Puternicul Bacovia
Între 18-20 noiembrie, la Liceul "I.L. Caragiale" din Bucureşti, s-a desfăşurat Concursul naţional de talente "Floare de Colţ" pentru copiii cu dizabilităţi şi care provin din sistemul de protecţie socială. Organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României, acest proiect - finanţat de Uniunea Europeană şi ajuns la a IV-a ediţie - are nouă categorii: literatură, muzică, dans, teatru, arte plastice, ştiinţe umaniste, ştiinţe reale, sport şi talente speciale. Juriile fiecărei categorii au acordat cîte trei premii în bani, plus alte trei menţiuni onorifice, într-o festivitate care a avut loc la Palatul Copiilor. Şi anul acesta am acceptat să fac parte pro bono din juriul secţiunii de literatură. Dacă anul trecut am jurizat alături de Dana Deac şi de Sever Voinescu (sufletist şi emotiv cum n-aţi mai văzut!), anul acesta am fost alături de George Bălăiţă (ales ad-hoc preşedintele juriului), Adriana Bittel şi Dan C. Mihăilescu. Au fost 20 de participanţi din tot atîtea judeţe. Din păcate, cel puţin un inspector şcolar din provincie, însărcinat cu selecţia locală, s-a asigurat că la acest concurs rezervat copiilor cu dizabilităţi (dar cu premii în euro) va participa propria fiică. Infinitul dezgust mă face să mă abţin a-i dezvălui identitatea, deşi acel inspector şcolar ar trebui reclamat de organizatori şi demis în cadrul unei anti-ceremonii în piaţa publică. (Eu i-aş da pantalonii jos şi l-aş pune să facă karaoke pe manele!) Revenind la concursul în sine, cunoştinţele literare ale copiilor se opresc - previzibil - la nivelul programei şcolare cam anacronice şi destul de inadecvate. Mi-e greu să accept că, la 16-18 ani, li se mai predau acestor copii texte din Alecsandri, Goga şi Coşbuc. Care copii nici la gura sobei nu mai stau, nici nu visează să se facă plugari şi nici pămînt nu cred că vor! Literatura de acum două secole este, în general, referinţa lor absolută, iar asta se vede imediat în textele pe care le scriu ei înşişi. Încremenirea într-o programă prăfuită le este fatală, pînă la urmă, tocmai sensibilităţii şi talentului lui. Dacă ar fi să fac o listă, scriitorii lor preferaţi sînt Alecsandri, Coşbuc, Eminescu (din care n-au memorat un vers, însă e clar că au fost instruiţi că dă bine să fie citat), dar şi Bacovia sau Mircea Eliade (cu Romanul adolescentului miop). Dintre scriitorii străini, Sandra Brown conduce detaşat, urmează Coelho, Dan Brown şi cam atît. Ici-colea cîte-un Dumas sau Tolkien. Dintre scriitorii români contemporani, au auzit doar de Ana Blandiana, foarte puţini ştiau de Cărtărescu, iar cineva l-a menţionat pe Adrian Păunescu. Cultura lor este, din păcate, extrem de săracă, metaforele sînt din fondul comun al limbii literare, se exprimă prin clişee de limbaj... Populat de profesori tot mai blazaţi (ca să nu zic de-a dreptul ignoranţi), e limpede că învăţămîntul liceal este tot mai precar. Dincolo de toate acestea însă, ne-am bucurat să auzim cîteva fraze ingenue şi memorabile, pe care le reproduc mai jos, în semn de mic omagiu adus acestor copii cu destine grele, dar talentaţi şi pasionaţi de literatură: l "Nu m-au lăsat oamenii mari să citesc Pădurea spînzuraţilor, că cică să nu-mi dea idei." l "Sincer!? Mie nu-mi place Sandra Brown; că se exprimă rău." l "De ce nu-mi place poezia? Nu ştiu." l "Poezia e prietena mea cînd lumea e rea cu mine." l "Scriu poezie în franceză pentru că în limba română sentimentele sînt prea uşor de înţeles." l "Am citit Stăpînul inelelor, dar, de la capitolul trei, nu mi-a mai plăcut... Aşa că m-am apucat să-l rescriu eu. Am acasă patru caiete." l "Îmi place Alecsandri pentru că e vesel." l "Favoriţii mei sînt Sandra Brown şi Caragiale." l "Nu citesc poezie ca să nu mă umplu de alţii." l "Blaga mi se pare prea greu, nu-l înţeleg; mai mult îmi place Pillat." l "Bacovia e puternic, el nu linguşeşte viaţa. Îmi place Bacovia chiar dacă unii zic că e macabru."
