. Citeam mult ca să fiu la curent, jucam cu pasiune rolul lectorului voluntar de literatură română Anamaria Pop, ca un agent dublu pentru literatura română și maghiară, m-a aprovizionat cu cărți românești și a primit de la mine cărți maghiare. Făcusem înainte cîteva traduceri brute, niște piese de teatru, versuri și eseuri, dar nu mă gîndisem serios la traducere. Am tradus doar De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu și Sînt o babă comunistă de Dan Lungu, dar habar n-aveam cum au ieșit. Știam numai că traducerea literară nu este echivalentă cu traducerea filologică, textul trebuie să sune fireasc în cealaltă limbă. Am făcut și eu cîteva încercări. Editura a avut un traducător excelent de română, pe poetul și scriitorul László Csiki, primul traducător și al lui Cărtărescu, care a trăit o perioadă în București, cunoștea foarte bine și limba, și mediul, și literatura română.

De fapt, profesiunea de traducător de la László Csiki am moștenit-o. Și este o moștenire foarte prețioasă, n-am voie s o risipesc. În 2008, după moartea lui ­Csiki, am fost solicitată de Editura Europa să traduc Dimineața pierdută a Gabrielei Adameșteanu. A însemnat o mare provocare profesională și cred că de-abia atunci am reușit să trec bariera complexului de inferioritate, pentru că am simțit pentru prima oară și foarte puternic că traducerea literară este profesia cea mai apropiată de profesia mea originală, adică de actorie. Textul se filtrează prin mine, se transformă și redevine viu în limba mea maternă. Adică este vorba despre o interpretare profundă. Această descoperire m-a fascinat și am început să traduc în mod regulat și, întotdeauna, cu mare plăcere.

Criza economică-financiară din 2008 a avut efecte foarte neplăcute în viața editorială din Ungaria. Vînzările au scăzut, datoriile au crescut, și cînd Pécs a devenit, într-adevăr, Capitală Culturală, nu mai erau surse pentru finanțare, programele s-au blocat, autorii erau nemulțumiți, iar fondatorul Gábor Csordás a încercat să-și vîndă editura. Dar cui? Pînă la urmă, după foarte multe negocieri cu diferite edituri, distribuitori și consorțiuri, după a 20-a aniversare ca editură independentă, în 2013, Editura Jelenkor a fost vîndută. Nu mai putea să funcționeze ca un atelier, făcut din pasiune. Și iarăși s a dovedit că exigența și calitatea rămîn elementele cele mai valoroase pe piața culturală. Editura a fost cumpărată de Compania Libri, o firmă de librării reorganizată și devenită foarte importantă, cu un director tînăr, perseverent și devotat, cu o cultură literară amplă, Sárközy Bence. Pînă atunci mai cumpărase mai multe edituri de calitate, avea o rețea de distribuție în întreaga țară, un sediu elegant în centrul Capitalei, cu redactori și editori profesioniști, și cu o bază materială sigură. Autorii au avut noroc, editura și-a păstrat nu numai numele Jelenkor, dar și programul inițial și autorii editurii, ceea ce a însemnat o mare satisfacție pentru toți. Redactora-șefă a editurii, ­Boglarka Nagy, a început cariera de editor la Editura Jelenkor din Pécs, ceea ce înseamnă că putem vorbi despre o continuitate. Și, în sfîrșit, de peste tot, Péter Nádas și alți scriitori porniți din Pécs zîmbesc acum de pe niște afișe uriașe.

În 2011, din motive familiale, a trebuit să mă întorc acasă, la Tîrgu Mureș, ca să le îngrijesc pe mama și pe mătușa mea, de 85 și de 90 de ani. Pentru o perioadă de șapte ani m-am restabilit în Tîrgu Mureș. În această perioadă am tradus, într-adevăr, foarte mult. Cu ajutorul literaturii române m-am consolat și am reușit să supraviețuiesc celor mai mari pierderi din viața mea. Cu recunoștință mă gîndesc la opere și la autori traduși în aceast timp. Printre altele, am tradus Provizorat de Gabriela Adameșteanu, Întoarcerea huliganului și Vizuina de Norman Manea, Cruciada copiilor de Florina Ilis, Orbitor I-II-III de Mircea Cărtărescu, Parcursul de Mariana Gor­czyca, Medgidia, orașul de apoi de Cristian Teodorescu, Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu, Vîrstele jocului de Claudiu M. Florian, Fetița care se juca de-a Dumnezeu de Dan Lungu și ultima a fost cartea ta, Omoară-mă!

