România la tîrgurile internaţionale de carte

Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
România la tîrgurile internaţionale de carte jpeg

A fost sau n-a fost... bine? Joia trecută, la Clubul Dilema veche, am discutat despre participarea României la tîrgurile de carte (Göteborg, Torino, Madrid, Paris). Ce şanse au scriitorii români să se impună pe pieţele literare occidentale? Ce rol au politicile culturale? Ce efecte au avut prezenţele româneşti la tîrgurile de carte? Şi – mai ales – la ce să ne aşteptăm în viitor? Discuţia – moderată de Matei Martin – i-a avut ca invitaţi pe scriitoarea Gabriela Adameşteanu, pe agenta literară Simona Kessler şi pe Florin Bican, responsabil, pînă nu de mult, de programele de formare a traducătorilor străini din cadrul Institutului Cultural Român. Vă prezentăm un rezumat al intervenţiilor, în chip de teaser pentru un dosar mai amplu, pe care îl vom publica în Dilemateca.

Gabriela ADAMEŞTEANU

A ieşit bine

În 2004, cînd am semnat contractul pentru Une matinée perdue, vorbeam adesea cu Alain Paruit, legendarul traducător francez (peste 80 de cărţi publicate, cu autori români), care mi-a fost şi un fel de mentor în ceea ce însemnă să fii tradus în Occident, ca autor român. Experienţa îl făcuse foarte sceptic. Îmi tradusese excelent un capitol, mă recomandase în cîteva locuri, dar era sceptic că voi găsi o editură care să îmi publice cartea. Mi-a spus că nici unul dintre cei propuşi de el nu a fost acceptat de editori. Mă sfătuise chiar să nu merg la Gallimard, n-aş avea nici o şansă, numai că era deja tîrziu, dusesem acolo cartea. Asta era editura pe care o ştiam (ca orice român), dar şi fiindcă traduceam un autor al Gallimard (Hector Bianciotti) şi primisem o bursă de o lună, la Arles, pentru asta. Alain mă avertizase că, dacă va exista vreo obiecţie în referatele făcute de lectori, cartea va fi respinsă. Referatele au fost bune, dar editorul încă şovăia cînd, întîmplător, a întîlnit-o pe Marie-France Ionesco şi a întrebat-o dacă ştie ceva despre mine. Referinţa aceea, de asemeni, a contat. Marie-France Ionesco mi-a spus, ulterior, că sînt singurul autor recomandat de ea, care a fost publicat. A contat şi cartea, a contat şi intuiţia editorului, care apreciase cartea doar după referate şi după capitolul tradus în franceză.

Cînd Une matinée perdue a apărut, Alain şi-a cerut scuze pentru pesimismul lui, dar m-a prevenit că autorii români vindeau doar cîteva sute de exemplare, se scria relativ puţin sau deloc despre cartea lor şi, de aceea, mulţi nu mai aveau şanse cu a doua carte.

Acesta era nivelul general, de la care am pornit, şi cu el trebuie comparată vînzarea cărţilor româneşti şi prezenţa lor în presă, în 2013. Nu m-am obişnuit nici eu cu ideea că Une matinée perdue este în colecţia de masă, folio, şi că eu am fost, la Salonul de carte de la standul Gallimard, cel mai vîndut autor tradus.

Salonul de la Paris de anul acesta a ieşit, pentru noi, foarte bine, dar nu trebuie uitat că la acest succes au contribuit, în mare măsură, instituţiile franceze.

Franţa a fost prima ţară care a întins o mînă de ajutor literaturii române, chiar înainte ca instituţiile româneşti să fie dispuse s-o sprijine. În 2005, la Festivalul „Les Belles Etrangères“, venise rîndul României să fie invitată. Franţa a consacrat acest festival literaturilor mai puţin cunoscute. „Belles Etrangères“ este, de fapt, formula prescurtată de la „Belles Lettres Etrangères“, adică „Literaturile străine“. Probabil că aţi citit cartea lui Mircea Cărtărescu, în care acest festival este evocat într-o manieră plăcută, însă deseori ironică. Amintirile mele sînt diferite de ale lui, iar felul cum este sprijinită literatura în Franţa mi-a impus un deosebit respect.

Din echipa de atunci au făcut parte autorii care aveau cărţi publicate la acel moment, care s-au bucurat de o vizibilitate în plus, la public şi la presă. A beneficiat de asta şi Une matinée perdue, apărută în octombrie 2005.

Ştiu că datorez nu doar Institutului Cultural Român, ci şi Franţei, cariera internaţională (atît cît este), a cărţilor mele. Dintre cele trei publicate în Franţa, doar Vienne le jour a apărut cu sprijin financiar al Institutului Cultural Român. Une matinée perdue a fost sprijinită de Centre National du Livre de la Paris, iar Situation provisoire a fost publicată, anul acesta, doar pe spezele editurii.

