„Singura soluţie e rîsul“ – interviu cu regizorul Pierre ÉTAIX

Publicat în Dilema Veche nr. 568 din 31 decembrie 2014 - 7 ianuarie 2015
„Singura soluţie e rîsul“ – interviu cu regizorul Pierre ÉTAIX jpeg

Desenator, gagman, muzician, scenograf, mim, om de televiziune, clovn, poet, regizor, colaborator al lui Jean-Claude Carrière, Jacques Tati şi Robert Bresson, Pierre Étaix este autorul unora dintre cele mai jucăuşe şi înduioşătoare filme din cinematografia franceză, printre care se numără Yoyo sau Le grand amour. La începutul lunii noiembrie, a fost prezent la Bucureşti, cu ocazia unei retrospective organizate de Institutul Francez în cadrul săptămînii „Cahiers du Cinéma“.

Aţi absolvit o şcoală de desen, aţi jucat ca actor de teatru şi cabaret, sînteţi ilustrator şi muzician. Ce anume v-a făcut să vă îndreptaţi către cinema?  

Nu aveam de gînd să fac cinema. Lucram la un număr de circ, de musical, şi m-am întîlnit cu Jacques Tati ca să-i cer părerea. Tati văzuse înainte desenele mele, pe care le adusesem la Paris ca să le duc pe la ziare, şi mi-a spus: „Aveţi un simţ al comicului şi un spirit de observaţie rar întîlnite în zilele noastre.“ Mi-a zis apoi că lucrează la un film şi m-a întrebat dacă vreau să colaborăm. Am fost de acord, însă i-am zis că nu ştiam nimic despre cinema. Iar el mi-a răspuns: „Nu-i nimic, se învaţă repede!“ Aşa a început colaborarea noastră. Am lucrat patru ani împreună, zi de zi, la tot ce înseamnă producţia unui film: scenariul, construcţia gagurilor (care e o meserie în sine), decorurile (am desenat tot, inclusiv silueta domnului Hulot) etc. Aşa am învăţat cum se face un film. Dar nici după ce am terminat acest proiect nu aveam intenţia să fac cinema. M-am întors la circ şi la musical.

Povestiţi-ne despre o zi de neuitat cu Jacques Tati.

Oh là là, toate sînt de neuitat! Fie datorită laturii simpatice a proiectului la care lucram, fie din cauza spiritului său mai autoritar, căci avea tendinţa de a-şi exercita puterea asupra celorlalţi. Tati era mult mai amuzant în viaţa de zi cu zi decît era în cinema. Avea un dar extraordinar de a imita. Dacă vedea ceva o dată, era în stare să redea situaţia exact aşa cum se întîmplase, imitîndu-i perfect pe toţi cei implicaţi.

L-aţi întîlnit pe Jean-Claude Carrière în 1958. A cui a fost ideea primului scurtmetraj pe care l-aţi făcut împreună, Rupture?

A mea a fost ideea, dar atunci cînd l-am întîlnit pe Jean-Claude Carrière, Tati îl contactase deja pentru că voia să facă o adaptare literară după Les Vacances de Monsieur Hulot şi după Mon Oncle. Cu ocazia asta l-am cunoscut. Mă întîlnisem cu mai mulţi autori: Tati nu citea, mă punea pe mine să citesc propunerile de adaptare, dar tot nu găseam ceva satisfăcător. Într-o bună zi, am dat peste o povestire cu totul neaşteptată despre plimbăreţul din Les Vacances de Monsieur Hulot, care scria într-un jurnal tot ce se petrecea în fiecare zi. Şi era scrisă remarcabil. Evident, era imposibil să povestească şi gagurile, dar reda foarte bine atmosfera filmului. Carrière a văzut desenele pe care le făcusem pentru carte şi mi-a zis că dacă nu va putea scrie despre o anumită situaţie, va pune un desen. Şi-apoi, într-o seară, mi-a spus că i-ar fi plăcut să facă cinema. Pe atunci, era profesor de istorie. Îi venise ideea unui gag, care nu era cine ştie ce, şi i-am zis „Te rog, nu i-l spune lui Tati, pentru că o să te dea pe uşă afară!“ Cînd m-am apucat de primul scurtmetraj, l-am sunat pe Carrière şi l-am întrebat dacă vrea să-l facem împreună. Bineînţeles, a fost de acord. M-am gîndit că în felul ăsta poate să înceapă să facă cinema. Ceea ce s-a şi întîmplat.

