TIFF-ul grecesc sau cum să sfidezi criza

Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
TIFF ul grecesc sau cum să sfidezi criza png

Festivalul de Film de la Salonic s-a desfăşurat în perioada 1-10 noiembrie. Am fost acolo, am bătut oraşul în lung şi-n lat, am stat la rînd la bilete, ne-am bucurat de filme de atmosferă. Aşadar, un puzzle jurnalistic al ediţiei cu numărul 54.

● Ana Maria SANDU

Despre Festivalul de Film de la Salonic ştiam de la Alex. Leo Şerban. El îmi povestea an de an ce nu trebuie ratat dacă ajungi în oraşul grecesc de la mare, care-i plăcea mult, de ce e musai să urci pe deal şi să cobori pe străduţele înguste şi abrupte unde pisicile dorm tolănite la umbra unor tufe de leandri înfloriţi şi de portocali, cum se vede priveliştea de pe terasa Hotelului Electra, unde se mănîncă cel mai bun peşte etc. Am descoperit toate aceste delicii.  

Criza n-am simţit-o, oraşul pare într-o vacanţă eternă, cîrciumile şi barurile sînt pline, magazinele – la fel. Dar toată lumea vorbeşte despre ea. Iar previziunile pentru anul viitor, inclusiv în ceea ce priveşte soarta festivalului, nu par deloc optimiste. Garnitura românească a fost, anul acesta, una impresionantă: de la regizori – Corneliu Porumboiu, Tudor Cristian Jurgiu, Nicolae Constantin Tănase, Tudor Giurgiu –, la juraţi – Ada Solomon, Magda Mihăilescu –, plus o grămadă de filme incluse în secţiunea „Balcan Survey“, de care se ocupă neobositul Dimitri Eipides: California Dreamin’, Balanţa, Filantropica, È pericoloso sporgersi, A fost sau n-a fost, Moartea domnului Lăzărescu.  

La Salonic te simţi ca acasă. E imposibil să nu dai de un chlener plecat din România, să nu te împrieteneşti cu patronul tavernei unde te duci de cîteva ori să mănînci, să nu-ţi zici „gata, azi ne oprim, ne menajăm papilele gustative şi stomacul, nu mai încercăm toate aromele din lume la tavernele noastre favorite, Agora şi Mandola, şi numărăm mai bine carafele de vin alb“, ca în secunda următoare să mai comandăm ceva. Ne consolăm repede, e imposibil să nu profităm de starea asta în care tot ce avem de făcut e să vedem filme, să vorbim despre ele, să ne bucurăm de mare şi de un noiembrie mai însorit ca niciodată în perioada asta din an.  

Un festival de film e o bulă temporală. Picioarele învaţă repede drumurile şi te duc singure în sălile de cinema (la Salonic n-am văzut proiecţie la care să nu fi fost sold out). Mintea ia o pauză, intri pe o şină care te poartă din poveste în poveste. Mă emoţionez la filmul La voz de los silenciados al unui regizor simpatic şi vital, Maximón Monihan, făcut aproape fără bani, de care ne-a vorbit la o masă între fava şi un dog fish marinat. Rîd în hohote la rusescul Celestial Wives of the Meadow Mari (regia Aleksei Fedorchenko), care e un fel de Povestea poveştilor în altă dimensiune, dar la fel de absurd şi de savuros. Mă hotărăsc să plec după 20 de minute de la mexicanul Penumbra, pentru că mi se pare mult prea lent şi prea tras de păr. Cîştig o oră de stat la soare, pe malul mării, cu o carte în braţe, şi mă ridic de pe ponton doar după ce simt că am luat atîta căldură încît să-mi ajungă pentru o iarnă întreagă. A doua zi mă trezesc, mă gîndesc la o replică şi nu mai ştiu prea bine dacă era dintr-un film sau din cartea pe care o citesc în reprize. Îmi amintesc brusc, apoi o iau de la capăt.  

● Anca GRĂDINARIU

Un afiş aflat într-un cinematograf din portul Salonicului avertizează că o uşă nu se poate închide din cauza unei „probleme temporare“; îl văd de şase ani de zile, de cînd vin la festival. Cam de tot atîta timp, Grecia e în criză, o altă (mare) problemă temporară care s-a cronicizat. Şi, totuşi, ca şi oraşul, şi festivalul se încăpăţînează să sfideze recesiunea: la fel cum terasele sînt pline la orice oră, şi proiecţiile de film sînt, într-o proporţie copleşitoare, sold out.

Ca să identifici semnele de criză, trebuie să le cauţi din greu: poţi descoperi că numărul de cerşetori locali e în creştere, că mulţi artişti de operă cîntă pe stradă pentru cîţiva bănuţi şi că există buticuri şic care au falimentat. Dar, pentru fiecare magazin închis, apare un altul de lux, iar la fiecare cerşetor există zeci de oameni cu sacoşe imense, care blochează trotuarele. Mi se repetă că toate astea nu sînt decît un simptom.  

Cel mai mare şi mai vechi festival grecesc de film supravieţuieşte cu ajutorul banilor UE (organizaţie identificată ca mama tuturor relelor greceşti, în discuţiile încinse din taverne) şi e mereu în pericol. Pentru viaţa culturală a Macedoniei şi pentru un critic de film ca mine, îndrăgostit şi de cinema, dar şi de oraş, dispariţia festivalului ar fi un dezastru.  