Ca să nu se înţeleagă greşit, subliniez că pentru enorm de multe alte cărţi (inclusiv ale mele) a contat, începînd din 2006, derularea programelor Institutului Cultural, condus de H.R. Patapievici. Fără ele, ar fi fost de neconceput succesele de la tîrgurile de carte de la Torino şi de la Paris. Dar Franţa este, pentru mine, un model de sprijinire a cărţilor şi a autorilor.

Am apreciat şi atenţia pe care presa o acordă evenimentelor literare. Anul acesta, Le Monde a publicat un supliment întreg consacrat prezenţei româneşti şi spaniole (Barcelona a fost oraşul invitat). Magazine Littéraire şi Lire au publicat dosare despre literatura contemporană. Au apărut şi alte articole, prin diverse ziare. La Salon, m-am întîlnit cu oameni care veneau să le ofer autografe şi îmi spuneau că nu citiseră încă nici o carte de-a mea, dar fuseseră incitaţi de cutare sau cutare articol. M-au impresionat librarii, care citesc cărţile pe care le expun şi care se pregătesc pentru evenimentele literare importante. Şi la „Belles Etrangères“, şi la Salon du Livre, ei au luat foarte în serios faptul că România era ţară invitată. Şi personalul bibliotecilor în care am susţinut lecturi publice era bine pregătit pentru dezbateri de substanţă. Editorii au contribuit şi ei la promovarea autorilor români: editurile care aveau în portofoliu cărţi româneşti au făcut amenajări speciale pentru a le pune în evidenţă

Cronicarii de la noi sînt mult mai aplicaţi cînd recenzează o carte. Cronica se face altfel acolo: sînt jurnalişti culturali – nu neapărat critici literari. Dar cumpărătorul de carte francez merge mult mai mult pe mîna lor, decît cumpărătorul român. Este drept că ziarele franceze nu au eliminat cronica de carte din paginile lor, aşa cum e la noi. Moderatorii discuţiilor sînt, şi ei, foarte buni şi se documentează temeinic înainte de întîlnirea cu un autor.

Simona KESSLER

Ecouri după Paris

Salon du Livre este un eveniment de public, nu este un eveniment precum Tîrgurile de carte de la Frankfurt sau Londra, care sînt mai degrabă tîrguri de drepturi de autor, unde practic se întîlnesc profesioniştii, pentru a negocia aceste drepturi. Din acest punct de vedere, al impactului asupra publicului, desigur că prezenţa autorilor români la Paris a fost una benefică. În lumea noastră, a agenţilor, se spune aşa: dacă un autor se vinde bine în Franţa, nu se va vinde în altă parte. Şi viceversa. Bineînţeles că există şi excepţii.

Dacă e să vorbim de ecourile acestui tîrg, ele au fost perceptate din plin, la toate nivelele. Declarativ, atît de partea românească, cît şi de cea franţuzească – unde s-a obţinut şi lărgime, dar şi adîncime –, a existat nivelul profesional, al editurilor, unde găsim relaţia dintre autor şi editura sa – pentru că francezii nu lucrează cu agenţii, ci direct cu autorii, iar lucrul acesta nu se aplică doar autorilor români, ci tuturor autorilor. Se preferă acest lucru pentru că întotdeauna editura are un „leverage“ mult mai puternic asupra unui autor care vrea să fie publicat, decît asupra unui autor sprijinit de un agent, care poate să-i ţină şi spatele. Dar asta este o problemă de tradiţie, agentul literar aparţinînd, totuşi, spaţiului anglo-saxon.

Revenind la statutul de ţară invitată, România a participat pentru prima oară, în 1998, la un tîrg de carte de la Leipzig. Eu am fost invitată acolo la un simpozion, unde trebuia să vorbesc despre piaţa de carte românească, alături de diferite personalităţi – editori, oameni politici etc. Ţin minte că atunci ne-am străduit cu toţii să spunem, să vorbim, să „dezvăluim“ tot, dar absolut tot adevărul. Bineînţeles, nu a înţeles nimeni nimic. Dar noi eram cu conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria şi am spus lumii cît de greu este la noi să ajungi să publici, să distribui. Standul nostru avea şi un look absolut futurist, din metal, cu neoane verzi, roşii, albastre, parcă erau săbii de cavaleri Jedi. Una peste alta, era cu totul alt gen decît arhaicul şi folcloricul de acum (căci în ’98 eram futurişti). Trebuie să adaug şi faptul că ţineam ca pe rafturile noastre să rămînă cărţile. La propriu, căci erau prinse de rafturi cu şuruburi.

