„Privită dinăuntru, Europa apare ca un elefant la microscop“ – interviu cu Corina ŞUTEU, noua preşedintă EUNIC New York

EUNIC este o reţea a institutelor culturale naţionale ale ţărilor Uniunii Europene, cu un număr considerabil de grupuri (clusters) în fiecare dintre ţările în care aceste institute sau organizaţii corespondente funcţionează. Programele coordonate în comun sînt adaptate atît zonei geografice, cît şi unor tematici globale considerate prioritare, cum ar fi cele legate de climat sau coeziune socială. Directoarea Institutului Cultural Român de la New York, Corina Şuteu, a fost aleasă, recent, preşedinte al grupului EUNIC pentru această regiune.

Există acţiuni concertate ale tuturor institutelor, programe comune, transversale, la nivel european?

Există două tipuri de acţiuni: cele specifice, pe care le lansează grupurile din diverse părţi ale lumii – nu numai din interiorul Europei – şi cele de natură transversală şi generalistă, bazate pe discutarea unor tematici cu interes global, relevante oriunde, cum sînt noile tehnologii, rasismul, schimbările climatice etc.

Oricum, din 2006 încoace reţeaua s-a dezvoltat, iar scopurile şi obiectivele ei evoluează şi se redefinesc în continuare fiindcă ne aflăm, pe plan global, într-un moment de reorientare a strategiilor şi instrumentelor diplomaţiei culturale în general. Diplomaţia culturală pe care au practicat-o ţările Uniunii Europene de-a lungul timpului a construit un anumit model de acţiune, aş spune a construit de fapt două modele principale: primul, caracteristic ţărilor nordice şi anglo-saxone, un model bazat pe cooperare, pe flexibilitate, pe interacţiunea cu ţările-gazdă, al doilea, caracteristic Franţei şi ţărilor latine, bazat mai ales pe o abordare top-down, mai academică, mai dirijistă şi promovînd ideea exportului unilateral de bunuri culturale naţionale către o ţară străină. Sigur, există şi modele intermediare, cum este cel elveţian sau german, dar important astăzi este ca aceste instrumente de cooperare culturală, care sînt institutele culturale naţionale ale UE, să aibă linii comune de acţiune şi să colaboreze între ele mai mult şi mai pragmatic din punctul de vedere al obiectivelor generale, pentru a conserva, pe de o parte, mai eficient exportul valorilor culturale europene în lume, dar şi pentru a le face loc într-un context globalizat, care funcţionează după reguli fundamental interactive, bazate în primul rînd pe reciprocitate. De altfel, ţările care au susţinut activ crearea EUNIC sînt Marea Britanie, Olanda, Germania şi Austria, mult mai timid Franţa, Italia sau Spania. Fostele ţări comuniste sînt şi ele actori extrem de activi în EUNIC fiindcă recunosc în reţea un instrument de integrare europeană.

Cum se stabilesc aceste programe?

Programele iau naştere fie la iniţiativa unuia sau a cîtorva membri ai reţelei şi sînt apoi propuse discuţiei în grup, fie sînt proiecte deja dezvoltate de un institut sau de cîteva institute, şi caracterul proiectului corespunde priorităţilor stabilite de membri EUNIC în ţara respectivă. E o funcţionare, pe de o parte fexibilă, deschisă, pe de altă parte complicată, fiindcă ea trebuie să ţină cont de structuri instituţionale cu administraţii diferite. Fiecare ţară a EU are institute culturale naţionale cu un mod specific de acţiune, moştenit din practica diplomaţiei culturale a ţării respective şi rezultatul unei culturi administrative şi politice specifice.

Cum se pot dirija aceste voci atît de diferite ale liderilor de institute culturale naţionale, pentru ca totul să sune ca o orchestră?

Înainte de a vedea „cum“, trebuie să înţelegem „de ce?“. În acest sens, obiectivele EUNIC sînt, cum spuneam, într-o reconfigurare, cu atît mai mult cu cît din ce în ce mai multe ţări şi-au constituit grupuri, organizaţia centrală ar dori să cîştige o personalitate juridică, fiecare cluster are personalitatea lui şi proiectele pe care le propune sînt diferite de la un an la altul, prin profil, impact, anvergură (EUNIC NY a organizat anii trecuţi, împreună cu New York Public Library, o amplă conferinţă (Islamul în Europa), festivalul European dream, dar a şi publicat o carte cu distribuţie limitată despre importanţa artelor vizuale în Europa Centrală – iniţiată de consulatul sloven – şi îşi propune să organizeze o expoziţie iniţiată de Forumul Austriac despre începerea negocierilor de aderare a Serbiei la UE, Welcome back, Serbia sau o sesiune de brainstorming şi networking cu autorul unui studiu despre tranziţia între diplomaţia culturală şi cooperarea culturală, Rod Fisher, care se va afla la New York în mai, de pildă.

Ideea însăşi de reţea europeană presupune însă o modalitate de a „dirija“ un concert pe multe voci şi cu sincope neaşteptate. Cultura colaborativă a anglo-saxonilor şi a ţărilor nordice este foarte diferită de cea a ţărilor latine, ţările din Est sau Asia comportă priorităţi totalmente diferite din punctul de vedere al acţiunii culturale, jocul între dependenţa şi independenţa pe care trebuie să ştii să-l joci în această arenă cere calităţi de „îmblînzitor de şerpi“, ca să folosesc o comparaţie făcută, cîndva, de Ioana Ieronim. În acelaşi timp, trebuie să fii un european convins, ca să te implici în acest tip de activitate.

Cred că, pentru o ţară ca România, a avea o voce distinctă în EUNIC presupune o mare responsabilitate şi, în acelaşi timp, capacitatea de a trasa priorităţi şi de a configura forme de leadership care să fie valabile din punct de vedere european, dar şi românesc, şi să aibă ecou pe plan global. Nu este o misiune uşoară, nici la NY, în cea mai complexă metropolă a lumii, nici la Bucureşti, în cea mai complicată metropolă din Balcani, şi nici la Bruxelles, unde se află centrul şi preşedinţia reţelei globale...

De ce o Uniune a Institutelor Culturale Europene este reprezentată pe continentul american?

Acţiunea EUNIC are valoare – cred – inconturnabilă, în afara Europei, fiindcă de aici Europa se vede ca în metafora lui Denis de Rougement: privită dinăuntru, Europa apare ca un elefant la microscop, nu îi ghicim contururile. Privită însă din America, Europa se vede clar şi bine conturat, ca animalul însuşi. Ideea de a iniţia acţiuni strategice în comun, de a cîştiga vizibilitate, de a transmite valorile europene permite institutelor membre ale EUNIC să-şi amplifice efectul şi vizibilitatea propriilor programe.

Care sînt, după dvs., priorităţile EUNIC pentru spaţiul nord-american?

Una dintre priorităţi ar fi să reuşim să convingem să fie mai active în cadrul reţelei institutele ţărilor latine şi reprezentarea culturală franceză, de pildă, şi să construim programe care să aibă impact şi vizibilitate dincolo de interesele particulare ale fiecărui institut în parte. De asemenea, să întreţinem o cultură colaborativă între directori, consulii culturali, să profităm fiecare de reţelele şi potenţialul celorlalţi. New York este un loc în care trebuie să ai un grad extrem de ridicat de performanţă şi de creativitate ca să exişti pe harta lui culturală.  

a consemnat Matei MARTIN.