Periodic văd cifre/statistici în care consumul de carte în Ungaria (raportat la numărul de locuitori) e mult mai mare decît în România. Cum se simte asta pe piața editorială? Și cum „creșteți“ cititori?

Se spune că iarba vecinului întotdeauna ți se pare mai verde! Eu nu cunosc statistici, s-ar putea ca vînzările în Ungaria să arate cifre mai bune, nu știu. Dar mie, la FILIT, la Cărturești în București sau la Două Bufnițe din Timișoara mi se pare că literatura în România are foarte mare prestigiu, mai mare decît în Ungaria. Nu știu dacă cifrele vorbesc și despre calitate, despre ce fel de cărți apar. Părerea mea este că, în general, consumul de carte ține de educație și de școală, nu numai de cifre de vînzări. La liceu nici eu nu aveam bani pentru cărți și, totuși, cred că atunci am citit cel mai mult. În biblio­teca comunală găseam toate cărțile importante, clasici români, maghiari, ruși, francezi, englezi și în traduceri excelente, și am avut profesori de literatură foarte buni.

De cîteva ori am participat la Atelierele pentru traducători de la Ipotești, organizate de FILIT, și am avut ocazia să ne întîlnim cu profesori de literatură și elevi de liceu din Iași, Botoșani, Suceava. M a impresionat tare mult cît de pregătiți și curioși sînt elevii, cît de mult citesc și ce profesori devotați se ocupă cu literatura, chiar și în provincie și în părțile mai îndepărtate. Cartea este scumpă, nu toți își permit s-o cumpere, iar dacă devine o necesitate vitală de fiecare zi poate să schimbe împrejurările mult mai mult decît averea propriu-zisă. De exemplu, asta am văzut la Iași. „Creșterea“ cititorilor noi începe de la școală primară.

Cum vi se pare că a evoluat piața de carte în ultimii zece ani?

Cred că a evoluat foarte mult. În Ungaria, la Budapesta, dar și în alte orașe, sînt librării imense, cu zeci de mii de cărți, cu coperte cochete, elegante, există o competiție și un „dumping“ de cărți. E greu să alegi! Și nu prea sînt recomandări corespunzătoare. Acum au apărut e-book-uri și audiobook-uri – cu prețuri rezonabile. Însă viața s-a accelerat în mod exagerat, și părerea mea este că accelerația nu este deloc avantajoasă pentru cultură, mai ales pentru literatură. Cititul și scrisul – în general, orice artă – necesită timp, relaxare, contemplare, o altă atitudine decît toate celelalte activități. Un Război și pace sau un Orbitor nu se citesc repede, în felul acesta nici nu are sens. Timpul este foarte prețios și de aceea consumul de cărți a devenit pur și simplu un lux. Dar un lux foarte valoros și deloc lăudăros – fără orgoliu. Un lux spiritual.

Dar interesul pentru literatura română?

Mie mi se pare că, în Ungaria, interesul pentru literatura română în ultimii ani a crescut concomitent cu succesul filmului și teatrului românesc. Problema este că aparițiile sînt ocazionale, depind de candidaturi, de gustul editorului și al traducătorului, este dificil să plasezi cărțile într-un context cultural universal sau european mai vast. Sînt cîteva edituri care se ocupă în mod consecvent cu literatura română, participă la candidaturi europene cu programe ample și cu oferte variante. De exemplu, Editura L’Harmattan din Ungaria are o colecție de literatură contemporană europeană foarte elegantă, numită „Undeva în Europa“, în cadrul căreia a apărut și volumul II din Orbitor (primul a apărut mult mai în urmă, la Editura Jelenkor de altădată, în traducerea lui László Csiki) și sper că în curînd va apărea și volumul III. La edituri ca Noran Libro, Vince, Pont, Scolar, Magvetö, aproape în fiecare an apare cîte o carte românească. Aceste edituri de calitate fără surse financiare n-au cum să-și acopere cheltuielile editoriale și de multe ori – nu de bunăvoie! – renunță la cărți care nu sînt sprijinite de ICR sau de Uniunea Europeană. E păcat că nu există o colaborare permanentă și reciprocă între editorii români și maghiari și pentru finanțări comune, și că relațiile editoriale sînt în­tîmplătoare.

Se publică literatură maghiară contemporană la noi. Attila Bartis e un autor cunoscut și care are un public al lui, de exemplu. Vi se pare că e bine reprezentată, că s-au tradus titlurile/autorii care contează?

