Taxa pe viaţa virtuală a murit – dar nu definitiv
Zeci de mii de oameni au protestat săptămîna trecută împotriva unei iniţiative a guvernului ungar, considerată nedreaptă şi aberantă, de a impune o taxă nouă. O taxă pe Internet. Ungaria e prima ţară din lume care a conceput o asemenea lege. Legea a rămas în faza de proiect. Pînă la urmă, guvernul a abandonat-o, în urma protestelor masive.
Să ne înţelegem, accesul la Internet nu poate fi considerat un drept natural sau inalienabil, oricît de mult s-ar insista pe ideea de libertate de circulaţie a informaţiei; iar o taxă pe Internet nu poate fi considerată o îngrădire a accesului la informaţie, mai ales dacă, de pildă, ar exista şi înlesniri ori scutiri pentru categorii defavorizate. Este dreptul legitim al oricărui guvern să taxeze şi să suprataxeze. Doar că guvernul de la Budapesta a greşit de două ori.
O dată pentru că legea în sine e discutabilă. Proiectul legislativ a fost contestat încă dinainte să ajungă în Parlament şi a fost „ajustat“ pe parcurs, pentru a calma spiritele. 50 de cenţi pentru fiecare gigabit transferat pe lună, pentru fiecare cont, nu e o sumă uriaşă nici măcar pentru Ungaria, o ţară cu o economie sub media europeană. Dar împovărează, cu siguranţă, bugetele familiilor mai sărace. Să nu uităm că, în Ungaria, mulţi trăiesc cu venituri lunare între 200 şi 400 de euro. Pentru consumatorii „mari“ de Internet, un gigabit de trafic înseamnă puţin, e o limită uşor de depăşit – deci vor plăti mai mult. În urma criticilor, s-a introdus un nou paragraf, care limitează taxarea la cel mult 2,30 euro. De ce s-a introdus acest paragraf suplimentar în locul unui impozit pauşal de 2,30 euro? Pentru că un paragraf ar fi uşor de eliminat, pe şest, printr-o iniţiativă a guvernului, atunci cînd oamenii vor fi uitat tot scandalul legat de taxă – susţin cei care se opun legii. Alţii spun că taxa e pedeapsa pe care Orbán vrea să le-o aplice oponenţilor săi – în general, oameni foarte activi, destupaţi şi... conectaţi. Taxa e abuzivă pentru că n-are nici o justificare şi pentru că nu e deloc clar ce urmăreşte.
Pe de altă parte, guvernul Ungariei a greşit propunînd o nouă taxă, care vine în siajul multor alte impozite. În 2010, cînd a venit la putere, coaliţia guvernamentală din Ungaria a promis că va scădea taxele pentru a da o şansă întreprinzătorilor să se dezvolte. Dar taxa unică (16%) nu a funcţionat aşa cum s-a estimat iniţial. Aşa că guvernul a introdus numeroase taxe şi impozite noi, în tot felul de domenii: pentru tranzacţii, pentru fast-food, pentru companiile multinaţionale din domeniul bancar şi al serviciilor, pentru publicitate etc. Din colectarea acestor taxe, guvernul n-a reuşit să relanseze economia; şi nici să scadă datoria externă. Dacă ar lua cineva la numărat taxele, şi-ar da seama că sînt mai multe decît înainte de 2010, că banii încasaţi de stat sînt şi ei mai mulţi, dar că economia, în ansamblu, merge mai prost. Eşec pe linie, cum ar veni. De unde şi taxofobia populaţiei active: la ce bun încă un impozit?
Viktor Orbán e cunoscut pentru stăruinţa (uneori absurdă) cu care îşi impune proiectele, chiar şi cînd e criticat de propriul partid. Acum a cedat, dar nu definitiv. Premierul a anunţat că va propune, în ianuarie anul viitor, spre dezbatere civică, un nou proiect legislativ cu privire la taxarea traficului pe Internet. „Trebuie să vedem unde ajung profiturile generate online în Ungaria şi să căutăm o cale de a păstra o parte din aceste profituri în Ungaria“, a explicat el. Dacă asta e principala ţintă, mă întreb de ce a vrut guvernul să-i împovăreze pe consumatori, în loc să taxeze direct firmele care cîştigă din furnizarea serviciilor de Internet?
Acum vrei două luni, urmărind mania taxării din România, m-am gîndit la ce-ar mai fi de taxat în afară de aerul respirat şi de apa potabilă. Internetul! – mi-am spus, evaluînd că nu va trece mult şi va veni şi ziua în care autorităţile vor pune un bir şi pe consumul de Internet. Noroc cu eşecul lui Viktor Orbán (sau, mai bine zis, cu victoria opoziţiei), că, altfel, sînt aproape sigur că ne-am fi pomenit şi noi cu o asemenea taxă. Dacă e ceva bun în toată această poveste, atunci, cu siguranţă, e faptul că s-a văzut clar că, pînă la urmă, mişcările civice îşi ating ţinta, că pînă şi cele mai stabile guverne cedeză.
Foto: wikimedia commons
