Radicalismul lui Dante

Cristian N. ISPIR
Publicat în Dilema Veche nr. 723 din 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018
Radicalismul lui Dante jpeg

Oricine a citit Comedia lui Dante Alighieri (și nu doar Infernul, după cum e la modă de vreo două sute de ani încoace) înțelege că se află în prezența unui poet care sfidează multe dintre ideile pe care ni le facem despre artă poetică, destin artistic, conținut, gen etc. Cu atît mai mult cu cît noi, cititorii actuali, privim aceste lucruri printr-un sistem de lentile moștenit din Iluminism, romantism și modernism. Dante, din fericire, se sustrage acestor scheme, poziționîndu-se dincolo de matricea culturală care ne permite azi să dialogăm, afectiv și critic, cu operele de artă. Iar acest „din fericire“ este ceea ce îmi permite să vorbesc acum despre radicalismul lui Dante.

Dacă l-aș descrie pe poetul florentin – poet nu e tocmai cuvîntul potrivit, dar voi reveni mai jos asupra acestui lucru – în raport cu sursele lumii moderne, l aș apropia mai degrabă de Wittgenstein decît de Kant, de Einstein decît de Newton, de Kierkegaard decît de Leibniz. Dar să nu uităm că Dante aparține Evului Mediu; este un cărturar versat în mitologie greco-romană, astronomie ptolemaică, geometrie euclidiană și filozofie augustiniană și scolastică. Deși autorul și opera rămîn medievale, ele intră într-un dialog cu propria epocă așa cum puțini autori au reușit, în istoria culturii. În opinia criticului literar Harold Bloom, dacă îl lăsăm deoparte pe Dante, doar Shakespeare reușește să concentreze în opera sa, asemenea unei lunete astronomice, toată energia epocii sale și a celor anterioare. Pentru celebrul filolog german Erich Auerbach, Dante rezumă întreaga epocă medievală. Mai aproape de noi, mulți dintre cercetătorii operei lui Dante văd în ea un culoar spre postmodernitate. Iar acestea sînt niște afirmații radicale.

Radicalismul lui Dante atinge trei chestiuni distincte: problema Beatricei, raportului lui Dante cu moștenirea clasică și, nu în ultimul rînd, problema limbajului și a reprezentării.

Viața florentinului Dante Alighieri (1265-1321) este marcată de două momente cruciale. Mai întîi „întîlnirea“ cu Beatrice, această figură complexă și greu de descris, iar apoi exilul din Florența. În Vita Nuova („Viața nouă“), Dante discută problema iubirii din perspectiva iubirii curtenești moștenite, prin poezia siciliană și toscană, de la provensali. Mai tîrziu, el respinge acest model dominant în epocă prin colecția de Rime petrose („Poeme pietroase“), în care dragostea este redusă la un erotism feroce. În timpul exilului, început în 1302, Dante începe să cocheteze cu filozofia, iar în Il Convivio („Banchetul“) încearcă să răspundă la întrebarea „Ce este fericirea?“. De Vulgari Eloquentia („Despre limba vulgară“), datînd din aceeași perioadă, este primul tratat european de lingvistică. Comedia – numită „divină“ de către comentatori după moartea lui Dante – este apogeul creativității autorului, supernova care încununează cu maximă strălucire activitatea sa literară.

A-l citi pe Dante înseamnă a coborî cu el în Infernul propriei noastre existențe, pe drumul autocunoașterii, pentru a ieși, tot împreună cu el, în Purgatoriul afirmării sinelui asupra sinelui, pentru ca în final să ne înălțăm spre là ’ve s’appunta ogne ubi e ogne quando („acolo unde dispare orice timp și orice spațiu“). Dante, trebuie subliniat, nu este Milton; nu ne spune o poveste în care rămînem observatori. Cu Dante, sîntem noi înșine călători pe drumul către Emaus. Pelerini împreună cu el, descoperim, prin ochii lui, ceea ce poetul mai întîi vede și apoi scrie.

În acest joc de oglinzi apare Bea­trice. Personajul își intră deplin în rol abia în Paradis, fiind călăuza lui Dante, însă prezența ei este anunțată de la început: Beatrice este cea care îl scapă pe Dante din pădurea întunecată în care poetul se regăsește, în mod existențialist, geworfen („aruncat în lume“), cum ar spune Heidegger. Pentru pelerinul Dante, Bea­trice este o figură hristică. Ea coboară după el în Infern, îl ridică la cer, îl hrănește cu revelația ochilor săi și devine o oglindă divină în care călătorul descoperă tainele existenței.

