„Tinerii nu sînt fericiţi să afle ce fel de lume vor moşteni“ – interviu cu Elizabeth KOLBERT
Jurnalista şi scriitoarea americană Elizabeth Kolbert (n. 1961) este comentatoare a problemelor de mediu pentru revista The New Yorker. În 2015 a primit Premiul Pulitzer de nonficţiune pentru cartea A 6-a extincţie. O istorie nenaturală de a Pămîntului, apărută în traducere la Editura Litera.
Cînd aţi realizat că vreţi să fiţi jurnalistă şi de ce aţi ales zona mediului?
Am fost jurnalistă încă de cînd mi-am început viaţa adultă. Am fost norocoasă să primesc un job de sortare a corespondenţei la The New York Times pe cînd aveam doar 23 de ani şi cumva lucrurile au început de acolo. Multă vreme m am ocupat de politică, dar după o vreme mi s-a părut să scriu aceeaşi poveste la nesfîrşit şi că, imediat ce o scriu, e deja depăşită. Am vrut să scriu ceva care să fie relevant şi a doua zi, şi a treia zi – aşa am ajuns să abordez probleme legate de mediu.
Ce cărţi v-au deschis mintea şi v-au influenţat cariera?
O astfel de listă ar fi prea mare: orice de la Procesul lui Kafka la Controlul asupra naturii de John McPhee.
După ce am citit A 6-a extincţie, am spus tuturor că această carte ar trebui predată în şcoli. Mă întreb cum sînt receptate conferinţele dvs., dacă, oferindu le oamenilor informaţia necesară, îi ajută să înţeleagă cu adevărat ce se întîmplă cu planeta?
Vorbesc deseori în colegii şi în universităţi şi trebuie să spun că lucrarea mea a fost bine receptată în şcoli. Deşi, în mod evident, tinerii nu sînt prea fericiţi să afle că lumea pe care o vor moşteni este completamente afectată.
În carte vă abţineţi să daţi un verdict – prezentaţi doar faptele şi opiniile oamenilor de ştiinţă –, dar îmi imaginez că, în ciuda acestei abordări echidistante, au existat voci care au contestat teoria Antropocenului. Vi s-au cerut explicaţii şi clarificări suplimentare?
Informaţiile oferite de mine în A 6-a extincţie n-au fost contestate prea des. Îmi place să cred că faptele vorbesc singure, dar ştiu că nu e cazul de fiecare dată.
Aţi publicat recent un articol în The New Yorker despre mai multe lucrări de psihologie care demonstrează că raţiunea şi dovezile ştiinţifice nu ne ajută prea mult să ne schimbăm părerile greşite asupra unor fenomene. Îi citaţi pe cercetătorii Sloman şi Fernbach, care spun că „opiniile noastre despre anumite probleme nu se formează nicidecum în urma unei profunde înţelegeri“ şi că totul are, mai degrabă, o bază emoţională. De unde şi succesul „faptelor alternative“…
Este pur şi simplu terifiant. Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu un sentiment de teamă pentru ce ne aşteaptă.
Aţi călătorit mult (eu am numărat cel puţin 12 destinaţii) pentru a aduna suficiente informaţii pentru cartea dvs. Care este cea mai şocantă experienţă din aceste locuri?
N-aş descri-o chiar ca fiind şocantă, dar cea mai uluitoare experienţă a fost vizitarea Marii Bariere de Corali. A fost incredibil pentru că nicăieri altundeva nu vei găsi o asemenea abundenţă a formelor de viaţă. Pur şi simplu este de necrezut ceea ce vezi! Dar reciful se află într un mare pericol din cauza încălzirii globale şi a creşterii acidităţii oceanului – o tragedie de necrezut într-un cu totul alt fel.
Faptul că aţi descoperit atîtea despre starea planetei documentîndu-vă pentru carte v-a influenţat cumva stilul de viaţă?
Am încercat să reduc acasă consumul de energie şi impactul pe care-l am eu însămi asupra planetei. Dar, ca americană, ştiu că folosesc încă mult mai mult decît s-ar cuveni. Aşa că, din păcate, nu mi-am ridicat încă viaţa la un nivel exemplar pentru ceilalţi.
Lucraţi la o nouă carte?
Încă nu am găsit ideea potrivită, dar mi-ar plăcea ca în curînd să încep o nouă carte.
a consemnat Cătălina MICIU
Foto: Barry Goldstein