Anul acesta am avut tot o combinaţie ciudată de materiale. Personal, eu aş fi preferat, în locul metalului traforat, portretele autorilor, pentru că asta ar fi fost mult mai de efect. Ştiu că alegerea portretelor – pe cine să pui, pe cine nu – este mereu o problemă. Cum se vede şi în această broşură, unde doamna Gabriela Adameşteanu este eclipsată de domnul Nicolau şi domnul Teodorescu, iar doamna Ana Blandiana este practic ştearsă de o ramură a... copacului vieţii. Reţineţi însă că toate aceste mici detalii produc o impresie.

Cum am văzut ca agent literar acest salon de carte? După cum am spus, agenţii literari, prin tradiţie, sînt de origine anglo-saxonă, iar în această zonă, interesul pentru literatura română este destul de scăzut. Cît despre americani, ei nu prea au un interes mare faţă de Europa, în general. Nu au această deschidere.

Faptul că Filip Florian a fost publicat la Harcourt (editură din SUA) a fost o întîmplare, pentru că tipul cu care vorbeam mi-a spus că era plictisit de lista de autori pe care o avea, şi m-a rugat să-i povestesc eu despre o carte de-a mea. Şi i-a plăcut. Norocul a mai fost şi că redactorul de achiziţii, Drenka Willen, un fel de monstru sacru, are origine balcanică. Deci lucrurile s-au legat.

În spaţiul german – mai ales în Austria – există o apropiere, avînd în vedere şi toată comunitatea germană din România, dar nu pot spune că este un entuziasm debordant. Se vorbeşte, bineînţeles, pe două nivele: valoarea cărţii, dar şi partea de vînzare. Care nu este niciodată ignorată. Toate subvenţiile şi suportul ajută la propagarea literaturii. Altfel, în cariera mea de agent literar, a fost o singură dată cînd un agent britanic m-a întrebat dacă în România există autori care pot fi publicaţi...

Florin BICAN

Configuraţia pieţei

Trebuie să spun că, pentru pregătirea Salonului de carte de la Paris, am fost mai degrabă martor, Parisul fiind tot timpul la doar cîteva săptămîni înainte de Tîrgul de la Londra. Eram în echipa care pregătea acel tîrg, dar le vedeam pe colegele mele, ca în fiecare an, cum se dădeau de ceasul morţii pentru că, de la un an la altul, mai trebuie să faci încă un pas. Vestea că România va fi ţară invitată la Paris era aşteptată, era un moment anticipat, dar, cînd s-a anunţat oficial, senzaţia în rîndul colegilor care pregăteau tîrgul a fost mai degrabă una de panică. Ştiau ce-i aşteaptă. Deşi evoluţia de la un an la altul fusese destul de bună, prima impresie a fost că va trebui să se autodepăşească. Cum faci acest lucru? A intrat într-o stare pe care aş îndrăzni să o numesc panică metaforică şi conducerea Institutului, care ne-a transmis că ni se va cere să facem imposibilul – şi am început să facem imposibilul. Era, într-un fel, ca deja proverbiala venire a iernii, în decembrie, cînd începe să ningă şi toţi spun că i-a luat pe nepregătite. Cam aşa a fost şi la ICR. Ne pregătisem, aşteptam momentul, ne bucuram de venirea sa, dar senzaţia că eşti nepregătit o simţeam în aer. Şi m-am felicitat că sînt ocupat cu Londra.

Deşi cu un an înainte fusese Tîrgul de carte de la Madrid, apoi cel de la Torino, deşi era o suită, un al treilea an cînd România era invitată, cu toate astea, cînd te confrunţi cu acel moment, cred că simţi cam ceea ce simte un săritor la trambulină, care a exersat enorm mişcarea, dar tot i se înmoaie genunchii cînd priveşte în jos.

Pentru că la aceste tîrguri se merge din aproape în aproape, evoluţia participării la tîrgurile de carte se face gradual, timid la început.

Aş vorbi puţin şi despre Tîrgul de carte de la Londra. Cea care a pregătit tîrgul, din 2008 încoace, este Mihaela Ghiţă, de la Centrul Cărţii. Alături de ea, fiind implicat, am putut să văd ce şi cum s-au întîmplat toate lucrurile. Am înţeles că în 2007, cînd nu lucram la ICR, a fost o invitaţie adresată ICR-ului de a participa, ceea ce s-a şi întîmplat, însă fără stand. Anul următor, am avut stand şi, de atunci pînă anul trecut, cînd a fost ultima oară cînd am participat, România a avut stand.

