"Să fim sinceri şi să vedem&#8221; - interviu cu Ion GRIGORESCU -</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 275 din 21 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pune lucrurile la punct. Politica trebuie pusă odată la punct. Chiar după 20 de ani. Eu am început să fac asta pe propriile picioare chiar din ’91, am încercat să pun cărţile pe masă, să arăt, ca artist al unei epoci trecute, cum m-am descurcat. Dar chestia a trecut fără nici un ecou. Toate expoziţiile mele din anii ’90 au fost pe tema asta, a sincerităţii, să fim sinceri şi să vedem: a fost într-adevăr o opoziţie? Sau o supunere? Sau un compromis? Ce a fost pe vremea aia? Toată lumea discută, acoperă lucrurile, le ascunde. Iar lucrările de artă sînt ambigue, sînt imagini, nu au cuvinte să spună cum a fost. E necesar un fel de conceptualism foarte sec, ca să-i arăţi omului clar. De ce spun asta? Pentru că situaţia mea era idealizată, eram aşa, un fel de model de opoziţie... Lucrurile, în realitate, sînt mult mai complicate şi trebuie luate de la operă la operă. Un artist care a expus totuşi nu poate fi idealizat şi atît. Deşi am mai primit şi şuturi, am mai fost criticat, am fost şi acceptat, am fost apreciat... Cum a fost pînă în anii ’90? Aţi putut expune sau eraţi practic închis în spaţiul casei şi, implicit, în cel al "atelierului" dvs.? De ce să nu pot expune? Oricine putea să expună. Problema începe de la ce să expui. Problema primă, cînd am debutat eu, era, după părerea mea, asta: mai prezentau oare artiştii realitatea? Nu, toţi erau nişte evazionişti, se îndreptau spre poezie, spre trecut, spre ţărani. Era foarte greu să arăţi lucrurile luate din realitate. Îmi aduc aminte de o lucrare a mea cu care am forţat relaţiile: fotografii după televizorul alb-negru care difuza demonstraţia de 23 August. Şi totul prezentat într-o expoziţie din 1974 intitulată "Arta şi istoria", în care majoritatea lucrărilor erau cu voievozi... Culmea e că nici voievozii ăia nu au plăcut. Atît de întoarsă pe dos era lumea. De fapt, se luptau generaţiile între ele. Profitînd de situaţiile politice, de revoluţia culturală iniţiată de Ceauşescu, generaţia veche încerca să răstoarne generaţia actuală care conducea Uniunea. Atunci, expoziţia asta a devenit ţinta criticilor, încercarea unora de a submina şi a altora de a rezista pe poziţii. Iar eu eram generaţia care vine şi care trebuia să-şi spună şi ea punctul ei de vedere aparte... Eraţi tînăra generaţie care încerca să se afirme... Să se afirme şi să mai şi reteze din crengile pe care se suiseră alţii. Ce reacţii a stîrnit lucrarea dvs.? Lucrarea era inexpugnabilă, nu se puteau atinge de ea, din cauză că avea fotografii, documente incontestabile, avea texte luate din Scînteia şi din discursurile lui Ceauşescu, care erau monolit, nu puteau fi negate. Însă, în discuţiile particulare, s-a hotărît imediat ca nimeni să nu mai fie admis cu asemenea iniţiative. Astfel de documente nu puteau veni decît dinspre oficiile de propagandă. Nu, aşa, să vină oricine şi să le insereze. Era clar că nu era punctul lor de vedere, ci era un punct venit dinafară. Se putea deduce din selecţia de texte o intenţie critică. Pentru autorităţi era în acelaşi timp o capcană, nu puteau refuza o asemenea lucrare. Cum funcţiona cenzura? În situaţii, de exemplu, cînd artistul declara ceva clar contra, lucrarea trebuia scoasă, era ca şi cum erai de acord că ai greşit, că ai avut o intenţie rea. Dar erau şi alte situaţii, cum e cazul portretului triplu al lui Ceauşescu pe care l-am realizat în 1980. Ăla a fost o comandă de portret cadou. Am fost aleşi vreo zece artişti de renume " cine mi-a făcut-o, nu ştiu (rîde). Am fost chemaţi la Comitetul de Partid, ni s-a dat tema, ni s-au dat fotografii după care să ne inspirăm, şi a venit momentul cînd am prezentat lucrarea. Eu am făcut trei ipostaze ale lui Ceauşescu: voiam să reprezint cum e el singurul care îşi face autocritica, singurul care poate să-şi spună "nu, nu e bine, trebuie să schimbăm". Se ştia că în acea perioadă el modifica foarte des planul Casei Poporului. Cei care au văzut lucrarea au fost nişte intermediari. Cînd a văzut, şeful expoziţiilor din UAP a