Raportul

„Cenzura de orice fel este interzisă“, se spune în Art. 30, paragraful 2 al Constituţiei. Aşa o fi, dacă scrie în Constituţie... De fapt, aşa ar trebui să fie, căci între ideal şi real încă există diferenţe. Active Watch a dat recent publicităţii raportul FreeEx 2010 cu privire la libertatea presei în România. Evoluţiile şi involuţiile nu sînt surprinzătoare mai ales pentru cei care au urmărit şi cercetările din anii anteriori. Active Watch monitorizează cîţiva parametri esenţiali cu privire la libertatea de exprimare şi analizează „cazurile“ şi derapajele cele mai însemnate. Anul trecut, parcă mai mult decît oricînd, organizaţia a constatat tentative de înăsprire a regimului în care funcţionează presa şi jurnaliştii din România. Sîntem încă departe de adoptarea unei legi a presei precum cea intrată în vigoare în Ungaria, însă tendinţa de a pune presei un căluş nu e, în fond, diferită. „Autorităţile şi politicienii au promovat iniţiative legislative cu impact negativ asupra libertăţii de exprimare şi a independenţei presei (de ex.: legitimaţii de presă obligatorii, interdicţie de publicare pentru cei cu antecedente penale, declaraţii publice de interese obligatorii pentru jurnalişti, intrarea TVR Internaţional în subordinea Ministerului de Externe, retragerea licenţelor pentru presa scrisă care defăimează). Din fericire acestea nu au fost adoptate“, se arată în raport. E vorba de două iniţiative – ambele respinse, pînă la urmă –, a lui Ioan Ghişe şi a lui Silviu Prigoană. Poate că ar merita să mai menţionăm aici şi Legea Pornografiei ale cărei modificări, iniţiate de George Pruteanu, ating – chiar dacă nu vizează în mod direct – inclusiv presa şi libertatea ei. Din moment ce legea fundamentală interzice „cenzura de orice fel“, de ce s-ar îngrădi accesul minorilor la site-uri pornografice, mai ales că însuşi termenul de pornografie e explicat atît de vag încît ar putea acoperi o mare parte din producţia portalurilor de informaţie. (Absenţa acestei iniţiative nu e însă o scăpare a raportului, care se referă exclusiv la evenimente din anul 2010.) Pe de altă parte, presa a fost inclusă în Strategia Naţională de Apărare a Ţării printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale. Documentul respectiv menţionează „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului prin răspîndirea de informaţii false despre activitatea acestora“ şi „presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului“.

Agresiuni împotriva jurnaliştilor au existat şi anul trecut – ba încă într-o măsură alarmant de mare, menţionează raportul FreeEx. În fine, raportul mai urmăreşte relaţia dintre jurnalişti şi patronii de presă – o relaţie de dependenţă fără iubire... De la începutul crizei economice şi pînă la finele anului trecut au fost concediaţi 6000 de angajaţi din mass-media (jurnalişti şi personal tehnic) şi peste 60 de ziare locale au fost închise din cauza lipsei de lichidităţi. Veniturile din publicitate au scăzut dramatic în ultimii ani, iar tirajele mai multor ziare quality s-au înjumătăţit faţă de anul precedent.

Pînă la urmă, toate aceste agresiuni (grave, dar totuşi izolate) şi ameninţări (grave şi ele, dar totuşi, doar potenţiale) nu cîntăresc în această ecuaţie a libertăţii de exprimare cît cîntăreşte lipsa de viziune şi de coerenţă a patronilor de presă. Cea mai mare ameninţare la adresa libertăţii de exprimare o constituie chiar patronii de presă, căci tocmai planurile de afaceri (care uneori, dar nu neapărat, se încurcă şi cu interese politice), tocmai graba cu care urmăresc profitul, tocmai înverşunarea paranoică de a avea mereu aceleaşi subiecte pe care le prezintă concurenţa, tocmai încrîncenarea absurdă de a acoperi toate nişele pieţei, tocmai concurenţa stupidă în a oferi cît mai multe suplimente (cărţi, CD-uri, gadget-uri etc.) i-au îndepărtat de fapt pe cititori de ziarul tipărit. Nu-mi mai rămîne decît să mă întreb sarcastic & ironic la ce mai foloseşte atîta libertate dacă ziarele, radiourile, televiziunile rămîn fără public?