Tancuri şi statui - Sorokin şi Kaminer despre Putin

Doi autori ruşi de succes, Vladimir Sorokin şi Vladimir Kaminer, comentează actualitatea politică internaţională. Nici unul dintre ei nu pare prea surprins de evenimentele recente din Rusia şi din Ucraina. Au scris, pe înţelesul occidentalilor, două poveşti cu tîlc despre ambiţiile lui Vladimir Putin. Amîndoi vorbesc despre Rusia ca despre Uniunea Sovietică.

● În august 1991, în timpul puciului împotriva lui Gorbaciov, Vladimir Sorokin era împreună cu prietenii săi la Lubianka, la sediul central al KGB. Scriitor marginal, refuzat de comunişti, dar cunoscut în mediile studenţeşti, underground, Sorokin spera, încă din 1991, la o „revoluţie adevărată“ în Rusia. Şi-a dat repede seama că avea să fie dezamăgit, după cum recunoaşte într-un eseu publicat săptămîna trecută în Die Zeit. Atunci, în 1991, mulţimea avea de gînd să dărîme monumentul lui Felix Dzerjinski, unul dintre fondatorii KGB. Oamenii legaseră funii în jurul statuii şi trăgeau, înverşunaţi, de ele. Dar de la un megafon s-au auzit apoi vocile liderilor pucişti care-i îndemnau pe protestatari să se liniştească. Boris Elţîn însuşi s-ar fi adresat mulţimii susţinînd că, în cădere, capul lui Dzerjinski ar distruge asfaltul şi că ar putea deteriora nişte ţevi care treceau pe-acolo, pe sub caldarîm. Mai bine să aşteptăm să vină o macara – ar fi spus, cu înţelepciune, Elţîn. Revoluţionarii au aşteptat vreo două ore să vină macaraua, strigînd, pentru încurajare, lozinci anti-KGB. În cele din urmă, macaraua a sosit şi statuia a fost demontată cu grijă şi apoi transportată într-un parc ce avea să găzduiască, mai tîrziu, multe alte figuri ale bolşevismului şi ale comunismului totalitar. Elţîn s-a instalat la putere şi lumea a uitat de zecile de statui rămase în picioare. Cam asta a fost revoluţia antisovietică, îşi aminteşte Sorokin.

Revoluţia de acum, din Ucraina, a produs, printre altele, căderea multor monumente ale foştilor lideri sovietici. Zeci de chipuri ale lui Lenin, statui, busturi, basoreliefuri au fost distruse de gloată, nimeni n-a mai aşteptat, ca atunci, în 1991, la Moscova, să vină vreo macara şi să le demonteze regulamentar. Monumentele comuniste înlăturate în Ucraina, în 2013-2014, au fost demolate de-a dreptul, nu doar înlăturate şi puse la păstrare. Aici s-a întîmplat, de-adevăratelea, o „a doua cădere a lui Lenin“. Şi acesta ar fi un indiciu clar că revolta anti-Ianucovici s-a transformat într-o autentică revoluţie antisovietică, spune Sorokin.

Rusia n-a avut încă parte de o revoluţie antisovietică. Lenin, Stalin şi fraţii lor de sînge tronează bine-mersi în Piaţa Roşie. „Din punct de vedere geopolitic şi economic, Uniunea Sovietică s-a prăbuşit. Dar ea supravieţuieşte în continuare, prin monumente, în inimile a milioane de homines sovietici“, crede Sorokin. Discursul oficial al Moscovei despre statuile liderilor sovietici distruse de revoluţionarii ucraineni de acum – cum că asta ar fi expresia unei atitudini antiruseşti – nu face decît să confirme această convingere: pentru Vladimir Putin, Rusia înseamnă (sau ar trebui să fie) Uniunea Sovietică.

Recent, un membru al dumei ruseşti a avut iniţiativa să ceară reamplasarea statuii lui Dzerjinski pe fostul ei soclu. În lumina evenimentelor recente, nu e exclus ca acest lucru să se şi întîmple.

● Scriitor german de origine rusă, autor de proză scurtă, de sketch-uri umoristice şi de editoriale spumoase, animator de cluburi disco-literare, uneori actor de stand-up comedy, Vladimir Kaminer este unul dintre puţinii germani care a înţeles ce se petrece acum în Rusia şi reuşeşte să mai şi explice totul pe înţelesul publicului larg. Într-un articol publicat pe pagina sa de Facebook, care, între timp, a ajuns viral, Kaminer încearcă să explice situaţia de acum a Rusiei. Ţara ar fi ca un vechi tanc sovietic, rămas, din 1991, fără carburant. Ca să-l pună în mişcare, ruşii au încercat deja de toate: modernizare, liberalizare, drepturile omului etc. – n-a funcţionat nimic. Apoi au luat-o altfel: au pus un pic de mîndrie naţională, ceva patriotism, nişte şovinism. „Noi nu sîntem Europa, noi avem lumea noastră, Rusia noastră.“ Tancul s-a mişcat brusc – o sută de metri în trei secunde. Poate că acest cocktail de substanţe nu ţine pe termen lung, spune Kaminer, dar uite că pe distanţe mici e imbatabil. Din păcate, nu prea poate fi manevrat cu precizie cînd face salturi din astea, iar drumurile sînt proaste. Aşa că nu e exclus să nimerească te miri pe unde. Dar asta nu e o problemă pentru ruşi, lor le place să meargă repede, ei trăiesc acolo, în lumea lor. „Noi nu sîntem Europa“, repetă ei – iar acest refren, repetat mecanic, pare să fi fost însuşit şi de ruşii din afara Rusiei. La Harkov sau la Doneţk, acolo unde tancurile ruseşti chiar stau la pîndă, de-adevăratelea, se pare că ucrainenii pro-ruşi ar fi încercat să cînte imnul Rusiei mari, dar n-au putut, căci uitaseră textul. Dar nici asta nu contează – spune Kaminer –, important e că „noi nu sîntem Europa“. Bine că nu încep să cînte „hai la lupta cea mare...“