"TIFF-ul a devenit o instituţie” - interviu cu Tudor GIURGIU -

Din păcate, eu nu am văzut filmul Nord, dar el a fost prezentat la Festivalul de la Berlin şi am citit multe cronici favorabile. Ca să fiu sincer, eu sînt împotriva ex aequo-urilor la orice nivel, după cum sînt şi împotriva menţiunilor speciale şi a altor tipuri de distincţii care nu spun mare lucru şi poate dau o uşoară senzaţie de compromis. Prefer modalităţile mai tranşante de recunoaştere a unor valori. Pe de altă parte, atunci cînd Mihai Chirilov a încheiat selecţia pentru TIFF şi cînd s-a decis că filmul lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv, trebuie să intre în competiţie, el nu era încă premiat la Cannes, avea doar statutul de potenţial aspirant la un premiu. Decalajul menţionat în întrebare deja nu mai poate fi controlat. Este ca şi cum ai juca fotbal la tine acasă, publicul ţine altfel la tine… Juriul cred că a dorit, pe de o parte, să premieze două tendinţe artistice, pe de altă parte, prin premiul acordat filmului Nord (care a avut foarte mult succes), cred că s-a încercat împrăştierea oricărei urme de favoritism, de bănuieli cum că filmul lui Porumboiu s-ar impune ca unic cîştigător cert. Aşadar, cu toată reţinerea mea faţă de ex aequo-uri, cred că, de data aceasta, lucrurile au funcţionat cu sens. Dacă ne referim la premiile de excelenţă sau pentru întreaga carieră, intervine o întrebare firească: ce criteriu stă la baza lor? Ce determină, la un moment dat, alegerea unui artist în locul altuia? În cazul lui Florin Piersic şi al Claudiei Cardinale, lucrurile sînt clare: se împlinesc 50 de ani de carieră în ambele cazuri. Dar în cazul maestrului Mircea Albulescu? La noi, lucrurile sînt destul de democratice. Ne gîndim, bineînţeles ca premiatul să aniverseze un moment special (o vîrstă rotundă, încununarea unei cariere etc…) sau să fie prezent în festival cu o creaţie remarcabilă. De exemplu, atunci cînd am premiat-o pe Ioana Bulcă, acum două ediţii, am corelat acest premiu cu rolul ei din filmul lui Nae Caranfil. Mi s-a părut important să acordăm o recunoaştere specială unei actriţe care a marcat istoria filmului românesc prin roluri foarte interesante şi se întoarce cu o compoziţie la fel de valoroasă. Mi se pare esenţial să premiem şi să recunoaştem valoarea unor artişti care fac parte dintr-o generaţie de spectatori care nu sînt neapărat ai TIFF-ului, e important să ne apropiem de acele generaţii pentru care cei premiaţi au funcţionat ca modele. De exemplu, numele lui Mircea Albulescu nu are, pentru un student de 22 de ani din Cluj, aceeaşi rezonanţă pe care o are pentru generaţia mea sau a părinţilor mei. În cazul lui Mircea Albulescu, criteriul a fost simplu: el a făcut în film unele roluri memorabile, este un actor care a marcat istoria filmului românesc. În discursul rostit la primirea premiului, Mircea Albulescu a vorbit emoţionant despre acei colegi ai săi mai tineri, care nu mai sînt printre noi. Şi mă gîndeam că, de exemplu, un actor ca Adrian Pintea nu va putea niciodată să ia acest premiu. Rolul lui tocmai acesta este: de a ne recunoaşte valorile atîta timp cît se află printre noi. "CNC a organizat un boicot" Cum aţi reuşit să organizaţi acest festival, în condiţiile în care se taie bugete, se anulează evenimente, toată lumea se plînge că nu există fonduri? TIFF-ul a avut o ţinută care nu a lăsat deloc să se simtă că am fi în criză. Eu cred că am reuşit prin perseverenţă, prin încăpăţînare şi graţie unor sponsori care, în ultimul moment, au venit alături de noi şi au salvat soarta festivalului. Şi noi am avut parte de "reduceri bugetare", Ministerul Culturii şi Cultelor ne-a redus suma alocată la jumătate, după rectificarea bugetară care a afectat şi alte evenimente, nu numai TIFF-ul. Banii de la CNC, deşi au fost mai mulţi decît anul trecut (600.000 lei faţă de 550.000 în 2008), datorită devalorizării leului au fost, în fond, mai puţini cam cu 10.000 de euro. Încă nu ne-am acoperit tot bugetul şi am fost obligaţi să reducem cheltuieli din mers, inclusiv în timpul festivalului. Dar sponsorii au fost alături de noi şi a fost o mare bucurie să văd că alături de Vodafone, partener constant şi de tradiţie, ni se alătură Ursus, care este un brand clujean, sau alţi sponsori care au sprijinit pentru prima dată TIFF-ul, companii de renume pe plan internaţional. De asemenea, e foarte important că am avut