Este foarte interesant: Tîrgul de la Londra constă în două săli: în sala A sînt standurile ţărilor cu tradiţie, care vin acolo de obicei, din anii ’50, de cînd s-a deschis tîrgul, şi o sală B, mai mică, unde vin aspiranţii. România a început ca aspirant, şi avea stand pe ultimul rînd (spre toaletă). În al doilea an, am mai avansat un rînd, în al treilea – încă unul, iar anul trecut ne apropiasem de uşa care ducea înspre sala A.

Cred că acesta este, de fapt, „secretul“ participării la un tîrg de carte: continuitatea şi, bineînţeles, prestaţia pe care o observă publicul la standul respectiv, Londra nefiind un tîrg de public.

Contează foarte mult şi ceea ce se oferă participanţilor în cadrul standului. Anul trecut, standul ICR-ului era un punct de atracţie pentru ambele ţări. Au fost situaţii în care ni s-a cerut permisiunea să se filmeze interviuri, în cadrul standului nostru. Pentru că era foarte frumos. Standul românesc de atunci consta în cărţi atîrnate pe o bară metalică, cu o aţă de pescuit.

Din punctul de vedere al deschiderii pieţelor străine faţă de literatura română, aş putea să spun că, anul trecut, cel mai mare număr de cărţi au fost traduse în Spania. Nu avem o explicaţie. Traducerile în spaţiul Italiei au început mai tîrziu, dar au avut o evoluţie spectaculoasă şi continuă. Acum, criza – asta spun traducătorii spanioli – îi afectează. Un traducător prodigios, ca Rafael Pissot, spune că editurile sînt ca şi închise faţă de literatura română; ce nu este bestseller american nu prea are o şansă în actuala situaţie. Foarte puţin s-a remarcat zona anglofonă. Dar există traduceri în germană – din Austria, Germania, mai puţin Elveţia – şi cărţi care au fost bine primite. Mă gîndesc la Dan Lungu, Filip Florian şi Mircea Cărtărescu.

Una peste alta, pentru ca literatura română să fie vizibilă, este nevoie de şansă. Iar şansa trebuie udată la rădăcină – prin subvenţii, prin participări la tîrguri, prin turnee de lectură.

M-am întîlnit de mai multe ori cu autori, în turnee, şi am văzut cum a fost primit Dan Lungu la Viena, la capătul unui lung turneu de spaţiu german, făcut împreună cu Jan Cornelius, traducătorul lui. În sala aceea, majoritatea publicului era alcătuită din localnici – fără origini româneşti sau legături de familie cu români – care citiseră cartea. După ce Dan Lungu a citit un fragment scurt în română iar traducătorul l-a citit în germană, au urmat întrebările. Care nu se mai terminau. Şi toţi acei oameni citiseră cartea. Am fost impresionat de acest spectacol – căci, pentru mine, a fost un spectacol. Îmi închipui că nu ar fi venit dacă nu citeau cartea. Şi a fost cu atît mai uluitor cu cît umpluseră o sală şi plătiseră bilet.

Vorbind de cheltuieli, am fost întrebat ce ar putea însemna o susţinere financiară decentă a unui salon de carte.

Urmărind – oarecum din afară – cheltuielile, eram uluit de sumele care se adunau, erau parcă cifre adunate pe contorul unui taximetrist care te păcăleşte. Creşteau vertiginos. Vezi cum orice mică mişcare costă. Spaţii de lectură care trebuie închiriate, invitarea unor personalităţi care să apară alături de autorii români, pe care e frumos să-i plăteşti, costurile legate de transport.

Reprezentarea corectă depinde de configuraţia pieţei la momentul respectiv. Ar fi mai avantajos să putem jongla cu autorii şi cărţile faţă de care s-a manifestat interes chiar înainte de tîrg, însă pregătirile sînt foarte lente, trebuie parcurse nişte etape... birocraţia încetineşte foarte mult acest ritm. Însă acea reprezentare corectă depinde de foarte mulţi factori, pe care uneori nu-i poţi stăpîni. De pildă, îmi aduc aminte că, acum mulţi ani, mă aflam la Tîrgul de la Leipzig, cînd l-am cunoscut pe directorul editurii din China, Editura Poporului. Pentru că Ion Manolescu îşi prezenta romanul Derapaj, şi tocmai îşi citea un fragment din carte, în limba germană, un fragment pe care editorul chinez l-a putut urmări şi i-a plăcut, m-a luat deoparte şi mi-a cerut să-i povestesc şi restul romanului. La final, a trecut de la entuziasm la tristeţe. Mi-a spus că, din păcate, este totuşi un roman elitar, din care n-ar putea scoate mai mult de... un milion de exemplare. Deci depinde foarte mult de configuraţia pieţei respective. Bineînţeles că un milion de exemplare în China este echivalentul a 500 de exemplare în Bulgaria.

a consemnat Matei MARTIN

Foto: L. Muntean

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.