Tăieturi din ziare şi o ţară de portrete
La Muzeul Literaturii, Viorica Ghiţă şi Nicolae Tzone au pus la cale, cu ocazia centenarului lui Geo Bogza, o expoziţie cu fotografii, manuscrise, tăieturi din ziare... Păcat că obiectele expuse nu sînt luminate cum ar merita. Desluşesc cu greu, din cauza asta, fragmente din ziarul Tempo care "începe azi publicarea unui senzaţional reportaj ÎNCHISOAREA VĂCĂREŞTI văzută de Geo Bogza. Vedetele Codului Penal: Berilă, Cantalup, Dolorosa şi toate celebrităţile şantajului, escrocheriei, spargerilor şi tîlhăriilor vor defila în cursul acestui reportaj. Geo Bogza discută cazul Berilă. Berilă discută cazul Geo Bogza". Alături, se poate citi ştirea că "Geo Bogza e liber". În apropiere, un exemplar din Poemul invectivă, pentru care scriitorul a făcut puşcărie, acuzat, printre alţii, de Nicolae Iorga şi Octavian Goga. În alt colţ al Rotondei Muzeului Literaturii sînt expuse cărţi cu dedicaţii pentru Geo Bogza de la Maria Banuş, Grete Tartler, Romulus Rusan, Costache Olăreanu, Denisa Comănescu (am admirat simplitatea dedicaţiilor sale de pe Izgonirea din paradis şi Barca pe valuri). Mai devreme admirasem un exemplar din Corp transparent pe care autorul, Max Blecher, scrisese: "Cu bună prietenie lui Geo Bogza". "Trimisul special" (cum îl numeşte ziarul pentru care trimitea corespondenţe din Spania), Geo Bogza, ne aminteşte prin această expoziţie că a fost un personaj incomod, care a încercat, în buna tradiţie de-acum a avangardelor dintotdeauna, "un atentat de un milion de ori mai periculos împotriva ordinei şi a liniştii confortabile a lumii" decît acuza de pornografie şi imoralitate pentru care a plătit cu libertatea. La distanţă de cîteva minute de Muzeul Literaturii, Teatrul Naţional, Foaierul Tapiseriilor (Sala Mare, la etaj). Singură printre actori. Toată trupa prezentă. Aproape toţi mă privesc drept în ochi. Aşezaţi frumos pe cîteva rînduri. Mă plimb printre ei şi, cînd sînt chiar la mijloc, între Ioan Andrei Ionescu şi Rodica Ionescu, dau de mine. Înrămată frumos, la fel ca portretele actorilor de la Naţional. Sînt cumva în ţara din oglindă? În spatele meu îl zăresc în oglinda-surpriză pe Vitalie Bichir. O punere în scenă, deci. Cu lumini puternice, cu dichis. Oglinda, ce-i drept, e aşezată pentru cei peste 1,70 m. Eu mă văd doar de la nas în sus. Tomoaki Minoda, artistul fotograf japonez, nu a înşirat nişte portrete la voia întîmplării. A adus şi vizitatorul-spectator pe "scenă". Expoziţia-instalaţie e un spaţiu din care faci şi tu parte. Portretele au faţă-verso. De pildă, Radu Beligan e spate în spate cu fata lui, Lamia Beligan. Şi nu doar actorii sînt aici. Ci şi cei de la croitorie, de la tîmplărie, cei care de obicei nu se văd. Domnul care repară o maşinărie în camera unde se cos costumele bărbaţilor şi care ţine în mînă o şurubelniţă poartă un tricou pe care scrie: "Castelul Corvinilor. Hunedoara". În Sala Mare, cineva cîntă. Se repetă duminica la prînz. Expoziţia "TOMOgrafii", îmi imaginez, e ca o prelungire a spectacolelor, iar cei care ies în pauza dintre acte nu au timp să uite că sînt la teatru. Teatrul îi ţine captivi atîta vreme cît au acceptat să-i calce pragul.
