Sfîrşitul abstinenţei rock
Se întrevede sfîrşitul epocii în care trupele ne vizitau ţara cu titlu de excursie sau pentru că nu aveau unde să doarmă o noapte în drumul spre Turcia. Festivalurile berii cu Bere Gratis cap de afiş xeroxat fac loc încet concertelor cu trupe străine de cotă rezonabilă şi decalaj de actualitate mai mic de 10 ani. Devine interesant de urmărit specificul naţional de trecere bruscă din anemie în hemoragie: în condiţiile în care în urmă cu 3 ani orice concert rock era o ocazie de a aduna la un acelaşi public nucleu, astăzi se invocă o selectivitate improvizată şi o segmentare inerentă a pieţei. Aceasta face din revenirea trupei Apocalyptica un act de curaj organizatoric, bazat totuşi pe afinitatea publicului român pentru instrumente muzicale sexy precum chitara şi violoncelul. Apocalyptica este întruparea visului umed al oricărui rocker, din urmă cu 15 ani, de a-şi legitima idolii rock cu argumente culte. Personal, mă simt responsabil pentru asigurarea continuităţii zvonului conform căruia vocalistul de la My Dying Bride a cîntat operă şi s-a apucat de rock după ce, în noaptea nunţii, i s-a sinucis mireasa. Surse anonime au lansat prin '93 ideea că Dio a fost tenor înainte să treacă la nivelul superior, heavy metal. Ignorînd experimentele simfonice . ale trupelor progresive din anii '70, rockul ultimilor 10 ani s-a reinventat a doua oară pe o linie de producţie pentru care publicul-ţintă românesc s-a pregătit prin zvonuri de gravitate mistică, în lipsa surselor de informare şi a Internetului. Publicul occidental a avut şansa să urmeze drumul cu constanţă, începînd cu ambiţiile iniţiatice ale unor trupe ca Therion (care ne-au vizitat în 2005) sau Lacrimosa (care ne vizitează în 2006), pînă la experimente grandomane de marketing, precum concertul cu fundal simfonic al celor de la Metallica. În România demersul iniţiatic este atribuit unor interpreţi de ţinută clasică solicitaţi şi dispuşi să coboare din sferele culte pe aceeaşi scenă cu Iris, Holograf sau, dacă memoria vizuală nu mă înşală, în paginile revistei Playboy. Desigur, rămîne de dezbătut dacă avem de-a face cu o coborîre a muzicii "culte" sau o urcare a muzicii "populare". Apocalyptica propun o variantă proprie a mijlocului de drum şi se alătură trupelor cross-over, care şi-au trăit a doua tinereţe în România. Trupa şi-a clădit cariera pe reinterpretări după Metallica şi alte trupe rock, compunînd tîrziu piese originale, dar au compensat prin show energic şi utilizarea inedită a instrumentelor clasice, reuşind să aducă pe aceeaşi scenă gimnastica, circul şi baletul. Abordînd un stil rock/metal cîntat la violoncele, Apocalyptica îşi construieşte credibilitatea cu actele în mînă, membrii trupei avînd foile matricole completate cu studii de muzică clasică, în loc să apeleze la prestări de servicii din partea specialiştilor. Concertul de la Bucureşti punctează aniversarea a 10 ani de muzică clasică sexy în Europa şi sfîrşitul abstinenţei rock în România. Aron Biro este redactor colaborator la www.muzicisifaze.com.
