Suprarealismul social ca terapie

"Fuori Uso", "out of use", "out of order" sau "dezafectat", "abandonat": fiecare ediţie a expoziţiei internaţionale de artă contemporană "Fuori Uso" are loc la Pescara, în Italia, întotdeauna în locuri fuori uso, precum foste depozite sau foste magazine. La cea de-a 17-a ediţie, curatorii - Nicolas Bourriaud (v. Estetica relaţională. Postproducţie, Editura Idea, 2007) şi Paolo Falcone - au ales ca spaţiu de expunere a lucrărilor o fostă piaţă de legume-fructe din Pescara. Pentru prima oară, expoziţia devine acum una itinerantă: mai întîi la Budapesta, iar pînă la 31 august, "Altered States. Are you experienced?" se află la Bucureşti. Automat, "Fuori Uso" nu mai umple un spaţiu abandonat, odată ce părăseşte fosta piaţă din Pescara, ci se plasează în locuri dedicate artei: Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi Galeria Nouă, "salvate" deja de prezenţa artei. Expoziţia vorbeşte despre felul în care arta modifică percepţii, despre suprarealism "social" ca experienţă contemporană colectivă ("inconştient colectiv"), în care formula impersonală - "it" - este cea care contează mai mult decît persoana întîi singular. Cum îşi face loc arta în această ecuaţie? Arta decupează, pune alături, lipeşte, ca într-un colaj avangardist, scoate la iveală fragmente de discurs care altfel trec neobservate în viaţa de zi cu zi, dar pe care mentalul nostru le înregistrează, le modifică, le manipulează. Lucrările artiştilor prezenţi în această expoziţie tocmai asta încearcă să facă, să dea viaţă acestor halucinaţii, să le confere materialitate, făcîndu-ne şi pe noi conştienţi de existenţa lor, prin actualizare. La Galeria Nouă, într-un loc cumva înghesuit, se află o parte a expoziţiei. În prima încăpere, Severio Lucariello, "Mama, mi gratta il cubo" - un cub auriu deasupra căruia atîrnă mult păr lung, pus în mişcare de un ventilator; în mişcarea sa circulară, o şuviţă de păr atinge mereu cubul. Jocul de cuvinte din titlu este esenţial pentru ca spectatorul să poată înţelege despre ce e vorba; traducerea lui este suficientă: "Mami, mă gîdilă cubul". Pe jos, spaţiul - atît cel de aici, cît şi cel de la MNAC - este presărat cu lucrările semnate subREAL (Călin Dan şi Iosif Király), Interviewing the cities, plăci aparent de gresie cu urme ale oraşului populat, atît de reale, încît produc repulsie. Vizitatorul trebuie cumva să se strecoare, să fie atent, să le evite, pentru a nu le călca. Astfel ruptă, expoziţia continuă la MNAC. Într-una dintre încăperi se petrece un lucru extraordinar: lucrările expuse (de la oglinda fragmentată - Justin Lowe, Omul oglindă - la pereţii "decoraţi" cu desene groteşti alb-negru - Gelitin -, la colaje, la instalaţia care simulează un interior primitor sau la globurile luminate suspendate pe tavan, pe care scrie Angst, "teamă", ale artistului danez Henrik Plenge Jakobsen) sînt dispuse în aşa fel încît umplu în totalitate un spaţiu pe care ajung să-l remodeleze, scoţîndu-l din starea de fuori uso. Deşi devenită itinerantă, expoziţia reuşeşte la Bucureşti să-şi recapete statutul său iniţial: prin unica aşezare a lucrărilor, în funcţie de spaţiul prezent, "Fuori Uso 06" umple un spaţiu altminteri abandonat, dezafectat: cel al uneia dintre încăperile aripii "E4" a pustiului Palat al Parlamentului, memorialul paranoiei "necritice" a comunismului românesc. Doar arta mai e capabilă să "învie", temporar, spaţiile fuori uso.