Pentru cel de-al doilea scurtmetraj, Heureux anniversaire, aţi primit premiul Oscar. Cît de important a fost acest premiu pentru dvs.?

Nu am acordat niciodată o importanţă prea mare premiilor, dar recunosc că m-am bucurat cînd am aflat că publicul american a văzut filmul, că filmul a fost nominalizat şi premiat, deşi producătorul nu mă anunţase. De fapt, Oscarul nici n-a mai ajuns la mine, căci producătorul şi l-a însuşit. Dar asta nu mai are acum nici o importanţă: a murit şi nu a putut să-l ia cu el. (rîde)

Acest premiu a fost o surpriză foarte plăcută, era un fel de cinema care nu prea se mai făcea. Sigur, Tati încă mai făcea filme, dar era o întreagă tradiţie a maeştrilor clovni care se pierduse: Max Linder, Charlie Chaplin, Buster Keaton, Stan Laurel, Oliver Hardy, Harold Lloyd. Ei au deschis calea. Iar eu am fost atras din copilărie de genul ăsta de filme, care m-au inspirat foarte mult apoi, şi am pornit pe acelaşi drum.

De curînd au fost restaurate toate filmele dvs. Cum au fost primite de către public, după o perioadă aşa lungă de timp?

Am fost foarte surprins. Credeam că filmele or să aibă parte de o receptare ironică, că acest fel de a face cinema nu mai poate să mişte pe cineva, poate din cauza „cinema-ului comic francez“, care se inspiră din comedia bulevardieră, din teatrul de revistă, care pe mine nu m-a mişcat niciodată. Asta e ceea ce se întîmplă în anii din urmă, pe vremuri erau oameni care făceau lucruri minunate, Sasha Guitry, René Clair, Jean Renoir etc., dar, încetul cu încetul, şi acel cinema a dispărut. Acum avem de-a face cu o grosolănie enormă. De aceea am fost surprins să aflu că un public tînăr este interesat de acest fel de cinema. Mi s-a spus foarte des: „Nu mai vezi aşa ceva în zilele noastre!“ Este vorba despre o tradiţie care a evoluat de-a lungul timpului, iar eu nu am vrut niciodată să fac filme care să semene unul cu altul. Am spart totul de fiecare dată cînd am luat-o de la capăt. După Le Soupirant, nu am făcut o continuare, ci am făcut Yoyo, care a surprins pe toată lumea. Niciodată nu m-am instalat într-un sistem.  

Yoyo scoate în evidenţă – cel mai mult dintre toate filmele dvs. – dragostea pentru circ. Cît din omul Pierre Étaix există în acest film?

Pentru mine, actorul şi omul Pierre Étaix sînt unul şi acelaşi. Producătorul meu era producătorul delegat al Băncii Rotschild, iar pe membrii familiei Rotschild îi vedeam mereu venind şi plecînd în maşina lor cu şofer. Am avut întotdeauna un dispreţ faţă de oamenii cu prea mulţi bani. Astfel că am făcut un portret al unui miliardar care se plictiseşte. Şi, pornind de la asta, mi-a venit o altă idee. Într-o zi, cineva mi-a povestit o întîmplare. În familia Rotschild, la aniversarea unui copil care împlinea 5 ani, au adus un circ în curtea hotelului lor particular. Şi au dat o reprezentaţie special pentru acest copil. Mi s-a părut nebunie curată. Aşa a început totul. O idee a dus la o alta, totul s-a construit zi după zi şi a durat foarte mult. Îţi trebuie mult timp ca să faci genul ăsta de cinema. Acum se face totul foarte repede.  

Credeţi că Pays de cocagne oferă o imagine negativă a Franţei acelui moment?  

