Spre o politică raţională în domeniul drogurilor
Germania este pe cale să liberalizeze accesul la drogurile uşoare. Deocamdată, permiţînd pacienţilor cu boli incurabile să folosească în scop terapeutic canabisul. E o măsură controversată, adoptată după numeroase complicaţii juridico-administrative. Dar e o decizie care creează precedent. Dezbaterea din Germania e extrem de interesantă, mai ales după ce Uruguay a legalizat consumul de marijuana şi cel puţin jumătate dintre statele americane şi-au relaxat sensibil politicile prohibitive.
Decizia tribunalului de la Köln ar fi, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, un progres, un pas înainte spre o politică raţională în domeniul drogurilor. Criticii susţin că interesul particular al unei minorităţi – cea a suferinzilor – nu ar trebui să fie superior interesului majorităţii care trebuie protejată de drogurile dăunătoare. E o perspectivă cinică şi ipocrită – susţin asociaţiile de bolnavi care se luptă de ani buni pentru accesul la canabis. Căci consumatorii ocazionali de droguri recreaţionale şi le procură bine-mersi de pe piaţa neagră, pe riscul lor, fireşte. Pe cînd cei suferinzi nu au acces legal la ceea ce adesea e singurul remediu împotriva durerii.
Devine Germania, încetul cu încetul, un paradis al consumatorilor de droguri precum Ţările de Jos? Destui jurişti reproşează că prin acest precedent s-a deschis Cutia Pandorei şi că nu va dura mult pînă cînd se vor găsi tot felul de excepţii care vor permite un acces mai larg la canabis.
Cum poate fi abordată, eficient şi productiv, problema consumului de droguri: prin interdicţie, sau prin reglementare? În Europa Occidentală, politicile cu privire la regimul şi circulaţia substanţelor psihotrope se articulează pe patru direcţii: interzicere a traficului, descurajare a consumului, terapie pentru dependenţi, reducere a riscurilor sociale. Pînă una-alta, e destul de clar că măsurile de prohibiţie – pilonul principal, adică – au eşuat. Ele sînt contraproductive şi au generat numeroase probleme sociale, în loc să le combată. Politicile antidrog actuale ar fi „iraţionale“, susţine FAZ. Ele nu ar trebui să pornească de la întrebarea dacă vrem sau nu o societate fără droguri; ci de la mijloacele prin care se poate atinge această ţintă. Dacă prevenţia este legitimă, incriminarea consumului ar fi o măsură excesivă. Căci dreptul penal este cea mai severă formă a controlului social. Însă tocmai dreptul penal constituie baza actualelor politici antidrog, peste tot în Europa. Dincolo de problema teoretică, practica ne-a arătat că ele oricum nu funcţionează: numărul consumatorilor n-a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut; şi nu s-a înregistrat nici un recul semnificativ în ceea ce priveşte decesele cauzate de consum.
Dar, mai presus de orice, să foloseşti Codul Penal pentru ceva ce ţine, pînă la urmă, de politicile de sănătate, ar fi inuman. De vreme ce dependenţa de droguri e o boală, de vreme ce consumul de droguri poate produce suferinţe, atunci statul ar trebui să-i ajute pe bolnavi să se însănătoşească sau măcar să le aline suferinţele, nu să-i urmărească penal. Incriminarea bolnavilor nu poate fi parte a politicilor de sănătate publică. De fapt, tocmai asta ar fi miza în combaterea consumului de droguri: soluţiile să vină dinspre ministerul sănătăţii, nu dinspre interne.
În România n-a existat încă nici o dezbatere serioasă despre dezincriminarea consumului de droguri uşoare. Cei cîţiva – foarte puţini – oameni politici care au propus acest lucru au fost sancţionaţi înainte să poată genera o polemică autentică despre regimul drogurilor şi statutul consumatorilor. La fel cum nici apariţia aşa-numitelor magazine de vise, ca urmare a unor lacune legislative speculate rapid de nişte oameni întreprinzători (şi, apoi, dispariţia lor, după corectarea legii), nu a produs ecouri în lumea politică. Sîntem, şi în acest domeniu, nepregătiţi, arieraţi. Însă problemele sociale sînt, evident, în actualitate.