spus "nu merge, e prea realist, într-adevăr, are o mînă grea, groasă, cînd ţi-o dă e ca o plăcintă. Dar trebuia puţin mai idealizat. Nu poţi să ştergi pe ceilalţi doi şi să laşi unul singur?". Atunci m-am dus acasă, i-am şters pe cei din margine şi l-am lăsat pe cel care dădea cu degetul în jos. Dar n-a mers nici ăla. Pentru că am păstrat partea de anatomie... Cum era expresia feţei? Era o epocă în care el, Eroul nostru, începea să aibă un fel de vinişoare, se vedea că începe să îmbătrînească. Şi avea un fel al lui de a fi, aşa, puţin umflat... Realismul ăsta nu a plăcut. Aşa că am fost din nou refuzat. "Îmi fac arta acasă. Acasă e mai greu" Ce aţi făcut apoi cu pictura? Aici, în expoziţie, apare un martor al ei, o fotografie. Am distrus-o. Am făcut raţionamentul următor: dacă o păstrez şi mă găseşte, mă întreabă "Ce faci tu cu asta, tovarăşe? Cine ţi-a dat voie să-l ai aici?". Portretele dictatorului nu existau decît în birouri. Nu era nimeni nebun să-l aibă acasă. Decît dacă voia să-şi bată joc de el. Pe urmă, peste ani, mi s-a întîmplat să vină Coposu să-mi ceară să-i fac o restaurare. Avea un portret al lui Maniu, care fusese probă la dosar şi împachetat. L-am desfăcut şi am văzut că pe spate era dat cu alb. Ca să-l îndrept, a trebuit să văd ce e acolo. Pe spatele lui Maniu, cineva îl pictase pe Stalin. Era o chestie oarecum similară: păstratul unui portret pe care nu ai voie de fapt să-l păstrezi. Poate chiar Coposu găsise soluţia asta. Cînd vine Securitatea, să-l întoarcă şi să fie Stalin. Dar cine să-l creadă pe Coposu că îl are pe Stalin? (rîde). Şi probabil tot Securitatea l-a vopsit cu alb. Un adevărat pentimento! Care a fost momentul cînd viaţa de artist a devenit foarte dură? De la sfîrşitul anilor ’70. Plecarea masivă de intelectuali a enervat autorităţile foarte mult. Plecînd vîrfurile, noi cei care rămîneam, rămîneam fără prieteni şi izolaţi. E foarte greu, de la o anumită vîrstă, să-ţi refaci prietenii, de unde să-i mai scoţi, iar într-o atmosferă de suspiciune, nu poţi să ştii cu cine ai făcut prietenia. V-aţi gîndit să plecaţi vreodată din ţară, în acei ani? Am fost pur şi simplu întrebat. Eram la Paris în ’77, şi Mihnea Berindei mi-a zis: "Nu vrei să rămîi? Nu vrei să acţionezi de aici?". I-am spus: "Nu, prefer să mă duc acasă. Îmi fac arta acasă. Aicea e oarecum prea simplu, prea fără gust. Acasă e mai greu...". "Drumul abrupt spre credinţă" Ce aţi făcut acasă? Cum au fost anii ’80? Cum v-aţi descurcat? În ’82 am avut ultima expoziţie. Deşi lucrările mele nu mai cuprindeau nimic politic, au prins ceva, aşa, o scînteie contra mea, am primit critici foarte aspre în revista Contemporanul şi m-au obligat să ies. Plus, încercarea asta de portret pe bani nu a reuşit, bani nu mai erau, erau greutăţi în familie. Şi atunci mi-am adus aminte că făcusem ceva restaurare de pictură murală în biserici. A fost o alegere foarte bună pentru că era un mediu liniştit, eram liber. În plus, era o atmosferă de sinceritate... unde mai găseai aşa ceva în instituţii, în învăţămînt, la Uniune, în expoziţii? Era imposibil. Şi atunci am rămas pe aceste şantiere, m-am simţit foarte bine, pînă la Revoluţie. Cum s-a simţit momentul Revoluţiei în arta dvs.? Într-un fel, m-au scos nişte tineri, au venit cu laude exagerate, eu eram creştinul, omul moral (rîde). Ei nu ştiau prin ce greutăţi trecusem, de fapt. Drumul spre credinţă fusese un drum nu foarte linear, ci mult mai abrupt. Într-o discuţie pe care aţi avut-o cu Lia Perjovschi şi cu Adrian Notz, publicată în catalogul expoziţiei "Dada East? Românii de la Cabaret Voltaire" de la Stockholm, 2007, spuneaţi că "e foarte creştineşte să cauţi părţile bune", şi vă refereaţi atunci la relaţia cu dictatorul. E o temă foarte complicată şi foarte importantă, în acelaşi timp. Ca s-o lichidăm repede, toţi sîntem oameni, dar nu în sensul că toţi sîntem nişte proşti şi nişte mutre, om înseamnă ceva foarte înalt, un summum, un vîrf al realităţii. Apropo de asta, tocmai am văzut la Lille un video (este vorba despre proiectul video "Women’s Bathhouse" al artistei poloneze Katarzyna Kozyra, din expoziţia "Les fronti

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.