Da, clar. Soţia mea, Annie Fratellini, trebuia să plece prin ţară cu postul de radio Europe 1. Am decis să plec şi eu cu ei, pentru că ştiam că o să întîlnesc oameni din diverse regiuni, ştiam că e o emisiune-concurs şi că o să dau peste tot felul de personaje. Asta se întîmpla imediat după mai ’68, care a fost o petardă răsuflată, dacă pot spune aşa, dar a schimbat totuşi nişte lucruri. Turneul a fost halucinant: Turul Franţei, campingurile pline, plajele care dădeau pe-afară de turişti. Societatea de consum era în floare, publicitatea era peste tot. Am înregistrat imagini fără să ştiu încotro mă vor conduce. Apoi, cînd m-am întors, după patru-cinci luni, am revăzut 40.000 de metri de peliculă, adică 20 de ore de proiecţie, şi mi-am zis că trebuie să fac ceva cu ele. Era îngrozitor cu ce mă întorsesem. Dar mi-am spus că singura soluţie e rîsul, ca un fel de tratament homeopatic: dacă rîzi de propria boală, te-ai vindecat. M-am gîndit că ar fi formidabil să fac un film pornind de la aceste înregistrări. Nu ştiam ce mă aşteaptă, pentru că procedasem invers faţă de filmele mele de ficţiune. În filmele de ficţiune, scriam gagurile, care se construiau unul după celălalt pînă ce reuşeam să povestesc subiectul la care ţineam. De data asta, nu mai aveam subiect, nici autor, nici punere în scenă, nici interpreţi, totul era construit dintr-o înşiruire de planuri şi trebuia să procedez exact ca în ficţiune. A fost o experienţă extraordinară, dar absolut epuizantă pentru că nu am mai putut să fac cinema timp de aproape douăzeci de ani din cauza acestui film. A fost cumplit.

Scriaţi la un moment dat „A fi clovn nu este o stare şi nici o funcţie. Trebuie să trăieşti şi să gîndeşti ca un clovn.“ Aţi sfătui oamenii să trăiască după acest motto?

Da, bineînţeles, doar că în zilele noastre e aproape imposibil. Este, în orice caz, o meserie complicată. Trebuie să înveţi să faci mai multe lucruri: cascadorie, un pic de acrobaţie, să dansezi, să cînţi, prestidigitaţie, un pic de jonglerie. Căci asta era funcţia primară: clovnul parodia numerele de dinainte sau cele de după. De aceea, trebuia să ştie să facă toate aceste lucruri, chiar şi să urce pe un cal.

Dacă aţi fi citit acest interviu, aţi fi fost tentat să intraţi la unul dintre filmele retrospectivei Pierre Étaix?

Eu? (rîde) E foarte greu să mă pun în pielea altcuiva. Tot ce pot să spun este că mi-am iubit enorm meseria, este ceea ce m-a făcut să trăiesc. Chiar şi astăzi, de fiecare dată cînd am ocazia să muncesc (lucrez la un spectacol cu mai mulţi artişti) este o adevărată fericire, îmi dă forţă. Unul dintre prietenii mei cei mai dragi, clovn şi el, mi-a spus odată: „Nu pot să fac ceea ce am făcut înainte, dar pot s-o fac altfel.“ Asta mi se întîmplă mie acum.

Cum l-aţi cunoscut pe Aki Kaurismäki şi în ce fel a decurs colaborarea pentru Le Havre?

A fost o întîlnire minunată cu Aki Kaurismäki, pentru că am avut şansa să văd cum lucrează un mare regizor. Era complet absorbit atunci cînd dădea drumul la filmare, exact înainte să strige „Motor!“, punea echipa să aştepte puţin: într-o scenă era o femeie culcată şi el s-a dus să aranjeze perna, apoi a mai privit o dată şi a zis „Da, e mai bine. Motor!“. Asta înseamnă să faci cinema. Cinema-ul nu există decît prin mii şi mii de detalii care duc la o formă de simplitate, altfel imposibilă. Dacă nu te preocupă ceea ce se întîmplă în registrul minor, este imposibil să faci lucruri simple care să se adreseze întregului public. În ceea ce mă priveşte, asta este singura soluţie.  

traducere şi transcriere de Nicoleta MĂRCULESCU 

a consemnat Niculae MACHE

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Un fan al Angliei și un ofițer de poliție din Germania s-au ales cu răni grave după ce huliganii au atacat un bar în care suporterii Serbiei sărbătoreau înaintea meciului Serbia - Anglia de la Euro 2024, care va începe la ora 22.00.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.