Revizitarea trecutului muzical
În completarea dosarului din acest număr, am adresat următoarea întrebare celor care azi fac muzică electronică la noi: Cu cine aţi colabora şi ce aţi revizita din muzica electronică românească de dinainte de ’89?
● COUGHY
În mod clar cu Florin Bogardo (dacă ar mai fi trăit) pentru că a tratat muzica uşoară cu tandreţe şi cu eleganţă enormă, dar fără pic de superioritate. De asemenea, dintre toate cuplurile compozitor – interpretă care au dus, în cea mai mare parte a lor, la declinul ambilor membri, cuplul Florin Bogardo – Stela Enache a fost de departe cel mai reuşit, ambii evidenţiind calităţile celuilalt. Noi nu ne-am propus niciodată vreo colaborare, nu credem în acest fel de a lucra; dar revizitare, asta da.
Despre muzica electronică românească de dinainte de ’89 e mai greu de vorbit deoarece în România au fost puţini reprezentanţi ai acestui gen. Aş scoate totuşi la lumină nouă pe distinsul Adrian Enescu, pe Doru Căplescu, pe Mircea Florian şi pe Fraţii Nanu.
În perioada de dinainte de ’89 nu ştiam mai nimic despre scena electronică românească. Am început să aflu cîte ceva după Revoluţie, cînd am intrat la liceu. Ştiam, bineînţeles, de muzica de film compusă de Adrian Enescu şi eram fan. De altfel, cu Adrian Enescu am avut bucuria să colaborez în 2001, cînd m-a invitat, pe mine şi pe alţi cîţiva producători, să remixăm cîteva piese mai vechi de-ale lui pentru albumul Diva Inamorata. Rămîne pentru mine unul din momentele de vîrf. M-am simţit atunci de parcă am trecut un examen important. Şi este singurul compozitor şi producător de muzică electronică de dinainte de ’89 care a avut generozitatea să stea de vorbă cu mine, să asculte ce fac şi să-mi dea permanent feedback şi idei. Anul acesta îmi doresc foarte mult să-l conving pe Sorin Chifiriuc să cînte pe o piesă pe care deja am scris-o. Îi fac această invitaţie aici, acum. Am scris-o cu gîndul la vocea lui, de la început. Concertele cu Roata din Bucureşti şi de la Teatrul de Vară din Costineşti sînt încă foarte vii în capul meu.
Dacă aş revizita vreun moment din muzica electronică românească de dinainte de ’89? Nu neapărat din muzica electronică, dar da, mă preocupă asta! Acum aproape doi ani am făcut o propunere casei de discuri Electrecord, în momentul cînd împlinea 80 de ani. Am produs o serie de remixuri după piese româneşti din diverse perioade (Maria Tănase, Gică Petrescu, Roşu şi Negru, Phoenix, Aura Urziceanu, Margareta Pîslaru, Ioan Luchian Mihalea etc.), care ar fi putut fi material de compilaţie în stilul celebrelor antologii Verve Remixed, Blue Note Revisited, Atlantiquity, Motown Remixed ş.a.m.d.
Toate casele mari de discuri au înţeles că stau pe un catalog fenomenal, dar care trebuie împrospătat şi readus în atenţia publicului. Nu poţi să aştepţi să revină o modă, pur şi simplu, să înceapă toată lumea din senin să reasculte romanţe sau ştiu eu ce alt stil. Trebuie să provoci cumva aceste lucruri. Sînt convins că pînă şi radiourile comerciale ar fi fost interesate să difuzeze remixurile pentru că e vorba de istorie. Sînt refrene intrate în memoria colectivă, doar că trebuie puse într-o formă nouă. Iar această formă nouă ar fi readus în atenţie şi originalele. Oricum, răspunsul lor a fost atît de „îngust“, încît piesele sînt încă la mine în laptop şi în seturile mele, atunci cînd mixez.
Oricît de tentant şi de interesant ar putea fi, nu aş revizita muzica electronică românească de dinainte de ’89 şi nu aş colabora cu cei care se revendică din perioada aceea. Nu din lipsă de afecţiune, ci pentru că doresc să fac o muzică realmente personală şi nouă. Şi mai am de muncă, pentru că a mă orienta cu adevărat spre viitor este mai greu decît a remodela sau reinterpreta, postmodernist, un trecut care nu este al meu. Din acelaşi motiv, dacă sînt văzut ca făcînd parte din muzica electronică românească de azi, sper ca viitorul foarte apropiat să-mi dezlipească, oricît ar fi de dureros şi oricît de mult aş regreta, această etichetă. Şi oricare altă etichetă, fireşte.
● K-LU
La capitolul colaborări nu aş avea nici cea mai mică pretenţie, dacă un artist din garda veche a muzicii româneşti şi-ar îndrepta privirea spre stilul meu, aş zice da numaidecît. Iar dacă ar fi să aleg pe cineva anume, mi-ar fi greu să aleg între Aura Urziceanu, Mihaela Mihai şi Marina Voica. Despre muzica electronică românească de dinainte de ’89 ştiam foarte puţine lucruri, am aflat mai multe odată cu accesul la Internet. Sînt curios cum privea lumea atunci apariţia albumelor Funky Synthesizer vol. 1 şi 2 ale lui Adrian Enescu.
● SILENT STRIKE
Mi-am dorit să colaborez cu Adrian Enescu, iar asta s-a întîmplat deja în anul 2012, pe piesa „Haiku“ de pe albumul meu Singularity. Este foarte posibil să mai lucrăm şi în viitor.
● VLAICU GOLCEA
Cu Adrian Enescu aş colabora şi, totodată, l-aş revizita. Cred că este unul dintre artiştii care au avut o semnătură extrem de lizibilă în tot contextul de dinainte de ’89 şi care s-a folosit în mod supercreativ de potenţialul noilor instrumente.
anchetă realizată de Marius CHIVU
Foto 1: Adrian Enescu, anii `70