În mod surprinzător, Dante nu o transformă pe Beatrice într-o abstracțiune. În gîndirea și iconografia medievală, idei abstracte precum Filozofia, Înțelep­ciunea, precum și virtuțile clasice sau teologice erau reprezentate cu ajutorul unor figuri feminine. Substantivele latinești care le desemnau erau de genul feminin. Filozofia, personajul care îl consolează pe Boețiu, este și el de gen feminin. Beatrice este o femeie, o persoană umană cu o biografie și o specificitate care se opun celor ce ar vrea să o reducă la statutul de simplu personaj alegoric. Pentru Dante, oglinda divinului este o femeie. Nu Sfîntul Pavel, nu Sfîntul Augustin, nu Toma d’Aquino, ci o femeie. Această răsturnare ierarhică este fără precedent în istoria literaturii universale. Beatrice nu este doar călăuză, ci și dascăl, într-o lume în care femeile cu greu ar putea juca un asemenea rol. În universul lui Dante, Beatrix loquax (Beatrice cea vorbitoare) este o autoritate al cărei rol este comparabil cu cel deținut de Aristotel în scolastica secolului al ­XIII-lea. Drept urmare, ea nu se sfiește să-l mustre pe călător ori să-i corecteze anumite convingeri și idei. Conștientă de autoritatea ei teologică, („Secondo mio infallibile avviso“, „Potrivit opiniei mele infailibile“), Beatrice intră uneori în dezacord cu Platon, Sf. Ieronim, Sf. Grigore cel Mare și Toma d’Aquino.

Beatrice este o sfidare narativă care îl bulversează pe cititorul neavizat. Comentatorii medievali ai Comediei nu au putut să o vadă pe Beatrice așa cum a conceput-o Dante, de aceea i-au respins umanitatea și au abstractizat-o cu ajutorul alegoriei.

Dintre cele trei lumi în care călătorește Dante, doar Purgatoriul are o topografie de inspirație strict creștină. Infernul și Paradisul, dimpotrivă, se adapă din izvoare clasice. Structura Infernului este o sinteză între Aristotel (Etica Nicomahică în interpretarea lui Toma d’Aquino) și Cicero (Despre datorii), iar Paradisul transpune cosmologia ptolemaică a sferelor cerești, văzută prin lentila filozofiei scolastice.

Dante îi citește pe clasici în felul său. Relația lui cu aceștia este în primul rînd personală. Virgiliu nu este doar autorul Eneidei, ci și călăuză, îndrumător, maestru, inclusiv prieten. În Purgatoriu, Stațiu, un alt poet latin, încearcă să-l îmbrățișeze pe Virgiliu, uitînd că atît el, cît și interlocutorul său sînt doar umbre. Porțile Purgatoriului sînt păzite de Cato cel Tînăr, orator și filozof stoic, unul dintre adversarii lui Cezar, care s-a sinucis fiindcă nu s-a putut reconcilia cu ideea de a pierde libertatea republicană. De altfel, Virgiliu, Stațiu și Cato sînt autori de prim rang în educația medievală.

Fiindcă este păgîn (deci nebotezat), Virgiliu este condamnat să rămînă în Limb, spațiul rezervat copiilor care n-au avut parte de sacramentul botezului și, în premieră la Dante, sufletelor celor virtuoși care nu l-au cunoscut pe Hristos. Stațiu, pe de altă parte, este mîntuit prin scrierile profetice ale lui Virgiliu și se purifică în Purgatoriu, ceea ce nu corespunde realității istorice ori legendelor timpului. Prezența lui Cato scandalizează fiindcă știm că a fost nu doar un sinucigaș păgîn, ci și un inamic al lui Cezar (Dante este un partizan al imperiului). După convențiile Evului Mediu – iar comentatorii timpurii au semnalat aceste disonanțe – toți acești actori nu ar merita rolurile în care i-a distribuit Dante. Și să nu uităm că poetul ar fi avut de unde să aleagă alte personaje.

