Toamna se numără premiile literare
Pe piaţa de carte din Europa occidentală, un premiu literar important înseamnă vînzări bune, uneori chiar şi de zece ori mai mari în comparaţie cu media. O banderolă roşie pe care e înscris premiul aduce mai multă vizibilitate în librării şi o putere de seducţie aproape infailibilă. Premiile se lasă deocamdată aşteptate. Dar avem măcar listele nominalizaţilor. În Marea Britanie, Julian Barnes figurează printre favoriţi la Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii internaţionale. Este deja a patra oară cînd obţine o nominalizare la acest premiu. Anul acesta, romanul pentru care a fost remarcat de critici şi de juriu este The Sense of an Ending, o poveste despre adolescenţă şi spirit caramaderesc. Ceilalţi cinci nominalizaţi la Booker Prize sînt Stephen Kelman, A.D. Miller, Carol Birch, Patrick deWitt şi Esi Edugyan.
În Franţa, juriul a comunicat deja lista nominalizaţilor la mult aşteptatul premiu Goncourt. Din cele peste 650 de romane publicate în acest sezon literar, juriul a reţinut cincisprezece. Printre nominalizaţii la premiul ce va fi oferit pe 2 noiembrie la Restaurantul Drouant figurează, en tête de liste, clasici contemporani, dar şi un debutant. Emmanuel Carrère – cu Limonov, Véronique Ovaldé – cu Des vies d’oiseaux, Eric Reinhardt – cu Le système Victoria sînt autori consacraţi, distinşi deja cu numeroase premii. Alexis Jenni ar avea şi el şanse mari să obţină premiul: romanul său de debut – L’Art français de la guerre – a avut parte de numeroase cronici (foarte) elogioase prin presa literară.
Emoţii şi în Germania pentru cei 20 de nominalizaţi la Buchpreis – premiu ce va fi oferit în octombrie, în cadrul Tîrgului de Carte de la Frankfurt. Jan Brandt cu Gegen die Welt, Peter Kurzeck – cu Vorabend, Wilhelm Genazino – cu Wenn wir Tiere wären şi Navid Kermnani cu Dein Name sînt autorii cel mai bine plasaţi pentru a obţine cel mai important premiu german. Buchpreis nu are o istorie prea îndelungată, însă distincţia şi-a cîştigat prestigiu datorită contextului în care este oferită: dacă Frankfurt e un fel de placă turnantă a pieţei internaţionale de carte, premiul oferit pe această scenă este, cu siguranţă, o platformă de promovare infailibilă. Dar prestigiul nu pune premiul la adăpost de suspiciuni. Chiar dacă juriul (de fiecare dată altul) este format deopotrivă din scriitori consacraţi, şefi ai organizaţiilor profesionale şi jurnalişti literari, tot se aud, de fiecare dată, zvonuri cum că premiul ar face jocurile cutărei sau cutărei edituri. Pînă la urmă, despre bani e vorba!
Premiile ca motor al pieţei de carte – iată cum competiţia pentru calitate literară se transformă într-o competiţie economică. Perspectiva nu e deloc nouă, iar criticii literari avertizează, de fiecare dată, asupra riscurilor pe care autorii, editurile, şi nu în ultimul rînd cititorii ar trebui să şi le asume cînd se închină în faţa acestor distincţii. Adesea, aceiaşi critici care acceptă să jurizeze premiile literare sînt şi cei mai zgomotoşi.
Frédéric Beigbeder ar fi, în acest context, un caz patologic. Autor de mare succes – deşi nu neapărat înzestrat cu talent literar –, el este unul dintre cei care scriu uşor şi apar mereu în actualitate. Adesea cărţile sale sînt distinse cu premii mai mult sau mai puţin importante – dar asta nu ne scuteşte de văicărelile lui cu privire la inutilitatea premiilor sau de lamentaţiile sale despre posibile manipulări, sforării, combinaţii etc. la jurizare. Acelaşi Frédéric Beigbeder este şi „inventatorul“ unei distincţii anuale acordate autorilor tineri, Prix de Flore. Tot el, în calitate de colaborator al revistei Lire, „taie şi spînzură“ printre debutanţi sau autori consacraţi, arătînd direcţii, tendinţe şi ierarhii. Cred că ar fi inutil să mai menţionez ce părere are Beigbeder despre critica literară. Aţi ghicit: e inutilă, nu-l interesează...
