Sprijin civic pentru cultură

În Olanda au început să se închidă teatre, orchestre şi ansambluri de dans. Nu doar sectorul independent e afectat de măsurile de austeritate. Şi instituţiile de stat au parte de reduceri masive de buget. Anul trecut s-au tăiat o treime din cheltuielile pentru artele spectacolului şi zece procente din cheltuielile instituţiilor muzeale. Din cele zece orchestre, cîte erau în 2011, doar opt mai funcţionează astăzi – cinci dintre ele cu un buget care le asigură doar supravieţuirea, nu şi finanţarea unor producţii noi. Din cele şapte ansambluri de dans au rămas doar patru, toate cu bugete minimale. Cîteva mii de angajaţi în instituţiile publice de cultură (artişti şi administratori culturali) au fost concediaţi în 2011. Cele mai afectate sînt instituţiile mici şi cele care promovează inovaţia – marile muzee şi teatrele cu tradiţie şi-au păstrat bugetele. Bugetul pentru 2013 păstrează, în principiu, cam aceleaşi direcţii. Odată cu economia ţării, cultura intră – pentru al doilea an consecutiv – în recesiune. În Spania situaţia e încă şi mai dramatică. Acolo, tăierile bugetare au fost masive şi dureroase. Puţine instituţii (de tradiţie) au rămas cu acelaşi număr de posturi, şi toate trebuie să se limiteze doar la cheltuielile minimale, curente. Dar în Spania aceste reduceri aproape că nu au mai mirat şi cu atît mai puţin indignat pe nimeni, căci statul a fost constrîns să concedieze mii de angajaţi chiar şi din instituţii considerate esenţiale.

În Franţa, guvernul socialist disimulează tăierile masive de fonduri pentru cultură printr-o restructurare, regîndire a politicilor, orientate de acum mai degrabă spre difuzare decît spre producţie. Festivalurile importate sînt afectate – însă tăierile nu au atins chiar activităţile critice, de vreme ce sînt susţinute, în proporţii relativ egale, de stat, de regiuni şi de beneficiari direcţi (vînzări de bilete). Germania şi-a continuat şi ea politicile de austeritate începute încă de acum doi ani, însă sectorul cultural, finanţat în principal de landuri, nu a fost afectat.

În Europa Occidentală, cetăţenii au impresia că finanţarea culturii este un domeniu al statului. Aşteptările sînt îndreptăţite nu doar pentru că numeroase constituţii europene garantează accesul universal la cultură, ci şi prin tradiţie: modelul francez, în care statul acordă subvenţii pentru producţie, promovare, acces etc. este folosit în numeroase ţări occidentale, prin diverse dispozitive legale şi politici culturale. În ultima vreme s-a acreditat ideea că subvenţiile pentru cultură reprezintă investiţii, că industriile creative, susţinute de stat, aduc beneficii economice directe. Oricare ar fi perspectiva, finanţarea de către stat a sectorului cultural e justificată. Ce se întîmplă însă în momente de criză? Cîtă solidaritate civică poate genera ideea de cultură subvenţionată – şi ce reacţii pot stîrni tăierile de fonduri?

The Guardian a încercat să facă o evaluare a tăierilor din bugetele pentru cultură la nivel european. E o iniţiativă care depăşeşte, prin complexitate, un simplu inventar al pagubelor. Căci această evaluare nu e doar o sumă (cu cifre negative) a acestor bugete – ea arată cu precizie de unde anume s-a tăiat şi care sînt pierderile pentru producţia culturală şi conservarea patrimoniului. În momentul în care scriu aceste rînduri, tabloul este incomplet, căci acţiunea e încă în desfăşurare: jurnalişti culturali de la mai multe gazete europene încarcă periodic informaţii noi în harta interactivă. Pe măsură ce se mai află despre cîte o tăiere de fonduri, harta se completează. Operaţiunea se bazează pe principiul crowd-sourcing, numai că masa de informaţii e verificată de jurnalişti profesionişti. Care, în mod poate surprinzător, au trecut dincolo de concurenţa pentru informaţii şi public din branşa mass-media şi participă, în regim de voluntariat, la proces. Deocamdată, această iniţiativă nu a stîrnit şi reacţii civice. Avem doar o hartă împînzită cu semnale de alertă acolo unde se închid teatre, filarmonici, muzee, festivaluri. Dar poate că e timpul ca acest crowd-sourcing să se transforme în crowd-acting sau crowd-financing. Vă puteţi imagina salvarea unei instituţii de cultură doar prin participare civică?