Dacă umanismul înseamnă aducerea la viață a autorilor clasici, atunci Dante este primul umanist. Nici un alt autor al Evului Mediu creștin nu a îndrăznit să ofere un asemenea rol dramatic antichității clasice, să converseze, literalmente, cu autorii îndrăgiți. Abia romanul postmodern reușește să se apropie de avangardismul narativ al lui Dante.

Am sugerat la începutul acestui eseu că nu ar trebui să ne gîndim la Dante ca la un poet în contextul Comediei. Două problematici trebuie avute în vedere cînd discutăm această chestiune: mai întîi modul în care își vede Dante misiunea și apoi limbajul folosit. După aproape șapte sute de ani, cercetătorii Comediei nu se pot pune de acord dacă poemul este ficțiune (o „alegorie a poeților“) sau produsul unei viziuni extatice, al inspirației de tip profetic (o „alegorie a teologilor“). De altfel, nimeni nu se gîndește la Sfîntul Ioan, autorul Apocalipsei, ca la un poet. Primul care ridică această problemă este însuși Dante, care insistă, în diverse moduri, de-a lungul întregii Comedii, că ceea ce relatează i-a fost dat să vadă.

Pentru Dante, limba este primordială, iar, pentru a-l parafraza pe Wittgenstein, limitele limbajului său reprezintă limitele lumii sale. Dante a ales să scrie Comedia în italiană, iar această hotărîre este la fel de contraculturală ca și aceea de a-l creștina pe Stațiu sau de a o lăsa pe Beatrice să l desființeze pe Platon. Limba populară, spre deosebire de latină, este naturală. Este limba lui „mami“ și a lui „tati“ („mamma e babbo“), cea mai apropiată de inima autorului. Este de asemenea limba celor mai adînci gînduri și dorințe, cea care exprimă cel mai autentic experiențele sinelui. Cuvintele, în schimb, sînt neputincioase. Nicăieri nu se vede aceasta mai bine decît în Paradis, acel univers pe care Dante l-a creat înainte de a avea la dispoziție un limbaj corespunzător. Realitatea Empireului, celei mai înalte sfere a Paradisului care de fapt nu este sferă, îl forțează pe călător să inventeze cuvinte (folosite și azi), să introducă o instabilitate în versuri pe care nu o poate controla, să dinamiteze sensul obișnuit al cuvintelor, pentru a surprinde acea iubire dincolo de limbaj, simțire și gîndire care mișcă soarele și celelalte stele. 

Cristian N. Ispir este cercetător la British Library, asistent universitar la University College London și membru al Dante Society of America.

afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.
event seara de film 28 August Bucuresti 02 jpg
ZILELE SOFIA NĂDEJDE 2022 - SCURTMETRAJE REALIZATE DE FEMEI Proiecție la București – 28 august ora 19.00 MNLR
Duminică, 28 august, în cadrul evenimentului Zilele Sofia Nădejde – ediția a V-a, în Sala Iosif Naghiu a MNLR (Calea Griviței 64), va avea loc o proiecție de scurtmetraje românești regizate de femei.
958 16 Avanpremiera jpg
Librarul din Florența
Vespasiano n-a făcut el toate cele 200 de manuscrise pentru biblioteca abației din Fiesole, așa cum avea să susțină. Cosimo a cumpărat 20 dintre ele printr-un alt librar florentin, Zanobi di Mariano.
p 17 jpg
O dispariție
Însă această fetiță nu reprezintă, în film, doar tropul copilașului gingaș care e de ajuns să respire pentru a emoționa durabil.

Adevarul.ro

Shaun Pinner FOTO Profimedia jpg
Rușii au torturat un prizonier britanic cu muzică pop: „Nu vreau să mai ascult niciodată ABBA”
În timpul captivității, prizonierul a fost obligat să asculte coloana sonoră a filmului Mamma Mia și i s-a dat să consume doar pâine veche și apă murdară.
Printesa Diana si Charles FOTO Getty Images jpg
Prințul Andrew și prințesa Diana, complot împotriva lui Charles?
Prințesa Diana era foarte bună prietenă cu soția de atunci a prințului Andrew, astfel că și ea ar fi luat parte la planul de a-l împiedica pe Charles să ajungă la tron.
panouri fotovoltaice
Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa. De ce nu sunt instalate
Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa, tocmai când continentul se confruntă cu o criză energetică fără precedent.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.