Sighişoara Blues Hospital

Blues-ul s-a clasicizat şi se întîmplă ca spiritul unei culturi născute pe plantaţiile de bumbac să se propage prin sunet şi emoţie în colţuri nebănuite ale lumii. Durerea, dorul şi autoironia pot fi la fel de clar expuse şi pe durata a douăsprezece măsuri, şi pe anvergura a trei acorduri. Sighişoara s-a remarcat prin tradiţia unui festival medieval cu un succes remarcabil mai ales în rîndul celor care vara mai doresc şi altceva decît nudism. Dar iată că, începînd din anul 2005, iarna adună în cetate şi în Casa de Cultură "Mihai Eminescu" oameni interesaţi de blues. O sală de 500 de locuri, hotelul din cetate şi mult aşteptatele seri de jam session, cu vin fiert şi palincă, asigură atmosfera intimă pe care mulţi o aşteaptă ca pe o eliberare. Sau ca pe o cură. Nu degeaba organizatorii Festivalului Internaţional de Blues din perioada 15-17 februarie s-au întrunit sub titulatura de Asociaţia Culturală "Sighişoara Blues Hospital". Discuţiile aprinse ale primei ediţii despre dileme organizatorice, buget, program, detalii tehnice, toate au fost clarificate la începutul lui 2005 cînd cîteva afişe şi anunţuri radiofonice sau folclorice (din gură-n gură) au adunat suficienţi oameni pentru a declara lucrările deschise. Vali Răcilă şi-a prezentat poveştile cu eroi trecuţi prin dobro şi muzicuţă, Midnight Express au declanşat valul sonor bogat în teme celebre şi prelungi momente de virtuozitate, iar Crossroads şi-au reconfirmat originea vestică printr-un recital demn de anii de graţie ai blues-ului urban. După ce s-au mai legat cîteva prietenii la gura sobei şi a paharului, a doua seară a început cu Alex Tomaselli şi grupul lor de prieteni, care au molipsit întreaga sală, încălzind atmosfera pentru Blue Family, veniţi din Serbia să impresioneze prin acurateţe şi naturaleţe, iar Quo Vadis au dus greul unui recital cu un sunet masiv, ţintuind publicul de scaune pînă după miezul nopţii. A treia zi, atmosfera era ca într-o staţiune unde toţi se cunoşteau, îşi zîmbeau şi se pierdeau în cozerii pe teme muzicale. Seara, Bela Kamocsa a mai adus cîteva note albastre de pe Bega, iar ultimul act al primei ediţii a festivalului s-a desfăşurat sub amprenta celor de la Nightlosers care au încheiat festinul cu o porţie consistentă de "rhythm and bulz." S-au vîndut CD-uri, s-au schimbat multe impresii şi toată lumea se întreba dacă această poveste frumoasă se va repeta. Şi s-a repetat. Anul trecut, Hary Tavitian şi-a mărturisit din nou plăcerea de a cînta blues, Florin Ochescu a oferit, de ziua lui, un show de mare greutate chitaristică, iar sîrbii de la Blue Family au mai tras o cîntare consistentă. George Baicea a încercat iarăşi limitele amplificatorului, iar Raw Hide ne-au asigurat că în Serbia muzica de acest gen e luată foarte în serios. Nimeni nu s-a mai uitat la ceas, cînd Crossroads au început să cînte, la fel cum, după încheierea celei de-a doua seri, nimeni n-a mai ştiut dacă românii sau sîrbii au cîştigat concursul de băut palincă, prelungit pînă dimineaţa. A treia seară a consemnat prima apariţie cu adevărat americană din festival: Chris Tofield Band, un power trio impecabil. Recitalul Blues Opened Version a fost suficient de deschis şi de interesant pentru a fi încadrat de două recitaluri străine, iar Blues Company au asigurat un final pe măsura unui eveniment deja respectabil. Din nou, lumea a cîntat, a dansat şi a plecat zîmbind. S-au legat alte prietenii, iar Doru Ionescu şi-a lansat primul volum din Timpul Chitarelor Electrice. O tradiţie se păstrează cu efort, dar şi cu mîndrie, astfel că anul 2007 nu poate începe cu adevărat la Sighişoara fără Festivalul Internaţional de Blues. Fiecare dintre cele trei seri va conţine cîte două recitaluri, pe scenă urcînd din nou: Vali Răcilă, Ferenczi György, Hary Tavitian, Blues Café, Al Cook şi A.G. Weinberger. Sala va fi, cu siguranţă, la fel de plină, precum şi crama, participanţii se vor bucura, din nou, de intimitatea caldă a bucuriilor simple, iar Sighişoara va fi, o dată în plus, gazda excelentă pentru sărbătoarea blues-ului şi a altor plăceri lumeşti.