Punk rusesc
Povestea durează deja de ceva vreme. Şi continuă să preocupe comunitatea internaţională. Are toate componentele unui „caz“. Trei artiste, cunoscute ca membre ale trupei Pussy Riot, au fost condamnate de o instanţă, pentru „huliganism“ şi „incitare la ură religioasă“, la doi ani de închisoare cu executare. Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuţevici şi Maria Alehina au îndrăznit, acum un an, să interpreteze în Catedrala moscovită Hristos Mîntuitorul o „rugăciune punk“. De fapt, a fost un soi de happening politico-religios, sau un protest la adresea patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse, un susţinător înfocat al preşedintelui Vladimir Putin. În această rugăciune-punk-protest, artistele cereau tocmai eliminarea lui Putin. Clipul filmat în biserică le arată pe punkeriţe cîntînd şi dansînd; la un moment dat, se vede şi cum sînt îmbrîncite (nu foarte convingător) de paznici şi măicuţe, în timp ce nişte enoriaşi le privesc speriaţi. Clipul a devenit viral: toate eforturile autorităţilor de a-l ascunde, de a-l şterge de pe reţelele de socializare n-au făcut decît să-i stîrnească şi mai tare pe susţinătorii mişcării.
Dincolo de calitatea discutabilă a actului, e clar, mai ales în lumea occidentală, obişnuită cu valori precum libertatea de exprimare, că în această poveste nu e prea mult de condamnat. Cum să condamni, la tribunal, un act artistic nereuşit? În ţările occidentale cu democraţie consolidată, fetele de la Pussy Riot s-ar fi ales, în cel mai rău caz, cu o amendă pentru tulburarea liniştii publice (pe care ar fi plătit-o făcînd chetă printre fani) şi, eventual, cu nişte ore de muncă în folosul comunităţii.
Însă, în Rusia, disidenţii vocali sînt intimidaţi sau chiar arestaţi frecvent. Garry Kasparov însuşi (campion internaţional de şah, erou naţional şi cunoscut opozant al regimului Putin) a trecut prin arestul Poliţiei pentru că a protestat în faţa tribunalului unde erau judecate fetele de la Pussy Riot. La Moscova, libertatea artistică e relativă – e un privilegiu rezervat doar celor care cîntă după cum spune regimul. Care regim se disculpă de orice intruziune în proces, arătînd că „asta-i legea“. O lege convenabilă, uşor de instrumentalizat politic, perfect aplicabilă pentru a elimina persoanele indezirabile.
Comunitatea internaţională s-a mobilizat rapid, cerînd Rusiei să le elibereze pe cele două artiste aflate încă în închisoare. În urmă cu o săptămînă, peste o sută de artişti de renume mondial, printre care Adele, Madonna, Elton John, Bjork, Bono, Tracy Chapman, Joan Baez şi Bryan Adams au lansat un apel public pentru susţinerea lor: „Înţelegînd că o acţiune de protest poate răni anumite sentimente, dacă e desfăşurată într-un lăcaş de cult, cerem totuşi revizuirea acestor sentinţe severe. Dreptul la liberă exprimare e absolut legitim şi constituie un element-cheie al democraţiei.“ Culmea ipocriziei e că şi Biserica Ortodoxă Rusă a cerut „iertarea“ condamnatelor: „Fără a avea dubii asupra legitimităţii deciziei Justiţiei, cerem autorităţilor statului să dea dovadă de clemenţă faţă de condamnate, în speranţa că vor renunţa la repetarea acestui gen de sacrilegiu“, se scrie într-un comunicat oficial al Bisericii. Numeroase organizaţii civice din Rusia şi din lume cer şi ele eliberarea celor două artiste. Însă, invocînd independenţa Justiţiei, arătînd că nu cedează la presiuni externe, tribunalul care a rejudecat dosarul a menţinut sentinţa iniţială. Situaţia în sine ar fi absurdă într-o ţară cu democraţie consolidată: aşa cum guvernul nu poate pune presiune pe tribunale sau dicta sentinţe, tot aşa nici societatea civilă nu ar avea dreptul – şi nici mijloacele – s-o facă. Însă în cazul de faţă e vorba despre Rusia. Unde, se pare, Justiţia ascultă de o singură voce. Dacă e ceva de bine în povestea asta tristă, atunci acest lucru ar fi că punk’s not dead. Muzica şi performance-ul punk trăiesc acolo unde există prea multă autoritate.
