Renovez
În ultima lună, trăiesc Groundhog Day. Ziua cîrtiţei, cea din filmul cu Bill Murray, una care se repetă la nesfîrşit, cu mici, aproape insesizabile variaţiuni. La 6,45, alarma la mobil. Chior de somn, cafeaua. Durează pînă la 7,00, o fac numai la ibric. Sorb din ceaşcă pînă-mi bate cineva la uşă, soneria mi-e dezafectată. La 7,30, deschid. Intră trei tipi. Uneori, iar asta-i o mică variaţiune, patru. Al patrulea: instalator şi electrician. Ceilalţi: faianţeri, zidari, zugravi, dulgheri etc. Toate la un loc. La 7,37, torn în pahare nişte pălincă. La 7,38, aud: „Ah, îţi arde măruntaiele!“, „Din asta nu poţi bea mai mult de-un pahar!“, „Sănătate curată!“ ş.a.m.d. După aceea, vin la computer. Pînă la 11,30. Timp în care aud sunete imposibil de transcris. Pereţi dărîmaţi, pereţi ridicaţi, cărămizi căzute, înjurături aferente, parchet tăiat, uşi scoase din ţîţîni, ţîţîni scoase din cadru, ţîţîni noi băgate în cadru, uşi noi vîrîte în ţîţîni. La 11,30, şeful de lucrări zice: „Am nevoie de încă un sac de MP-75“. Sau: „Am nevoie de încă un sac de CM-11“. Aici avem alte mici variaţiuni. Uneori e nevoie de dibluri. Alteori de colţari. De rigips, şape, şuruburi, adezivi. De polistiren, plasă, coli de şmirghel, baghete pentru sudură sau panouri-sandwich. Şi încep alergarea: Dedeman, Arabesque, Praktiker. Pentru oameni practici. La 15,30, topit de căldură, înmînez mîndru materialele. Apoi, pînă la 20,00, stau ascuns în biroul meu. Nu mai fac nimic, doar stau ascuns, rugîndu-mă să nu mai fie nevoie de ceva. La 20,00, şeful de lucrări mă găseşte în birou, în timp ce eu mă prefac că lucrez. „Gata pe ziua de azi“, îmi zice. Voios, îi conduc pe oameni pînă la uşă. Şi-apoi, vorbele care-mi amintesc că trăiesc în plin Groundhog Day: „Ne vedem mîine!“. Sînt într-un soi de concediu. Renovez.
Lucian Dan Teodorovici este editor şi scriitor.