Competiţia (care de doi ani nu mai are premii în bani) a fost şi anul acesta solidă, însă preferatele mele au rămas secţiunile „Balcan Survey“ (în 2013, a aniversat 20 de ani de existenţă, redifuzînd patru filme româneşti incluse în programele de pînă acum: Moartea domnului Lăzărescu, California Dreamin’, È Pericoloso Sporgersi şi A fost sau n-a fost?) şi „Open Horizons“, dedicată producţiilor independente originale şi filmelor provocatoare şi „orientate social“. Din nou, experienţa a fost niţel schizoidă: în săli, am văzut pelicule tulburătoare, grele, deprimante, în timp ce afară, soarele orbitor se oglindea obscen de pitoresc în marea liniştită, îndemîndu-mă să uit de toate. Selecţia a fost eclectică şi, încă o dată, entuziasmantă: a cuprins drame intimiste (Las Lágrimas, r. Pablo Delgado Sánchez), pelicule cu şanse la Oscar (The Broken Circle Breakdown, r. Felix van Groeningen), fabule erotice inclasabile, de un umor voluptuos şi suprarealist (Celestial Wives of the Meadow Mari, r. Aleksei Fedorchenko), succese canneze (Miele, r. Valeria Golino), mici bijuterii inventive (La voz de los silenciados, r. Maximón Monihan) şi opere ce frizează capodopera, realizate de cineaşti americani nonmainstream (Nebraska, r. Alexander Payne şi Night Moves r. Kelly Reichardt). Sigur, au existat şi acele inevitabile producţii arthouse pretenţioase şi plicticoase, în timpul cărora chemarea mării s-a dovedit mai puternică… La Salonic n-am putut scăpa de un sentiment optimist, datorat nu numai atmosferei vibrante, ci şi plăcerii pe care mi-a provocat-o constatarea că cinema-ul şi cultura nu mor cînd vor cîinii economici.  

● Laura POPESCU

De multă vreme îmi doresc să ajung la festivalul de la Salonic. Mi-am imaginat un festival pur şi dur, cu multe filme bune. Un amic britanic mi-a zis: o să vezi un oraş cu oameni cu bani şi cu gusturi. Aşteptările nu mi-au fost înşelate deloc. Am văzut, e drept, şi un puhoi de cerşetori cum nu vezi nici măcar pe la noi, în criza noastră. Dar Salonicul are un farmec elegant, e un oraş de gurmanzi şi de pisici, şi are, cred, cei mai mari cîini comunitari din Europa. Cîini cît viţeii, demni, care nu cerşesc şi nu se lasă mîngîiaţi decît rar. Salonicul îi iubeşte, sînt cei mai buni şi mai constanţi clienţi ai tavernelor. Iar festivalul e aşa cum am visat: un fel de best of al anului festivalier, care, fără să fie preocupat de premiere, adună tot ce e mai bun de peste tot. Am ieşit devastată de la belgianul The Broken Circle Break Down, am rîs isteric, ca să nu plîng, şi am scos din buzunar 8 euro pentru un gin tonic care nu mi-a plăcut. Pentru că nu puteam să mă îngrop în plîns în camera de hotel (da, după ce cu o zi înainte am rîs de un producător mexican care ne-a mărturisit că el cam plînge la filme). Era abia a doua zi şi credeam că, gata, mi-am găsit filmul. Dar au urmat rusescul cu femei păgîne – antidotul perfect pentru toate (şi erau multe) poveştile depresive care au urmat, şi filmul italian Miele, despre un înger al eutanasiei căruia i se întîmplă ceva poate logic, dar, sigur, neaşteptat. Au fost filme peste filme bune, întrerupte de îndopări şi degustări de vinuri. Am văzut debuturi spectaculoase – printre ele, mexicanul Las Lagrimas al lui Pablo Delgado, o poveste intimistă, teribil de emoţionantă, care foloseşte minimalismul şi intimismul în modul cel mai potrivit şi n-are nevoie să apese pe vreo pedală pentru că meşteşugul cinematografic e de partea lui. Tot debut a fost şi La voz de los silenciados, care sparge puroiul unei poveşti ce nu ne e deloc străină, a surdo-muţilor care cerşeau în anii ’90 prin metrourile newyorkeze. Regizorul Maximón Monihan, crescut la Washington şi rezident al New York-ului, a povestit cum n-a avut bani nici măcar de un microfon. Actorii sînt, în marea lor majoritate, neprofesionişti. Filmul e numai nerv şi creativitate. E repetitiv, obsedant şi copleşitor, şi reuşeşte să-şi imagineze, cu realmente doi bani, ce e dincolo de graniţa auzului, să dea vocea pe care o promite în titlu.

La Salonic, cu cît simţurile ţi se lăbărţează, cu atît ţi se ascute conştiinţa cinefilă. Nu e deloc puţin. Nu există nici un fel de balast, greutatea e numai acolo unde trebuie să fie, adică în burţile şi în creierele permanent afumate ale tuturor posesorilor de badge. Sper ca festivalul să nu piară fiindcă tocmai m-am îndrăgostit. 

pagină realizată de Ana Maria SANDU 

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.