Mă bucur pentru succesul lui Attila Bartis în România, este un scriitor cunoscut și apreciat și în Ungaria, ca și György Dragomán, dar cred că totuși literatura maghiară contemporană nu este deloc bine reprezentată în România, aici sînt lipsuri serioase. Ádám Bodor are o singură carte tradusă, dar nu știu dacă este și cunoscut, cu toate că este un scriitor foarte important. Mulți scriitori de un nivel literar incontestabil nu sînt traduși deloc. De exemplu, György Spiro sau Miklós Mészöly. Recunosc că limba maghiară este o limbă grea, nu seamănă cu nici o limbă vecină, însă are o literatură foarte bogată și interesantă. Într-un oraș de pe lîngă Balaton, la Füred, există o casă frumoasă pentru traducători străini, sînt diferite burse, iar la Pécs există un apartament pentru rezidență.

M-am convins de mai multe ori că relațiile personale între scriitori sînt foarte importante. Scriitorii și traducătorii alcătuiesc peste tot o gașcă tainică, ei sînt niște singuratici vulnerabili care se înțeleg între ei și se unesc pentru scopuri nobile și universale. Și, de fapt, literatura – fie că o scrii, o citești, o traduci ori o interpretezi – înseamnă o prietenie familială între oameni străini și necunoscuți.

Pe Mircea Cărtărescu l-ați tradus încă din 2007. Ce le atrage atenția editorilor unguri în cazul autorilor români? Există niște trend-uri?

Inițial, cînd ne pregătiserăm cu programul editorial pentru evenimentele de Capitală Culturală Europeană, am pornit o mică colecție cu volume de proză sau proză scurtă din diferite țări, cu autori importanți din aceeași generație. Primele volume erau De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu, un volum al scriitorului belgian Brusselmans și unul de László Márton din Ungaria. Numele colecției a fost „Carte pentru călătorie“, cîte un volum de la fiecare autor care s ar fi putut citi în trenul accelerat între Budapesta și Pécs – spre o Capitală Europeană! Cu ani în urmă apăruseră deja Nostalgia și primul volum din Orbitor în traducerea lui László Csiki, la care am lucrat ca redactor și am discutat mult despre această proză interesantă și atît de diferită de literatura noastră. M-a tentat pur și simplu, am fost curioasă cum sună ungurește în traducerea mea. Îl știam deja pe Cărtărescu, dar ca poet, cînd în 1996, la Frankfurt, pe raftul Editurii Humanitas, am descoperit Nostalgia. Am început s-o citesc și n-am mai putut să mă despart de ea. În anul următor a și apărut la Jelenkor, și a avut mare succes.

Trend-uri nu prea sînt, dar contează editura originală și apariția anterioară la o editură occidentală renumită. Numele editurii este echivalent cu marca scriitorului, și de multe ori editura joacă și rolul agenției literare. De aceea zic eu că colaborările între edituri sînt foarte importante și utile. Precum și întîlnirile organizate și atelierele pentru traducători, unde discutăm probleme practice legate de traducerile noastre, facem recomandări, oferte, circulă informații între noi. Eu am învățat foarte mult de la colegii mei traducători, ei cu toții sînt niște oameni excepționali. Și, cîteodată, chiar este miraculos cum ajungem noi, traducători din țări diferite, la aceiași autori, la aceleași opere și de multe ori la aceleași concluzii.

Care sînt autorii din portofoliul dvs.? Și ce urmează?

Acum lucrez la Solenoidul lui Mircea Cărtărescu. Nu știu cînd va apărea și o invidiez tare mult pe Antónia Escandell Tur, traducătoarea catalană, cu care am discutat mult la Ipotești despre cartea asta minunată și pe care deja a reușit s-o publice la Barcelona. Aș mai dori să traduc Pe cîmpia Armaghedonului de Marta Petreu, aș dori să traduc Matei Vișniec.

Cît a influențat situația politică din Ungaria ce se întîmplă în zona culturală?

Cred că situația politică totdeauna are o influență puternică asupra vieții culturale. Puterea, pentru succese politice sau interese economice, mereu încearcă să manipuleze cetățenii și prin cultură. Dar și politica necesită o anumită cultură, și ea aparține culturii generale a unei țări. În țările postcomuniste, oamenii nu sînt încă obișnuiți cu responsabilitatea personală, le place mai mult să fie conduși de o putere mai puternică decît de ei înșiși. Însă cultura umană universală, după părerea mea, este mai presus de politica actuală, de mici incidente ocazionale.

N-aș vrea să fiu patetică, dar sînt convinsă că și cultura și literatura adevărată se bazează pe libertate, încredere și respect față de om, adică reprezintă conștiința vie a unei societăți. Cu alte cuvinte, literatura de calitate e întotdeauna în stare să repare lucrurile stricate/distruse de politică. 

a consemnat Ana Maria SANDU

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.