de partea noastră şi administraţia publică locală, că la nivelul Consiliului Local Cluj Napoca sau al Consiliului Judeţean Cluj am fost susţinuţi. La un moment dat, în cadrul prezentării Galei TIFF, aţi criticat situaţia de la CNC. Ne puteţi da mai multe detalii? Cred că era momentul cel mai prielnic să vorbesc despre acest fapt, avînd în vedere că în sală se aflau premierul României, ministrul Culturii şi multe alte personalităţi care puteau să audă explicit ce aveam de spus. În condiţiile în care acest festival se impune drept un eveniment cheie pentru strategia culturală a României şi vin oameni din toate colţurile lumii, din Mexic pînă în Afganistan, mi se pare complet anormal ca în sală să nu se afle nici un reprezentant al Centrului Naţional al Cinematografiei! Invitaţiile au fost trimise, noi îi aşteptam, dar dumnealor au găsit de cuviinţă să decline invitaţia. Cred că s-a organizat, de fapt, un embargo, un boicot nedeclarat, care arată că, la urma urmei, trăim în două lumi paralele: o lume a succeselor filmului românesc, a premiilor pe care le-au luat şi le mai iau colegii mei, o lume a acestui festival care face, cred, foarte mult bine filmului şi culturii româneşti în general şi o altă lume a unei instituţii încremenite în proiect, o instituţie care nu e "din acelaşi film" cu prestigiul pe care l-am adus noi filmului românesc. E ca în povestea cu hainele împăratului: nimeni nu îşi dă seama că suveranul este gol! Sper ca premierul Emil Boc, clujean şi mare susţinător al festivalului, să fie consecvent în declaraţiile făcute după Gală şi să ia măsuri. Noi acum vorbim de o stare de fapt, de un efect. Bănuiesc că vă sînt clare şi cauzele. Cauza este cu siguranţă dată de faptul că, alături de Cristian Mungiu şi alţi colegi, ne-am manifestat ca nişte voci tranşante cu privire la anumite schimbări pe care CNC-ul ar trebui să le facă dacă îşi doreşte cu adevărat să lupte pentru îmbunătăţirea unei stări, în primul rînd a unei stări morale a filmului românesc, pentru a nu mai finanţa eşecuri în serie. Aşa cum o văd eu, instituţia numită CNC, în loc să fie vîrful de lance care să provoace schimbări, e o instituţie care se teme constant să îşi asume acest tip de responsabilitate, care, pînă la urmă, îi revine de drept. Nu e normal să ne consumăm la infinit timpul gîndindu-ne ce schimbări se pot face la nivel de legislaţie, de regulamente, noi avem alte meserii, aceste schimbări ar trebui să vină de acolo. E dramatic că după atîţia ani nu reuşim să avem o instituţie solidă care să reprezinte interesele filmului românesc şi în care oamenii să îşi asume curajul unor schimbări necesare. E ridicol să vezi că într-o ţară care a obţinut un Palme D’Or, care are succese extraordinare pe plan internaţional în domeniul filmului, instituţia care ar trebui să se lupte pentru a oferi un cadru benefic creaţiei în domeniu face prea puţin în acest sens. Nu credeţi că e vorba de o teamă ca nu cumva unele mituri să fie înlocuite cu altele? Sau să fie, oare, vorba de un conflict între generaţii? Tensiunile acestea sînt normale pînă la un punct, ele s-au întîmplat şi în alte ţări şi au avut loc şi în cazul altor arte, nu e numai situaţia filmului. În ceea ce priveşte conflictul menţionat, ce s-a întîmplat în aceste zile la Cluj nu a fost numai sărbătoarea "noului val" al cinematografiei româneşti. De exemplu, unul dintre artiştii care au fost omagiaţi cu o mini-retrospectivă la TIFF a fost Dan Piţa, un regizor consacrat, din altă generaţie, căruia nu i se poate contesta sub nici o formă contribuţia esenţială la istoria filmului românesc. "Ne-am atins nişte limite" Ce ar fi de spus, dacă ar trebui să evaluaţi TIFF-ul în comparaţie, desigur, şi cu ediţiile anterioare? Senzaţia mea după această a opta ediţie e că se poate mai bine de atît, dar nu mai mult. Cred că ne-am atins nişte limite în ceea ce priveşte numărul de filme pe care le aducem (anul acesta au fost proiectate 200 de filme!), sălile în care facem proiecţiile, tipurile de evenimente petrecute în paralel în perioada festivalului. Pe de o parte, a fost o ediţie solicitantă, pe de altă parte, nu, pentru că lucrăm cam cu aceeaşi echipă de ani buni. Sînt 160 de oameni în staff, 250 de voluntari, fiecare ştia foarte bine ce are de făcut, de aceea lucrurile au mers bine. Dacă pe verticală (mă refer la produsele artistice prezentate şi la modalităţile de a găsi finanţare) am atins maximum pe care îl putem face, cred că de la anul trebuie să ne preocupe o îmbunătăţire pe orizontală. Prin asta înţeleg remedierea siutaţiei în care se află infrastructura şi schimbarea condiţiilor în care sînt prezentate filmele. Ele sînt proiectate în condiţii proaste în cinematografele ce aparţin Româniafilm şi care vor trece, sper, în administrarea consiliilor locale. După opt ani de festival rămîn totuşi cu o frustrare legată de faptul că regizorilor care vin la TIFF nu li se poate oferi cadrul necesar ca filmele lor să fie văzute la calitatea originară. Cînd regizezi un film şi ştii că el sună şi arată într-un fel, iar în sală îi este distorsionată calitatea, este extrem de frustrant. Sper să treacă cinematografele în administrarea primăriilor, iar la anul să putem să oferim condiţii optime de proiecţie a filmelor. Cunoaşteţi foarte bine nivelul festivalurilor internaţionale de film. Unde aţi plasa TIFF-ul în acest peisaj al manifestărilor de gen? Sînt oameni din industria de film care nu au mai fost la TIFF de patru-cinci ani şi care au spus că se vede o mare schimbare în bine, că e extrem de bine organizat, toată lumea a admirat modul în care primim oaspeţii. Eu zic că stăm foarte bine la nivel european. Desigur, există încă probleme ca acelea legate de infrastructură sau de ticketing (nu am reuşit să implementăm încă un sistem electronic în toate sălile de cinema), iar aceste aspecte încă ne mai trag în jos. Dar din alte perspective " organizare, calitatea filmelor prezentate şi a evenimentelor conexe " eu cred că TIFF-ul este printre cele mai bune festivaluri din Europa, cel puţin din Europa de Est, unde există festivaluri cu tradiţie precum cel de la Karlovy Vary sau Salonic, ori cel de la Sarajevo (care are un buget dublu faţă de cel al TIFF-ului). TIFF-ul a devenit, încet-încet, o instituţie, noi lucrăm cam zece luni pe an pentru a pregăti aceste zile de festival. Problemele legate de bugetarea festivalului nu ne oferă o perspectivă tocmai relaxată, iar eu resimt o anume frustrare legată de faptul că, deşi este limpede importanţa evenimentului TIFF pentru imaginea culturală a României, încă nu am reuşit să convingem organele abilitate că investiţia într-un astfel de eveniment este una majoră. Sînt disparităţi enorme între modul în care se alocă sume manifestărilor culturale. Eu nu cred că TIFF-ul este mai puţin important decît, să zicem, Festivalul "George Enescu". Respect din toată inima muzica simfonică, cea clasică şi pe artiştii care o creează şi interpretează, respect instituţia acestui festival, dar nu pot să uit cum, în urmă cu doi ani, într-o conferinţă de presă, Ion Holender a declarat cu sinceritate că acest festival nu are nici un ecou pe plan internaţional, în sensul că un meloman de la Londra sau de la Viena nu va veni să asculte un concert la Bucureşti cînd are acasă la el toate aceste oportunităţi. Cred că ne lipseşte o strategie bazată pe o analiză a modului în care ţara are mai mult de cîştigat de pe urma susţinerii anumitor forme de artă. Nu există un echilibru cu privire la modul în care sînt susţinute manifestările culturale. Eu cred că, prin ceea ce s-a realizat în ultimii cinci ani, filmul românesc este arta cu cea mai palpabilă ascensiune şi cred că s-ar fi impus, la nivel de strategie culturală, să i se acorde mai multă importanţă. Dacă în acest moment aţi avea la dispoziţie toată istoria filmului, cu toţi creatorii ei, cu cei care sînt şi cu cei care nu mai sînt printre noi şi vi s-ar spune că puteţi alege un singur om pe care să îl aduceţi la TIFF, cine ar fi acela? În mod evident ar fi un regizor şi ar trebui să mă gîndesc mult pe cine să aleg între doi maeştri, doi magicieni precum Stanley Kubrick şi Federico Fellini. Probabil ar rămîne Stanley Kubrick pentru că mi se pare unul dintre puţinii mari cineaşti care au reuşit să facă atît de bine filme extrem de diferite. De exemplu, de la Spartacus la Portocala mecanică sau Barry Lyndon, Kubrick şi-a pus semnătura pe nişte creaţii complexe şi fundamental distincte. A fost un om extrem de interesant, cu o manie a controlului şi a preciziei dusă la extrem. Dacă l-aş putea reînvia şi aduce aici la Cluj, ar fi, poate, cel mai bun lucru care mi s-ar putea mie întîmpla. Dar fie m-am născut eu prea tîrziu, fie festivalul s-a ivit prea tîrziu. Sau poate Kubrick a plecat prea devreme. a consemnat Gina ŞERBĂNESCU